Sari direct la conținut

Managerul Spitalului "Sfanta Maria" s-a prezentat la DIICOT in privinta plangerii penale depuse impotriva ministrului sanatatii

HotNews.ro

Managerul Spitalului „Sf. Maria”, Narcis Copca, s-a prezentat luni dimineata la sediul DIICOT, in legatura cu plangerea penala depusa impotriva ministrului Sanatatii, Vlad Voiculescu, informeaza Agerpres.

„Va trebui sa ne lamurim privind plecarea organelor donate din Romania in strainatate prin intermediul unei organizatii, care de fapt era chemata, atentie, sa faca un audit neoficial la Spitalul ‘Sfanta Maria’, pentru a alege dintre doua centre aflate in competitie si care doresc acreditarea de transplant pulmonar, in datele de 8 si 9. Noi suntem acreditati, nu suntem in competitie sau in conflict cu nicio alta clinica. Acest audit neoficial era facut dupa zicala ‘lupul pazeste oile’ pentru ca aceasta entitate este cea care a preluat organele din Romania”, a declarat Narcis Copca, la intrarea in sediul DIICOT.

Conducerea Spitalului „Sf. Maria” a anuntat, pe 23 noiembrie, ca a depus o plangere penala impotriva ministrului Sanatatii, Vlad Voiculescu, pentru abuz in serviciu, dupa ce Inspectia Sanitara de Stat a facut un control la aceasta unitate medicala in cazul acreditarii centrului de transplant pulmonar.

In plangerea penala se solicita organelor de cercetare „investigarea si sanctionarea activitatilor cu caracter posibil infractional” desfasurate de catre Ministerul Sanatatii prin reprezentantul sau Vlad Voiculescu”.

Potrivit sursei citate, printre consecinte se numara imposibilitatea unitatii medicale de „a-si desfasura obiectul de activitate pentru care a primit acreditare si fonduri”, imposibilitatea de a oferi servicii de transplant pulmonar pacientilor in nevoie aflati pe listele de asteptare, dar si „lipsa avizului consultativ la trimiterea pacientilor in strainatate pentru a fi operati la Viena in conditiile in care Spitalul ‘Sf. Maria’ a primit acreditarea necesara pentru transplant”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro