Skip to content

Marea Britanie, etichetată drept „Republică islamică” de către premierul Netanyahu. „Ne asigurăm că nu va exista alta în Iran”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a calificat vineri Regatul Unit drept „Republică islamică” în cursul unui interviu în care a criticat poziţia acestei ţări faţă de Israel, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Într-un podcast difuzat la postul de radio al armatei israeliene, cel mai de dreapta premier din istoria Israelului a amintit că nepotul lui Winston Churchill susţinuse deschis Israelul în cursul Războiului de Şase Zile din 1967.

„S-ar putea produce oare astăzi acelaşi lucru?”, a întrebat el retoric, adăugând cu un surâs: „Cineva a spus într-o zi că prima republică islamică dotată cu arme nucleare ar fi Republica islamică a Marii Britanii. Ne asigurăm că nu va exista alta aici, în Iran”.

Discursul era ecoul celui ţinut cu regularitate de responsabili politici şi comentatori de extrema dreaptă occidentali, care susţin fără fundament că unele regiuni din Regatul Unit sunt supuse legii islamice, din cauza populaţiilor imigrate care trăiesc acolo, suscitând acuzaţii de islamofobie.

Regatul Unit face parte din ţările care au anunţat recent recunoaşterea Statului palestinian, provocând mânia Israelului.

Iar noul premier britanic Andy Burnham a declarat că predecesorul său laburist, Keir Starmer, nu a făcut suficiente presiuni asupra Israelului ca să pună capăt ofensivei sale în Gaza.

Într-un interviu acordat cotidianului The Guardian, cu puţin timp înainte de a-şi prelua atribuţiile, Burnham indicase că Regatul Unit ar intenţiona să interzică comerţul cu produse provenind din coloniile israeliene din Cisiordania, regiune ocupată de Israel din 1967.

Regatul Unit, care se aliniază în general strict aliatului său american, s-a distanţat de asemenea de războiul americano-israelian lansat în februarie împotriva Iranului.