Marile mize și provocări ale Europei în viitorul mandat

Pe 9 mai sărbătorim în Europa victoria binelui asupra răului, însă și geneza proiectului politic și economic pe care noi îl numim astăzi Uniunea Europeană. Pe scurt, în urma războaielor teritoriale și ideologice ce au distrus vechiul continent am reconstruit Europa prin pace, făcând lucrurile de așa manieră, încât țările să colaboreze, să creeze interdependențe economice. Prin această legătură, războiul între țări care împărtășesc interese comune ar deveni imposibil. Acum, într-un an electoral pentru Europa, la 74 de ani de la faimosul discurs a lui Schuman, de pe 9 mai 1950, privim în urmă, dar mai ales privim în viitor la amenințările și marile provocări ale Uniunii Europene.

Înainte de toate, trebuie spus că Uniunea Europeană a fost un model de succes și un reper pentru România, atât din punct de vedere al indicatorilor democratici cât și economici. Altfel spus, românii au văzut în Europa buna guvernanța, competența clasei politice, respectarea justiției. Nu neapărat o luptă împotriva corupției, dar cel putin lipsa corupției sistemice. Altfel spus, cu ochiul liber se vedea diferența din politică, administrație, promovare, gestiunea banului public și credibilitatea instituțiilor în state din Uniunea Europeană. Săracia, salariile mici, serviciile publice de slabă calitate din România făceau ca state ale UE să pară un ținut al viselor împlinite pentru români. În anii post-revoluție, aderarea la spațiul UE înseamna mai multă libertate și acces la prosperitate prin libera circulație. Aderarea la spațiul european a pus România pe un făgaș al dezvoltării economice, al PIB-ului, al salariilor, al calității vieții în general. Rețeta de succes a Uniunii Europene este că democrația trebuie să meargă mână în mână cu prosperitatea.

1. DEMOCRAȚIA TREBUIE SĂ MEARGĂ MÂNĂ ÎN MÂNĂ CU PROSPERITATEA

De altfel se poate observa că după primul mare hop al crizei economice și financiare, cu soluțiile nepopulare ale austerității, Bruxelles-ul nu a mai fost atât de popular, ci a devenit un obiect de critică. Chiar și astăzi, atunci când vine vorba despre disciplina bugetară și fiscală, politicienii autohtoni dau vina pe Uniunea Europeană. Una din marile provocări ale Uniunii Europene este să relanseze creșterea economică, care a stagnat dupa criza economică și financiară. Creșterile au fost mult prea mici, cu excepția țările centrale estice – însă dat fiind decalajul enorm de la debut, nu e o situație atât de surprinzătoare. Între 2019 și 2024 Uniunea Europeană a fost o forță normativă, adoptând adoptând de două ori mai multe texte decât în perioada Delors, a creării pieței unice. Un pariu inspirat de concurenții globali, ca prin tranzițiile verzi și digitale să repornească motorul economiei și investițiilor private în Europa. Vom vedea dacă această revoluție politică a Uniunii Europene prin puterea sa normativă își va atinge scopul.

Marea provocare a acestor tranziții este ca costul final al acestora să nu cadă tot pe umerii cetățenilor, și ca, de fapt, în loc să îi ajute să trăiască mai bine, aceste tranziții să îi sărăcească. Dacă acesta va fi efectul, dincolo de noblețea obiectivelor legate de tranziția verde, cetățenii vor deveni prada partidelor extremiste, care vor avea arme perfecte pentru a-i coopta. Există o vreme pentru discursuri și apoi o vreme pentru fapte. Dacă nu urmează faptele, cetățenii nu vor avea răbdare. Marea vulnerabilitate a acestui mare proiect este că politicienii încă nu au explicat cetățenilor despre ce este vorba și cum anume vor fi ei implicați. Am urmărit scena politică din România și Franța, ambele dezbaterile sunt superficiale, cu tentă naționaliste în ambele situații. Se poate observa că nu există dorința de a explica concret cetățenilor ce este Pactul Verde, de exemplu.

Care ar fi soluția ? Regândirea principiului solidarității, a bugetului european, care este mult prea restrâns pentru obiectivele fixate, o claritate asupra a cine trebuie să plătească costurile tranziției și ajutoare financiare pentru oamenii de rând. Degeaba vorbim despre fonduri europene, dacă omul de rând nu le simte prezența în comunitatea sa, în școli renovate, în spitale noi, drumuri mai bune, facturi mai mici, ajutor pentru firmele mici. Cine este responsabil ? Instituțiile europene, partidele politice, presa și societatea civilă.

Cele 90 de miliarde de euro intrate în România de la aderare până acum, și următoarele 90 din PNRR, fonduri structurale și agricultură, au fost și sunt o șansă istorică pentru România de a face reforme și investiții bune pentru cetățeni. Însă România are probleme de absorbție, există un risc în ceea ce privește PNRR, care are data limită 2026, să nu folosească toți banii. Dincolo de absorbție există riscul fraudei și al corupției, așa cum am văzut ce s-a întâmplat cu banii pentru agricultură, pentru stuful din Deltă, terenuri de sport în pantă, aparatură medicală nouă nefolosită, renovări de clădiri prost făcute, altfel zis, bani aruncați pe fereastră. Desigur că mai multe sunt exemplele pozitive, de la capitala României care și-a cumpărat tramvaie și autobuze, la orașe care devin exemple în absorbția de fonduri europene cum ar fi Clujul, Oradea, Reșița, Câmpulung, Brașov samd. Însă am ajuns în punctul în care societatea românească nu se mai uită doar la bani, ci își pune întrebări, la fel ca Occidentul, despre o viziune asupra societății. Ne uităm peste ocean și parcă niciodată nu am văzut Statele Unite mai divizate și polarizate în jurul ideologiei, extremele care prind putere și moderația, centrismul, echilibrul care pierde teren.

2. O EUROPĂ MAI POLITICĂ ÎNSEAMNĂ O EUROPĂ MAI DEMOCRATICĂ, DAR MAI INSTABILĂ

Evenimentele recente au făcut din acest mandat european unul din cele mai greu încercate din istoria europeană, prin provocarea tranzițiției verzi și a celei digitale, pandemie, invazia Ucrainei, inflație, creșterea extremismului, atacul Hamas, riposta Israelului în Gaza. Toate aceste evenimente nu sunt doar crize la care trebuie găsite soluții, ci au fost evenimente care au divizat societatea europeană, generațiile, comunitățiile.

Dincolo de toate beneficiile apartenenței la Uniunea Europeană, adevărata valoare adăugată a UE este democrația și libertatea la care avem acces și la care au tânjit românii care au trăit în comunism. UE este acolo să ne amintească de unitate și nu de diviziune, de pace și nu de polarizare. Cu toate acestea, riscul creșterii extremismului de dreapta și stânga nu a fost atât de ridicat ca până acum. O societate dezbinată, acesta este riscul și marea vulnerabilitate a Occidentului. Pentru multe din problemele europene există desigur ideea federalizării europene, anume a da o consistență mai mare construcției europene, care să ajungă să semene cu un stat în competențe și responsabilități, de la probleme de sănătate, până la probleme legate de securitate și apărare. De altfel, următorul mandat european pare că va fi centrat pe ideea de securitate și găsirea unor soluții de mutualizare între statele europene având în vedere și opțiunea riscului slăbirii posibile a NATO prin alegerea lui Donald Trump. Acest lucru este preocupare extrem de importantă dată fiind amploarea războiului din Ucraina și riscul pe care îl poate reprezenta o posibilă escaladare într-un stat membru ale Uniunii. Altfel spus, proiectul european, aflat în fața concurenței geopolitice, ar trebui să crească politic, așa cum își doresc federaliștii, care văd în federalizare un răspuns la toate marile eșecuri sau probleme actuale ale Uniunii Europene. Acest lucru poate să fie valabil iar o reformă a tratatelor care să conducă la o un proces de federalizare mai accentuat, și chiar la soluții pentru deficitul democratic, va însemna volens nolens o politizare mai crescută a Europei, în sensul creșterii ponderii politicului, a direcției politice, în luarea deciziilor.

Trăim crize de tot felul, de la criza vizibilă a păcii în regiune, la criza statului de drept și a justiție, a luptei cu corupția, dar și crize mai profunde și invizibile acum, care riscă prin ideologie să polarizeze societatea atât de puternic, încât fiecare parte să o considere pe cealaltă extremistă. Și dacă este cineva vinovat de aceste polarizări și diviziuni, aceștia sunt politicienii. Nu-mi doresc o astfel de lume ideologizată și împărțită între grupuri care nu își vorbesc, nu se înțeleg, nu se tolerează. Acesta este un pericol real, care poate îndepărta și UE de la misiunea ei adevărată a păcii, a prosperității și a libertății. Din păcate nu prea este loc de astfel de dezbateri așezate.

Ceea ce se poate observa este transferul conflictelor ideologice și dezbaterilor politice și generaționale din Statele Unite în Europa, și vice versa. Nu excludem desigur laboratoarele de propagandă din statele nedemocratice care învrăjbesc și pe stânga și pe dreapta populațiile, folosind fricile, credințele lor, hrănind animozități, închizandu-i pe aceștia în niște camere cu ecou și bule care fac că adevărul societal, valorile la care ne referim să aibă o însemnătate diferită pentru fiecare. Relativismul ideologic hrănit electoral de către populiști de ambele tabere, extrema stângă și dreapta, anihilează dialogul constructiv, tolerența, acceptarea celuilalt, civilitatea și alteritatea. Să fii conservator nu înseamnă să fii extremist, așa cum un progresist nu este comunist. Însă există extremiști, naționaliști, fasciști, așa cum există comuniști, o poliție culturală și alte excese de stânga, care nu suportă dialogul și părerile diferite. Tehnocrația înseamnă mai multă stabilitate, dar mai puțină democrație, în timp ce mai multă democrație înseamnă mai mult politic, deci o instabilitate mai crescută.

Riscul Europei de a se fragmenta și divide în viitor este foarte crescut și de altfel este o temă importantă în România în scrutinul de pe 9 iunie. Oamenilor le pasă de prosperitate, de democrație, pace și libertate. Aceasta este Europa pe care o iubesc. Însă ce ne facem când libertatea și democrația înseamnă ceva pentru unii și altceva pentru alții? Partidele tradiționale din România nu accentuează în discurs nici reformă, nici luarea vreunei poziții clare, ci vorbesc despre status quo. Ceea ce ne va permite ca la următoarele alegeri de pe 9 iunie, când generația 18-34 de ani este pentru prima oară mai numeroasă decât cea de peste 65 de ani, să vedem radiografia viziunii României despre Europa. Căci aceasta este miza, viitorul Europei, de la încărcătorul unic USB-C, burse Erasmus, pompe de căldură și panouri fotovoltaice, la ce este libertatea și cum încercăm să nu intrăm în cel de-al treilea război mondial.-Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro