Sari direct la conținut

Marș de protest la care sunt așteptați 15.000 de oameni, miercuri, în Capitală, organizat de sindicatele din educație. Acestea amenință și cu greva generală / Care sunt revendicările

HotNews.ro
PROTEST al sindicatelor din educatie, Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea
PROTEST al sindicatelor din educatie, Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater” anunță organizarea unui marş de protest, miercuri, pe traseul Piaţa Victoriei – Palatului Parlamentului, la care sunt aşteptaţi 15.000 de participanţi. De asemenea, membrii de sindicat sunt consultaţi cu privire la declanşarea unei greve generale în educaţie, începând cu 22 mai.

Conform unui comunicat de presă transmis de federațiile din educație, marșul de protest va avea loc de la ora 11.00, va porni din Piaţa Victoriei şi se va încheia în faţa Palatului Parlamentului.

  • „Peste 15.000 de membri de sindicat din întreaga ţară au anunţat că vor participa la acest marş de protest.
  • Acţiunea urmăreşte să atragă atenţia asupra problemelor cu care se confruntă sistemul de învăţământ românesc, în mod special, angajaţii – personalul didactic, nedidactic şi didactic auxiliar”, spun federațiile sindicale.

Potrivit acestora, este în desfăşurare un referendum privind declanşarea grevei generale în educaţie, începând cu 22 mai.

Revendicările federaţiilor sindicale din educație:

  • „Majorarea salariilor personalului din învăţământ, în conformitate cu importanţa socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic;
  • Instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflaţiei;
  • Plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar şi nedidactic;
  • Acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă personalului din învăţământ;
  • Acordarea drepturilor prevăzute în legislaţia în vigoare şi contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizaţiei de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.);
  • Creşterea anuală a investiţiilor în învăţământ, pentru îmbunătăţirea bazei materiale şi a infrastructurii;
  • Renunţarea la aplicaţia EduSal şi înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat şi administrat de Ministerul Educaţiei”.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro