Martie 2006, cea mai buna luna din istoria bursei de la Sibiu
Pentru bursa la termen din Sibiu, martie a fost cea mai prolifica luna din perspectiva lichiditatii, prin tranzactionarea a circa 360.000 contracte (la nivelul primului trimestru, totalul a trecut de 900.000 contracte), fiind depasit, totodata, si pragul de 3 milioane de contracte realizate in intreaga sa istorie.
Luna trecuta, la bursa la termen din Sibiu, preturile derivatelor pe actiuni sau valute au evoluat in culoare care le-au permis investitorilor aplicarea unor palete largi de strategii, iar pentru speculatori au creat numeroase oportunitati pentru obtinerea unor profituri rapide.
Astfel, raportul euro/leu cu scadenta la jumatatea anului a fost tranzactionat in jurul pragului de 3,5 lei, cea mai scazuta anticipatie fiind de 3,46 lei, iar cea mai ridicata – de 3,53 lei.
Diferitele evenimente din piata de capital au facut ca preturile sa prezinte adesea caderi sau reveniri spectaculoase, in centrul atentiei aflandu-se derivatele pe SIF-uri, SNP sau RRC.
Preturile futures ale SIF-urilor – atat cu scadenta martie, cat si iunie – au avut de suferit cel mai mult de pe urma zvonurilor sau masurilor politice.