Sari direct la conținut

Medicul Virgil Musta, achitat definitiv în dosarul testelor făcute în pandemie: „DNA a considerat un ajutor ca abuz în serviciu”

HotNews.ro
Virgil Musta, Foto: AGERPRES
Virgil Musta, Foto: AGERPRES

Curtea de Apel Timişoara (CAT) a respins apelul DNA împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Timiş în dosarul în care doi medici ai Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” din Timişoara, Virgil Musta și Diana Manolescu, acuzaţi de abuz în serviciu în perioada pandemiei COVID, au fost achitaţi de magistraţi, informează Agerpres.

„Curtea de Apel Timişoara respinge ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia Naţională Anticorupţie Timişoara împotriva sentinţei penale pronunţate de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 5306/30/2022. Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina statului. Definitivă”, informează site-ul CAT.

Astfel, este confirmată decizia primei instanțe, pronunțate în februarie 2024, prin care atât medicul Virgil Musta, cât și celelalte persoane acuzate în dosar, un medic și două asistente, au fost achitați.

Acuzațiile DNA

  • „În perioada 21 iulie – 9 noiembrie 2020, Musta Virgil Filaret, cu intenție, ar fi determinat trei asistente medicale să presteze servicii medicale în beneficiul societății la care el era asociat, în timp ce acestea se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu la unitatea publică, respectiv Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.
  • Folosindu-se de influența pe care o avea în calitatea sa de medic șef de secție, inculpatul le-ar fi determinat pe cele trei asistente, în mod direct sau prin intermediul inculpatei Paica Dana Mihaela, să preleveze probe biologice în vederea depistării infecției cu virusul SARS CoV-2, să încaseze contravaloarea testelor RT-PCR și să elibereze bonuri fiscale în beneficiul societății comerciale private la care acesta era asociat (utilizând o casă de marcat mobilă).
  • Deși zilnic, în intervalul orar 07:00-10:00, ar fi prestat servicii medicale pentru societatea comercială menționată, cele trei asistente ar fi încasat integral drepturile salariale plătite de spital.”

Apărarea lui Musta

Într-un comunicat dat publicității după achitarea definitivă, Virgil Musta, un medic care a devenit larg cunoscut publicului în timpul pandemiei de Covid-19, susține că ceea ce procurorii DNA au considerat ca fiind abuz în serviciu ar fi fost o încercare de a suplini lipsa capacității de a testa suficiente persoane.

În luna iulie 2020 exista o cerere foarte mare de testare PCR SARS-CoV2 contra cost, deoarece multe persoane doreau să meargă în concediu sau la muncă în străinătate şi li se solicitau aceste teste, iar pe de altă parte, persoane contacte doreau să ştie dacă sunt pozitive, pentru a-şi proteja familia.

„Singurul laborator care mai avea capacitate de a efectua teste era laboratorul Spitalului Victor Babeş din Timişoara, deoarece acesta efectua teste doar persoanelor suspecte, cu simptomatologie ce se încadra în definiţia de caz, dar nu avea resurse financiare pentru a cumpăra testele şi materialele necesare testării contra cost şi nici posibilitatea fiscalizării testelor”, susține Musta.

În acest context, a menţionat el, a început colaborarea dintre clinica privată şi Spitalul Babeş, printr-un contract „perfect valabil”, în care clinica punea la dispoziţie materialele necesare testării şi efectua recoltările, laboratorul Spitalului Babeş prelucra probele, iar cea mai mare parte din profit mergea la spital.

„Cele trei asistente care lucrau în Ambulatoriul Spitalului Babeş, acuzate de DNA de abuz în serviciu, ale căror atribuţii de serviciu în intervalul orar 7-10 erau acelea de a recolta probe pentru depistarea infecţiei SARS-CoV2 la pacienţii cu simptomatologie conform definiţiei de caz, şi-au îndeplinit în întregime obligaţiile de muncă, iar în timpul liber au ajutat personalul de la clinica privată, recoltând şi contra cost, pentru ca pacienţii să nu stea prea mult şi totodată să fie recoltaţi toţi cei care se prezentau pentru testare.

Acest ajutor DNA l-a considerat abuz în serviciu, neînţelegând că era o stare de spirit în care toţi doream să fim folositori, ajutam cu ce puteam, astfel ca lucrurile să funcţioneze bine, ceea ce a dus la rezultate foarte bune în această luptă”, a afirmat dr. Virgil Musta.

Totodată, a adăugat el, spitalul nu a suferit vreun prejudiciu, ci a câştigat o sumă importantă prin contractul cu clinica privată.

INTERVIURILE HotNews.ro