Mica Asie din Piața Unirii: Incursiune în lumea semi-ignorată a lucrătorilor străini din Capitală. Expert: „România ar fi cu câteva procente din PIB mai mică fără acești imigranți”
HotNews.ro a stat de vorbă cu câțiva dintre muncitorii din Asia ce se adună seară de seară, după serviciu, în Piața Unirii din Capitală și le-a ascultat poveștile și problemele pe care le au cu angajatorii din România. Acest articol este o incursiune într-o lume care crește de la an la an dar pe care, dintr-un motiv sau altul, societatea românească continuă să o ignore.
Într-o după-amiază caniculară am ajuns cumva să mă plimb pe lângă fântânile de la Piața Unirii. După câteva minute bune în care am stat cu ochii în telefon, am ridicat capul și am realizat surprinsă că mă aflam în mijlocul unui adevărat mozaic cultural: de ce nu am remarcat până acum acești străini care mă înconjurau din toate părțile?
Fusesem atât de ignorantă încât nici nu am realizat că nu avusesem contact cu niciun străin care era la noi în țară.
Îi vedeam acolo, majoritatea bărbați, vorbind pe video call de ore bune, cu soțiile lor. Și nu doar bărbați. Piața Unirii este acum locul de întâlnire pentru femeile și bărbații care muncesc ziua continuu, iar seara au nevoie de puțină liniște pe care o găsesc aici, în centrul orașului.
Unii vând flori în parc, alții vând baloane cu luminițe înăuntru, alții ne servesc la restaurante, izolează termic blocurile în care locuim sau fac curățenie în camerele de hotel la care facem check-in.
Fenomenul migrației s-a intensificat în ultimii ani, așa că e foarte probabil ca oriunde ne-am uita, vom găsi și un străin care muncește acolo. Majoritatea vin aici cu speranța că vor găsi ceva mai bun decât ceea ce au lăsat acasă.
„It is beautiful, is that simple”
Piața Unirii, București. FOTO: Andra Mureșan
Cică sentimentul de liniște pe care-l oferă apa se numește „minte albastră”, e un fenomen studiat de J. Nichols. Sincer, nu știam cum îi spune atunci când m-am întâlnit cu Wish Pal, care mi-a zis că singurul motiv pentru care vine în parcul de la Unirii este că „It is beautiful, is that simple”.
Și avea dreptate. Wish Pal e din India, iar acum e în vizită în România, la fratele său. Avea în mână o sticlă de Coca-Cola și pe parcursul conversației se oprea să îmi arate video-uri cu el făcând rap. Mai era cu alți doi prieteni, unul dintre ei era din India, iar celălalt din Pakistan.
Îmi ziceau că le place mult aici, dar că au auzit că nu e locul potrivit dacă îți cauți ceva de muncă. Angajatorii vor să lucrezi extra și nu te plătesc, condițiile sunt rele, așa că preferă să stea în Anglia, chiar dacă vremea e destul de „shitty”.
Totuși, are mulți prieteni care au venit în România. Ei sunt cei care l-au sfătuit să stea departe. Ne-am așezat pe o bancă și am povestit despre tradiție, despre alegerile în materie de modă ale românilor și despre cum e nevoie să ai aprobarea părinților atunci când începi să te întâlnești cu cineva. Sau, mă rog, atunci când treaba devine serioasă.
În 2022, în România, au fost admiși 100 mii de lucrători străini pe piața forței de muncă, potrivit datelor oficiale de la Ministerul Muncii. Asta înseamnă cu 75 mii mai mult decât în anul precedent. Este contingentul stabilit de către Guvern, iar numărul ar vrea să acopere deficitul forței de muncă din construcții, drumuri, transporturi, HORECA etc.
Ce-i drept, când eram acasă, îmi spunea o prietenă de-ale mamei care are un restaurant că e foarte mare nevoie de angajați. Pandemia i-a făcut să se reorienteze sau să plece din țară și acum HORECA pare orice, doar un domeniu stabil nu. În mai anul acesta, pe Ejobs au fost scoase 11 mii de locuri de muncă în restaurante sau baruri, cu 153% mai mult decât anul trecut, potrivit Agerpres.
Migrația în România este un fenomen relativ nou, care s-a intensificat în perioada post-decembristă. Astăzi, potrivit șefului Departamentului Românilor de Pretutindeni care a vorbit în mai la o conferință, oficial sunt 5,7 milioane de români plecați în străinătate, dar estimările arată că ar fi de fapt opt milioane.
Lucrul acesta face ca autoritățile să vorbească îndelung despre un așa-numit „deficit de muncă”, pe care de multe ori încearcă să-l acopere cu ceea ce numesc „forță de muncă ieftină”.
Numărul total al cetățenilor străini cu drept de ședere valabil până la sfârșitul lunii iunie, în scop de angajare, este de peste 41 mii, potrivit datelor primite de la Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) la solicitarea HotNews.ro.
Ei provin din următoarele țări, în ordinea aceasta: Turcia, Nepal, Sri Lanka, India, Vietnam, Moldova, China, Bangladesh, Pakistan și așa mai departe,
Pe lângă asta, în prima jumătate a anului, numărul avizelor de muncă a fost de 40.329. Cei mai mulți provin din Bangladesh, Nepal, Sri Lanka, Pakistan.
Așadar, străinii care vin în România să muncească sunt, majoritar, din țări care se află în afara Uniunii Europene. Unul dintre aceștia este și Srijit. Pentru 8 mii de euro plătiți unei agenții de intermediere din Bangladesh, i s-a promis un loc de muncă care îi va permite să strângă suficient ca să trimită acasă.
- Citește și: Cât câștigă muncitorii asiatici aduși în România: de la cameristă și ajutor de bucătar, la sudor și faianțar
Srijut vine din Bangladesh, țara care are 7,8 milioane de emigranți. Economia Bangladeshului este dependentă de remiterile celor plecați să muncească în fast-food-uri sau în construcții prin alte țări, iar majoritatea lucrează în străinătate temporar, la fel cum a venit și Srijit în România.
Salariul mediu în Bangladesh este aproximativ 250-270 dolari pe lună. Cei care aleg să plece în Europa să muncească trebuie să o facă printr-o agenție, iar mulți dintre ei ajung să ia credite pentru a acoperi costul unui trai mai bun, după cum îmi povestea Srijit. În România, el câștigă 2400 lei, din care cel puțin o mie lei trimite acasă.
Ne-am întâlnit în parcul de la Unirii, unde era cu colegii lui de cameră și un prieten din India, care tocmai terminase medicina la Chișinău și îi vizita. Eu stăteam în mijloc și mă priveau toți patru atent.
Când i-am întrebat „cum e viața în România?”, Tapan s-a uitat în pământ și a început să scormonească cu piciorul în iarbă. S-au uitat unii la alții și parcă așteptau să răspundă doar unul.
„Sunt multe probleme în România. Nu te anunță nimeni că urmează să vii aici și că poți lucra zece sau chiar 14 ore, fără să fii plătit extra. Angajatorii ar trebui să ne plătească orele în plus, dar nu o fac tot timpul”, îmi explică Srijit, iar ceilalți îl aprobă dând din cap sau adăugând câte un „yeah”.
„Pe bune, aici e România, nu o țară din Orientul Mijlociu!”
Tapan, Srijit si Rubel. FOTO: Andra Mureșan
Realitatea de care s-au lovit mai mulți muncitori din Bangladesh atunci când au ajuns aici a arătat diferit față de promisiuni. Cei trei lucrează împreună în bucătăria unui restaurant din București, unde gătesc pizza. Cu ei mai era încă un coleg de cameră, dar care lucrează în alt loc.
Cel mai mare are 31 de ani, iar cel mai mic are 23 și urmează să fie tată în două săptămâni. Tapan era cel care m-a introdus grupului, iar în dreptul fiecăruia menționa vârsta și dacă e sau nu căsătorit.
Problema de care s-au lovit aici este că muncesc foarte mult, iar ceea ce li s-a promis înainte a fost că vor veni și vor lucra opt ore pe zi. Nu îi deranjează munca, ci mai degrabă că nu sunt plătiți.
Srijit îmi spune că ar putea să lucreze toată ziua, dar asta doar dacă știe că primește bani în plus. Se uită la mine și râzând îmi spune: „Come on, this is Romania, not some Middle East country!” („Pe bune, aici e România, nu o țară din Orientul Mijlociu!”)
Viața lor de acasă era bună, dar au ales să vină în Europa pentru a face mai mulți bani. Tapan s-a lăsat de facultate, studia engleza în anul I, în Dhaka. Acum își dorește să devină youtuber și să călătorească prin toată lumea, iar pentru asta are nevoie de bani.
„În Bangladesh, lumea depinde foarte mult de banii tatălui. Nu vreau asta, vreau să am propriii mei bani”, îmi spunea în timp ce îmi povestea planurile lui de viitor.
Cei patru împart locuința cu încă zece oameni. Srijit îmi povestea cum sunt condițiile de la cazare, iar restul adăugau ceva când simțeau că e nevoie.
„Imaginează-ți că nu avem aer condiționat sau măcar un ventilator. Suntem șase persoane într-o cameră și acum e extrem de cald în România. E foarte cald!”.
În zilele respective, Agenția Națională de Meteorologie (ANM) anunțase cod portocaliu de caniculă. Era adevărat, te topeai la soare și te topeai și în casă, darămite dacă mai împărțeai spațiul cu încă cinci oameni.
„Raportat la suprafața medie a locuinței, este evident că imigranții locuiesc în condiții de supraaglomerare. Conform Comisiei Europene, pragul de trai decent este de 37 de metri pătrați pentru o persoană”, explică Indexul Integrării Imigranților în România din 2019, realizat de Centrul Român de Cercetare a Migrației.
Pe lângă asta, șapte oameni împart o singură toaletă.
„Angajatorii ar trebui să se gândească mai mult la noi. Dacă ne oferă condiții bune, le oferim și noi servicii bune, dar dacă nu vor să ne ofere ce ne-au promis înainte să venim aici…În primul rând ai nevoie de un somn bun, dar cum poți să îl ai?”, mă întreabă retoric Srijit după ce îmi povestește cum la început li se spunea că vor fi trei în cameră.
Poveștile imigranților se aseamănă mult cu cele ale românilor plecați în străinătate. De aceea, de multe ori mă șochează că angajatorii aleg să îi trateze la fel.
Fără bucătărie, dar cu mâncare înghețată, pizza și paste
Piața Unirii, București. FOTO: Andra Mureșan
Cazarea la care stau băieții nu are bucătărie, iar lucrul acesta e un inconvenient pentru toți. Acasă erau obișnuiți să mănânce orez de două ori pe zi, iar aici ajung să mănânce doar fast-food, pui și cartofi prăjiți, pentru că asta le oferă angajatorul.
Ei spun că au solicitat de mai multe ori să le ofere acces la o bucătărie sau o cazare cu astfel de facilități, dar li s-a spus că vor primi doar când angajatorul va fi sigur că nu vor pleca în altă țară. Wish Pal și Ali, un băiat din Pakistan, cu care am vorbit înainte îmi spuneau același lucru legat de mâncare.
Chiar dacă primul era doar în trecere, al doilea locuia aici și spuneau că mănâncă cel mai mult burgeri de la McDonalds sau pizza. Pe o bancă din Piața Unirii, mi-au arătat poze pe Google cu mutton tehari, un preparat din orez cu carne de oaie, și cu Fuchka, un alt fel de mâncare preferat de fetele din Bangladesh.
Când i-am întrebat ce mănâncă cel mai des în ultima vreme, au răspuns la unison „Pui. Mult pui și cartofi prăjiți. Acasă eram obișnuiți să mâncăm asta ca gustare, nu tot timpul”.
Imigranții care provin din țări cu venituri mici trec prin schimbări bruște de alimentație, de la o bucătărie tradițională la una „modernă”, arată un articol publicat pe PubMed Central.
În timp, asta poate duce la multe efecte negative, cum ar fi apariția diabetului de tip 2, obezitate și alte boli asociate cu alimentația. Mai e o problemă, de multe ori cazările lor sunt la periferie și e posibil să nu aibă acces la magazine sau supermarketuri care au o gamă mai largă de alimente.
Oricum am lua-o, în cazul celor 14, nu au unde să gătească, așa că alternativele nesănătoase sunt mai la îndemână. Mai adăugăm la asta și nevoia de a trimite bani acasă.
Srijit spune că are o soție și doi copii. Băieții tocmai ce au primit avansul din salariu, iar Tapan a fost fericit că i-a putut trimite mamei sale acasă 500 lei.
Fără pașaport, practica ce îi leagă pe imigranți de angajator
Piața Unirii, București. FOTO: Andra Mureșan
În timpul discuției, la un moment dat, Tapan îi șoptește ceva la ureche lui Srijit. Încep să vorbească toți în bengaleză și se mai uită din când în când la mine. Păreau îngrijorați. Rian din India, care venise la ei în vizită, îmi zice apoi în engleză că vor să îmi spună ceva și sunt curioși dacă știu dacă ar fi în regulă.
„O altă problemă este că ne-au luat pașapoartele. Pașaportul este ca un bun al meu, deci ei nu au dreptul să ne forțeze să le dăm lor. Ne-au spus că este pentru cardul TRC. Nu cunosc procesul, dar asta nu are cum să fie în regulă”, continuă Srijit.
Într-adevăr, nu este. În OUG 194/2022, ordonanța care reglementează regimul străinilor, la art. 134, alin. 15 se arată că „reţinerea documentului de trecere a frontierei de stat al unui străin sau a permisului de şedere de către persoane neautorizate” este considerată contravenție.
Amenda poate fi între 2000 și 3000 de lei pentru angajator. Srijit îmi spune că nu mai are pașaportul de o lună, iar restul de 15 zile, exact de când au ajuns în București. Patronul restaurantului spune că le ține pașapoartele ca să nu plece din țară, pentru că știe angajatori care au pățit-o și au fost „țepuiți”.
„Vrem să plecăm doar când vedem că se întâmplă lucrurile astea”, îmi spune Bishal Das în timp ce se uită în pământ. Are 31 de ani, iar în Bangladesh avea o librărie. Spune că îi place să lucreze în restaurant, pentru că în Europa poți face foarte mulți bani, însă în România lucrurile stau diferit. Până la acest moment, niciunul nu au primit pașapoartele sau permisele de ședere.
Tapan îmi spune că nu se simt în siguranță fără niciun act la ei și că nu știu ce ar face în cazul în care i-ar opri poliția pe stradă. Au semnat contractele, dar atât. Angajatorul le-a zis că în aproximativ cinci luni ar trebui să fie gata actele.
Însă lucrurile nu stau deloc așa. Potrivit art. 3 alin. (1) din Ordonanţa nr. 25/2014, „Străinii cu şedere legală pe teritoriul României pot fi încadraţi în muncă în baza avizului de angajare obţinut de angajatori în condiţiile prezentei ordonanţe”.
Cererea pentru eliberarea avizului sau a detașării se depune de către angajator și durează 30 de zile pentru a fi eliberat. În cazul în care e nevoie de verificări suplimentare, mai poate fi prelungit termenul cu 15 zile.
După ce are avizul de muncă, angajatorul trebuie să trimită documentul străinului, care după trebuie să solicite viză lungă de ședere. Asta mai poate dura încă 30 de zile, însă oricum ai calcula nu ar da cinci luni.
Nu ar trebui să le ia pașapoartele, dar pare că asta e o practică deja cunoscută printre angajatorii care lucrează cu cetățeni străini, lucru pe care l-am aflat din articolele scrise de Adina Florea pentru Libertatea.
Faptul că nu cunosc limba, lipsa informării asupra drepturile lor și asupra birocrației îi poate face să fie victimele abuzurilor. În octombrie 2021, zece indieni au fost deportați pentru că angajatorul nu a depus actele, așa că timp de două luni ei au lucrat ilegal.
Informațiile publice de la IGI spun că angajatorul trebuie să păstreze pe toată durata de angajare/detașare o copie fie după permisul de ședere, fie după documentul de călătorie care să arate că cetățeanul străin este legal în România.
Tapan îmi explică cum deocamdată așteaptă să primească actele și că nu pot face nimic. Ei voiau să vadă dacă știu ceva despre asta și dacă e legal să le ia pașaportul. Le este frică să nu fie deportați, așa că nu le-au spus nimic șefilor.
Expert:„România ar fi cu câteva procente din PIB mai mică fără imigranți”
Muncitor din Vietnam pe un șantier din București. FOTO: Adrian Catu/ AFP/ Profimedia
În timp ce răsfoiam internetul pentru a afla mai multe despre subiectul migrației în România am dat de Indexul Integrării Imigranților în România din 2019, coordonat de Anatolie Coșciug, asistent universitar doctor în sociologie și director adjunct al Centrului pentru Studiul Comparat al Migrației.
L-am contactat pentru a afla mai multe informații despre subiectul migrației în România. Specialistul mi-a spus că există o lipsă foarte mare de informare atât pentru angajatori, cât și pentru cei care vin la noi în țară. De multe ori așa ajung în situația în care sunt dependenți de locul de muncă inițial.
Instituțiile publice nu sunt nici ele cele mai bine pregătite, pentru că de multe ori tot ceea ce fac este să îți zică să cauți la un anumit articol din lege.
„Inclusiv cu Google Translate, dacă pui o ordonanță de Guvern să ți-o traducă, iese cu totul altceva decât sensul legii și e foarte implicat. Cred că puțin mai multă informare pe tema asta, în diverse limbi, și organizații care să pună mai mult accent pe partea asta ar rezolva foarte multe dintre cazuri. Dar e și o problemă de cum ne gândim la oamenii aceștia”, îmi spune Anatolie.
La începutul discuției, i-am pus o întrebare despre contingentul de lucrători străini stabilit pentru 2022 și „importul” de forță de muncă ieftină, subliniind ghilimelele. Aici ar trebui să se producă schimbarea, îmi explică Anatolie Coșciug:
„Ne gândim la ei că o marfă sau în sensul de marketizare, mercantil, când de fapt sunt oameni ca noi care au tot felul de probleme, de situații din care vin. Și asta ia timp până o să înțelegem că lucrurile pe care le fac, le fac în beneficiul nostru.
România ar fi cu câteva procente din PIB mai mică fără imigranți și nu știu cine ne-ar servi la restaurante și cine ar pune scârțâietoare pe blocuri dacă nu ar fi ei. Deci, până la urmă, favorul ni-l fac ei nouă, nu noi lor, asta cu siguranță”.
Când i-am spus că România se pregătește să „importe” 100 mii de lucrători străini, Anatolie mi-a spus că lucrurile nu stau chiar așa:
„Nu o să crească cu 100 mii numărul de persoane care vin în România. Chiar dacă vin 80 mii, sunt alții 60 mii care pleacă, că li se termină contractul de muncă. E parte dintr-o circularitate a forței de muncă”.
Pomenind de circularitate, Srijit îmi explica cum angajatorii cred că dacă le vor oferi condiții de cazare proaste, nu o să rămână în țară: „În realitate nu este adevărat, noi intenționăm să stăm”.
Ce facem atunci și cum putem să le oferim protecție oamenilor care ajung să fie considerați o soluție la criza de muncă pe care o invocă statul?
„Multe țări au făcut greșeala de a se gândi în termenii aceștia. Germania, cu celebrul program germano-turc, tot așa s-a gândit. „Oh, o să vină câțiva ani, apoi o să se ducă înapoi”.
Ei bine, timpul o să ne arate că oamenii găsesc soluții dacă vor să rămână aici. Ar merita să ne gândim în alt fel la ceea ce ne dorim de la persoanele respective și de la noi, că până la urmă e o discuție mai largă despre toată societatea, nu e doar despre migrație”, îmi explică expertul.
Un articol de pe blogul Băncii Mondiale vorbește despre migrație temporară și spune ce beneficii are pentru angajator, dar subliniază că există implicații importante pentru țările de origine.
În discuțiile atât cu Anatolie, cât și cu cei șase băieți din Bangladesh, am ajuns la concluzia că de multe ori primează interesul statului, în fața interesului oamenilor.
Ceea ce nu șochează, dar există exemple de țări unde lucrurile au luat-o pe un făgaș normal și care au realizat că nu pot ignora le nesfârșit problemele imigranților. Printrele ele se află Germania. Asta ar fi o altă problemă des întâlnită la noi.
Anatolie Coșciug îmi spune că au trimis cereri tuturor primăriilor din țară pentru a vedea dacă finanțează sau au de gând să finanțeze proiecte pentru integrarea imigranților. Din 3228 de primării, au răspuns două-trei. Rezultatul a fost neașteptat și pentru ei, pentru că de cele mai multe ori, primăriile sunt principalii actori de schimbare socială în țara noastră.
„Deci, cumva ele fac foarte multe în general, dar tema asta clar nu e pe lista asta de priorități. Ne așteptam de acolo să avem cea mai mare rată de răspuns, dar a fost contrar așteptărilor noastre și a fost ciudat să vedem că nu au niciun fel de interes în zona asta, niciun fel de strategii”, adaugă el.
Anatolie zice că în câțiva ani România va fi o temă importantă atunci când se discută despre migrație și că numărul imigranților, cu siguranță, va crește. Referitor la atitudinile românilor, el zice că sunt ospitalieri, lucru pe care mi l-au confirmat și băieții cu care am vorbit. Mai mult, se află printre cele mai primitoare țări.
„Iubesc oamenii de aici, eu mă plâng doar de angajatori. Oamenii de rând sunt politicoși și dacă ai nevoie de ajutor o să ți-l ofere. Nu îi deranjăm, ceea ce e ok”, mi-a spus Srijit care s-a asigurat de mai multe ori, pe parcursul conversației, că face o diferență clară între cetățeni și angajatori.
Paradoxul este că sunt două lucruri care trebuie avute în vedere atunci când discutăm despre „românul ospitalier”. Primul este că nu prea există contact între populația locală și imigranți. Cel de-al doilea, îmi explică Anatolie, a fost observat după ce au făcut un mic test de clasa a opta și au întrebat mai multe persoane „Care credeți că este procentul de imigranți din România?”.
Rezultatul a arătat că cele mai multe persoane sunt neinformate referitor la migrație, indiferent dacă e vorba despre procentul de imigranți sau politici de migrație. Asta explică de ce sunt atât de pro migrație.
Am zâmbit strâmb, pentru că știam că până acum două săptămâni închisesem și eu ochii destul de des. Mă împrietenisem cu un domn venit din Mexic căruia i-am uitat numele, pe autobuzul care vine din Mogoșoaia către București, dar cam atât. În rest, mă mulțumeam cu articolele citite din presă și credeam că fac suficient.
Problemele lui Srijit, ale lui Tapan, ale Yushan și ale tuturor muncitorilor străini din țară spun multe despre noi și despre felul în care merg lucrurile în țara noastră. Poate că par străini, dar de fapt te-ai întâlnit cu ei mai des decât crezi: pe stradă, la restaurantele unde te-au servit, pe șantierele din fața blocului sau chiar în parcul de la Unirii din București.
România e formată nu doar din români, ci din toți oamenii care vin aici și trebuie să ne gândim ce relații vrem să avem cu ei atât noi, cât și angajatorii.
„Andra, acum ești prietena noastră și noi, în Bangladesh, suntem obișnuiți să protejăm pe oricine apropiat. Oricând ai nevoie, noi o să te ajutăm”, îmi spune Tapan. Vreau să cred că și noi am face la fel în orice situație.
*Numele persoanelor au fost schimbate, pentru a le proteja identitatea.
*Până la data aceasta, cei șase nu au primit pașapoartele, dar urmează să discute cu angajatorul. Deocamdată, au dorit să fie anonimi și să nu luăm legătura cu patronul restaurantului, așa că le respectăm decizia. Au dorit, în schimb, să facă publice poveștile lor și problemele cu care se confruntă muncitorii străini atunci când ajung în țară.
Resurse importante pentru informarea pe subiectul migrației:
„Migrație și integrare într-o țară de emigrare” – Anatolie Coșciug (coordonator), Presa Universitară Clujeană, 2021
Indexul Integării Imigranților în România 2019,
Indexul Integrării Imigranților în România 2018 – Centrul Român de Cercetare a Migrației
INTERVIURILE HotNews.ro