Mihai Șora Nemuritorul. Există moarte pe pământ

​​Mihai Șora omul ne-a arătat cum arată Nemurirea. Să trăiești 106 ani nu-i lucru de ici, de colo. Peste 99,9% dintre români n-ating așa vârstă. Și mulți nici nu visăm la o asemenea vârstă pentru că viața ne e ba sărăcie, ba boală, ba, părăsire de copii, rău în atâtea feluri. De aceea, cea mai frecventă întrebare este: de ce nu mă ia moartea odată că am trăit destul? Mihai Șora nu și-a pus asemenea întrebare. N-a avut de ce. A devenit Nemuritorul – așa l-am văzut cu toții. A doua experiență pe care ne-o dă Mihai Șora însă, după cea a vieții, este a morții. Deci există moarte. Recunosc, cu Mihai Șora printre noi, nu credeam așa ceva. Moartea are procent constant 100%.

Mihai Șora e comparat cu mari gânditori ai lumii.

Sunt date drept exemplu liniile de descendență și de egalitate cu nume mari ale filosofiei. Îi cred pe cei ce alcătuiesc astfel de legături și egalități ale lui Mihai Șora. N-am cultura necesară să verific. Mihai Șora, atât pot spune, a știut, a devenit un spirit, a avut o gândire critică de care noi, ăștelați, după Revoluție mai ales, ne-am bucurat. A reușit să facă în România acel „dialog generalizat” despre care a scris. Gesturile lui civice sunt dovada: a fost la 100 de ani, pe un ger de crăpau pietrele în piața Victoriei protestând împotriva plagiatului, minciunii, răului Liviu Dragnea și a spus: „rezist!” atât. Și am fost mândri, și vorbeam cu Șora cum vorbeam cu un om, mai țineți minte Piața Victoriei? Te duceai la el și-l sâcâiai. Ce facem, domm’ Șora? Ne trăgeam vorba aia de brăcinari cu el. El verde la o sută de ani, noi necopți, prăjiți.

Uite de asta zicem că spiritul lui a coborât printre noi, când ne era greu, când nu știam calea. Ce știa el și noi nu știam? Nu cred că știa mare lucru, dar știa atât rezist!

Apoi, ne duceam pe feisbucul lui Șora să vedem dacă e bine el, dacă suntem noi bine. În deznădejde, ne alinta cu „Copii”. În bucurie, hohoteam împreună.

Era de-al nostru. Îl știam din Piața Universității 1990 și de atunci, din prezențele sale fără fason în acțiunile GDS.

De câte ori a luat barca României apă, de atâtea ori Mihai Șora a avut un cuvânt de spus. Nu mereu l-am luat în seamă pe Șora, dar prezent era. Și de ce contează să ai spirit înalt ca al lui Șora alături de tine, în toate astea? Păi, e simplu. Aici e chestie de mitologie, nu de omenie. Bineînțeles, poți să te lipsești, revoltele se fac și fără mari filosofi. Dar e nevoie de un spiriduș intelectual lângă tine, să zici: e bine așa, chiar dacă nici el spiridușul nu știe cu totul consecința gestului făcut. Suntem cu el, suntem c-o lumină, noi în întuneric. Și vrei să vezi la el constanță, vrei să vezi că nu te-ai rătăcit.

Și aici Mihai Șora a trăit cât toată neașezarea noastră politică. Problema este acum că Șora a murit și societatea noastră tot neașezată e. Om vedea dacă am priceput ceva din acest Șora aproape de noi.

Da, nu de asta ne-a arătat că a murit, ne-a arătat că există moarte, nu? Iar el învățător cum îl știm e aici, cum îi șade bine.

Apoi, Mihai Șora a trăit 106 ani nefăcând prea mult rău lumii ăsteia, iubind femei, de ce nu, făcând două-trei lucruri știute de toată lumea și uitate.

Și cred că și aceste lucruri fac parte din Nemurirea pe care ne-a arătat-o. Adică, ce-a făcut Mihai Șora între protestele știute? Păi, a luptat în Rezistența anti nazistă din Franța cu prima lui soție, atât cât a putut, s-a întors ca prostu’ în România, că a interpretat prost semnele renașterii poate, a citit, a tăcut, a mâncat, a băut, a vorbit și a trăncănit cu cele mai tari minți ca ale lui din Ro, Sorin Vieru, Constantin Noica, Petre Țuțea, a iubit, a refăcut „Biblioteca pentru toți” pe care vreo două generații au devorat-o și a făcut deșteptare cât s-a putut, a trecut 50 de ani prin comunism fără să se rătăcească prea tare, a iubit.

Adică a fost om. Ținând și el echilibrul, înțelegând ce i se întâmplă cu ce instrumente a avut la îndemână.

Adică și-a trăit viața înobilată de pasiune. Și eu cred că a ajuns la 106 ani pentru că a iubit. A iubit și să-și folosească capul, da, și ce-a făcut, dar a iubit și femeie. Dintre mulți a găsit „panaceul universal” pentru nemurire: iubirea. Mulți zic că nu-i frumos să zicem de femeie. De ce nu? E suflet pereche.

E mare lucru zic eu că-i mergea mintea la 106 ani, nu credeți? Ori toate astea se adună, spirit și trup fac triumf al ființei umane. Pentru că e bine să simți că nu ești rătăcit, că nu ești părăsit. V-ați gândit cum se pierd părinții, bunicii noștri, uitați, părăsiți, uitați într-o umbră. Șora a fost iubit și a simțit că trăiește. Ori, cam din asta e făcută Nemurirea. Mihai Șora iubea, nu era uitat.

Și aici cuvânt bun este pentru Luiza Palanciuc. Da, mulți au atacat-o, mulți au denigrat-o. Dar Luiza a iubit omul ăsta pe care noi l-am trecut la Nemuritori. Cui i-a fost mai bine, cui mai rău?

Bun, acum iubirea nu-nseamnă nemurire fizică, nu? Să nu cerem iubirii, Luizei, mai mult decât duce. Ar fi nebunie. Iubirea e inimă, nu inteligență artificială. Șora nu vroia și nu putea ajunge un bot. Așa că a murit. Moartea e ceva firesc. Se întâmplă 100% din omenire.

Acum, Mihai Șora, tot ca-n cărțile îngrijite de el pentru noi, ca-n „Biblioteca pentru toți”, ne arată cum arată moartea. Domle, a fost om. Adică a trăit și uite a murit. Deci există o asemenea viață lungă, habar nu aveam, ne-a arătat-o Mihai Șora. Deci există și moarte. Ne-o arată Șora. Uitasem, credeam că-i nemuritor și ne bazăm mult timp de acum încolo pe el. Că-n România noastră nu ne prea consumăm noi așa tandru cu viața și moartea. Ci doar cu hoția, trădarea, minciuna, sărăcia, consumismul, oportunismul, belismul celuilalt. Mihai Șora ne-a arătat nemurirea în viață cum e. Acum ne arată că există moarte. Băi, ce om!

..