Milosevici – lipsa de judecata (de Traian Ungureanu)

In cele din urma, Slobodan Milosevici a murit nejudecat. Tribunalul care urma sa incheie procesul macina, in continuare, hirtii. Au trecut cinci ani de cind Milosevici a fost adus la Haga. Atunci, ideea unei Justitii suprastatale era un ideal. Astazi, aceeasi idee e o ipoteza rizibila.

Daca a condamant, totusi, ceva, atunci Tribunalul Penal International a compromis ideea dupa care dramele nationale pot fi vindecate in vid. Milosevici a fost plantat la Haga, dintr-o incompetenta ornata cu naivitate si utopism.

Milosevici e produsul natural al unei lungi traditii de turbulenta si demagogie balcanice. Fata de aceasta realitate complicata si perfida, TPI e tot ce poate fi mai nepotrivit. Adevaratul proces trebuia judecat la Belgrad sau deloc. In fond, procesul nu trebuia sa dea o lectie fostului tartor, ci sa deschida un viitor fara culpe poporului sirb.

Marile procese de la sfirsitul dramelor istorice au drept client unic popoarele. Insa neintelegerea a invins. De doua ori.

Mai intii, in timpul razboaielor iugoslave. O diplomatie credula pina in pragul prostiei le-a prelungit, facind loc celui mai rusinos moment al istoriei europene postbelice: Srebrenita. Aviatia americana a adus o corectie tirzie. Dar apetitul pentru fast birocratic, la marginea gropilor comune, a supravietuit. Asa a aparut TPI, raspunsul compromis, dupa cinci ani de nemiscare prestigioasa.

Cine a fost Slobodan Milosevici ramine un mister pentru cei care s-au grabit sa-l pensioneze, in boxa. Pacat. Lectia lui Milosevici e grava. Ea a fost mereu ascunsa de cliseul dupa care acest supersirb a fost un despot nationalist. De fapt, Milosevici tine de clasa vizionarilor manipulatori. Milosevici a luat forma nationalismului sirb pentru ca stia ca nimic nu e mai inflamabil.

Puterea a fost obsesia permanenta a lui Milosevici, absolvent stralucit al comunismului balcanic – ramura locala a artei propagandistice si a violentei de stat leniniste. Occidentul european a privit zece ani in aceasta directie si a reusit sa vada doar un haiduc pitoresc, in costume fine, si un barbat cu simtul arhaic al onoarei. Sub acest camuflaj, Milosevici a operat diabolic.

A dezlantuit patru razboaie (Slovenia, Croatia, Bosnia, Kosovo) si le-a pierdut pe toate. La sfirsit, infringerile l-au costat puterea, in Serbia, si i-au pregatit celula la Haga. Mult prea departe de scena (sau esafodul) pe care sirbii ar fi putut urmari deznodamintul.

Noi, romanii, adulmecam mai ager – urma e dictatura. Avem amintiri proaspete. Ne-am intilnit, ultima oara, cu soiul Milosevici, la inceputul anilor ’90. Atunci, acest mod de a construi puterea politica prin necugetarea de masa se hranea din zimbetul cinic si din discursurile cu care Ion Iliescu misca turma. Asemanarile si deosebirile sint socante. Milosevici a reusit la scara multinationala.

Iliescu a dat gres la scara nationala. Ca si Milosevici, Iliescu a fost comunistul infernal, dresat sa confiste puterea si sa intemeieze un stat personal, nationalist si capitalist, cit sa demareze oligarhia. Ca si Milosevici, Iliescu a coborit repede in strada si a ciocnit singeros multimi incinse, la Tirgu- Mures, in martie ’90, si la Bucuresti, in iunie ’91.

Ce ne-a ferit de dezastrul pe care l-a implinit Milosevici a fost psihologia nationala. Nu cumpatarea lui Iliescu. Acolo unde sirbii au o frustrare pe care o transforma usor in persecutie si vis voevodal, romanii au o prudenta stabila. Experienta legionara a murit si romanii s-au retras in aforismul despre mamaliga care nu explodeaza.

Iliescu a fost nevoit sa fabrice un legionarism nou, de clasa, si a recurs la armata privata a Vaii Jiului. Milosevici a lucrat cu poporul, de bunavoie si angro. Sirbii explodeaza prea des si sint, in consecinta, cea mai neispravita natiune politica a Europei. Cariera lui Milosevici a inceput si s-a incheiat la fel: prin lipsa de judecata. Ceea ce nu scuza experimentul ratat de Iliescu.

Disparitia lui Milosevici a pus intr-o lumina jenanta ifosele liberale ale elitelor europene. Americanii au fost lucizi: Saddam e judecat la Bagdad. Spre deosebire de lista de 66 de acuzatii cu care s-a deschis maratonul de la Haga, procesul lui Saddam sta in doua acuzatii concrete.

Desi ratat de Justitie, Milosevici a facut un ultim serviciu Europei. Disparitia lui impinge zona masinatiei politice de extractie comunista la limita estica. In Rusia. Acolo unde Milosevici s-ar fi dorit ingrijit. Medical si nu doar.