Sari direct la conținut

Ministrul Bănicioiu și managerii de spital care n-au transferat răniții de la Colectiv în străinătate au scăpat – procurorii au clasat cazul

HotNews.ro
Ministrul Bănicioiu și managerii de spital care n-au transferat răniții de la Colectiv în străinătate au scăpat – procurorii au clasat cazul
Nicu Bănicioiu/Inquam Photos

Acest al doilea dosar Colectiv, închis, a vizat cercetarea condițiilor în care au avut loc procedurile instituționale și medicale, inclusiv cele referitoare la transferul răniților și efectul infecțiilor nosocomiale asupra acestora. 

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a clasat pe 4 iunie 2024 dosarul referitor la felul în care responsabilii statului român au tratat cazul Colectiv, după incendiul din octombrie 2015, rezultă din Ordonanța consultată de HotNews.ro. 

Acest caz a fost distinct de primul dosar al responsabilităților din incendiu, care a fost judecat separat, au existat condamnări și despăgubiri pentru familiile celor decedați și răniți grav.

În acest al doilea dosar, Parchetul a emis Ordonanța de clasare, în care se susține, printre altele, că procurorii au reținut ca justificate declarațiile persoanelor cu funcții din sistemul medical care au spus că ”Mecanismul de Protecție Civilă European nu putea oferi ceva în plus față de ce fusese rezolvat pe plan bilateral, pentru cä nu exista la acea vreme o procedurá privind asistența medicală a marelui ars”.

Tragedia din clubul Colectiv, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Tragedia din clubul Colectiv, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

În urma incendiului din 30 octombrie 2015 din clubul bucureștean Colectiv au murit 65 de persoane. 27 de tineri au murit în noaptea incendiului, iar restul victimelor au încetat din viață în următoarele câteva luni, în spitale din România și din străinătate.

Ce a spus Bănicioiu în fața procurorilor

Întrebat de procurori, conform Ordonanței de Clasare, despre cum s-a acționat la transferul pacienților în străinătate, fostul ministru al Sănătății Nicolae Bănicioiu a spus: „Eu ca ministru nu aveam nici o atribuție în luarea deciziei de transfer al pacientului, doar medicul curant, adicã medicii de la terapie íntensivã sau cei de la chirurgie plasticã și clinica primitoare. Eu puteam sã mã implic doar în asigurarea resurselor financiare și de transport și de asigurarea asistenței medicale pe perioada transportului pânã la preluarea pacientului de către medicii strãini”.

Doctoriță de la Spitalul de Arși: ”Condiții optime”

Audiată, un medic de la Spitalul de Arși a spus că ”Referitor la condițiile de îngrijire medicală a pacientului ars de la nivelul spitalului, martora a declarat cã la nivelul Secției de Arsuri și Chirurgie Plasticá condițiile erau optime, dar în Secția ATI erau deficiențe a căror constatare nu era atributul său”.

”Nu exista un text de lege care să fi obligat autoritățile” la transferul în străinătate

”În același timp, cu privire la lipsa deciziei imediate de transfer în stráinătate a victimelor incendiului din Clubul Colectiv ce au decedat în zilele ulterioare, relativ la care s-a formulat sesizare sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu și neglijență în serviciu, nu se poate reține comiterea uneia din formele de ilicit penal menționate, întrucât nu exista un text de lege care să fi obligat autoritățile la emiterea imediatã a unei astfel de dispoziții.” 

”În lipsa unei încălcări din legislația primară, se va dispune clasarea, pentru infracțiunile de abuz în serviciu și de neglijență în serviciu, pe motiv că faptele nu sunt prevăzute de legea penală, conform Deciziei nr. 40512016 a Curții Constituționale și Deciziei nr.51812017 a Curții Constituționale”.

Infecțiile nosocomiale pot avea multe cauze

”Totodată, lipsurile și deficiențele ce țin de sistem, de nivelul de echipare a personalului care a intervenit de urgență (de exemplu insuficiența numărului de tărgi sau numărul mic de cadre medicale prezente la fața locului raportat la amploarea evenimentului), de pregătirea și priceperea celor care au acționat sau au decis, suficiența sau insuficiența materialelor sau a autovehiculele disponibile, precum și existența unor colonii de bacterii sau a altor agenți patogeni în unele spitale de stat, nu pot fi imputate unor persoane determinate ce ar putea fi trase la răspundere penală”, susține Parchetul.

”Infecțiile nosocomiale, realitate notorie din acea perioadă în unele spitale de stat, pot avea diverse cauze, inclusiv calitatea substanțelor folosite la dezinfecție, faptele concrete în acest sens făcând obiectul dosarelor „HEXI FARMA” (cu mai mule persoane trimise în judecată, în perioada 2017-2018, însă incendiul din Clubul Colectiv și internarea victimelor în spitalele de stat au fost în anul 2015, anterior acuzărilor din alte cauze, că au fost folosite substanțe neconforme pentru dezinfecția din spitale).

Ordonanța s-a încheiat prin clasare. Procurorul a dispus ”Clasarea cauzei sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu, prev. de art.297 al.l din Codul penal și neglijență în serviciu, prev. de art.298 din Codul penal, pe motiv cä faptele nu sunt preväzute de legea penală”.

INTERVIURILE HotNews.ro