Sari direct la conținut

Mogulul de presă care a inspirat popularul serial „Succession” al HBO a început propria luptă pentru succesiune

HotNews.ro
Mogulul de presă care a inspirat popularul serial „Succession” al HBO a început propria luptă pentru succesiune
Brian Cox (centru) alături de ceilalți actori principali din serialul „Succession”, FOTO: LMK / Landmark / Profimedia

O bătălie asupra controlului imperiului media al lui Rupert Murdoch, mogulul de presă care a servit drept inspirație pentru popularul serial „Succesion” produs de HBO, a început luni la o instanță din statul american Nevada, un judecător urmând să decidă tocmai asupra problemei spinoase a succesiunii miliardarului, relatează Reuters.

Murdoch, în vârstă de 93 de ani, încearcă să schimbe termenii care reglementează funcționarea trustului familiei sale, care deține cote importante în televiziunea conservatoare Fox News și News Corp, compania ce deține cotidianul financiar The Wall Street Journal.

O instanță specializată pe drept succesoral din orașul Reno aflat în statul Nevada audiază dosarul pentru a încerca să stabilească dacă măsurile cerute de Rupert Murdoch sunt de bună-credință. Audierile au loc în spatele ușilor închise, cum este norma în SUA în astfel de procese.

Judecătorul de caz a respins joia trecută o solicitare a Reuters și a altor organizații de presă ca procesul să fie deschis publicului.

Acestea au argumentat că situația unor canale media atât de influente ține de interesul public, însă judecătorul a considerat că interesul public nu este mai presus de necesitatea de a preveni dezvăluirea unor informații financiare și personale confidențiale ale părților implicate.

Majoritatea documentelor juridice depuse în instanță vor rămâne, de asemenea, confidențiale.

Trustul Murdoch a fost format în 1999, în perioada în care a avut loc divorțul dintre Rupert Murdoch și Anna, a doua sa soție. Trustul este instrumentul prin care mogulul de presă controlează Fox și News Corp, cu o cotă de aproximativ 40% din acțiunile cu drept de vot din fiecare companie.

Miza acțiunii deschise în justiție de Rupert Murdoch

Potrivit regulamentului actual al trustului, după moartea lui Murdoch aceste acțiuni vor fi transferate celor mai în vârstă 4 copii ai săi – Prudence, Elisabeth, Lachlan și James.

Însă într-o astfel de situație 3 dintre moștenitori și-ar putea folosi voturile pentru a bloca o decizie dorită de cel de-al patrulea, deschizând calea unei bătălii juridice privind viitorul companiilor.

În prezent, Lachlan Murdoch conduce Fox și este președintele unic al News Corp. Amendamentele propuse de Rupert Murdoch ar bloca orice fel de ingerință a fraților lui Lachlan, care sunt mai moderați ca opinii politice, în deciziile luate de acesta pentru companii.

Lachlan Murdoch este considerat mai apropiat ideologic de tatăl său conservator, în timp ce James este cunoscut pentru faptul că a făcut donații pentru grupuri politice progresiste.

El și-a dat demisia în 2020 din Consiliul de Administrație al News Corp, invocând neînțelegeri privind conținutul editorial.

Cu ce se ocupă copiii cei mari ai mogulului de presă

Familia Murdoch a mai fost divizată. La un moment dat, James și Elisabeth s-au luptat și cu Lachlan pentru a prelua în cele din urmă conducerea companiei și, în diferite momente, au intrat în conflict și cu tatăl lor.

James, care la un moment dat a ajutat la conducerea companiei împreună cu Lachlan, conduce în prezent un fond de investiții. Elisabeth conduce un studio de film de succes și de ani de zile a încercat să se poziționeze ca un membru neutru al familiei, menținând relații bune cu toți.

Prudence, fiica cea mare a lui Murdoch și singurul copil din prima sa căsătorie, a fost mai puțin implicată în afacerile familiei și a rămas foarte retrasă.

De data aceasta însă, lucrurile sunt mai importante, potrivit The New York Times.

Având în vedere vârsta înaintată a lui Murdoch, această bătălie are toate caracteristicile unei lupte finale pentru controlul conglomeratelor sale media, care dețin Fox News, The Wall Street Journal, The New York Post și importante ziare și posturi de televiziune din Australia și Marea Britanie.

Trustul deține acțiunile familiei în imperiul Murdoch, care este acum împărțit în principal între două companii: Fox, care include Fox News și rețeaua de televiziune Fox, și News Corp, care deține principalele sale ziare.

Lachlan Murdoch si Rupert Murdoch, Foto: Doug Peters / Alamy / Alamy / Profimedia
Lachlan Murdoch si Rupert Murdoch, Foto: Doug Peters / Alamy / Alamy / Profimedia

Serialul „Succesion”, inspirat de luptele pentru putere din familia Murdoch

Jesse Armstrong, cineastul britanic care a creat popularul serial Succesion produs de HBO, a dezvăluit cu ani în urmă că atunci când a scris scenariul acestuia a fost inspirat de intrigile din sânul familiei Murdoch.

Potrivit acestuia, în varianta sa inițială Succesion a fost chiar mai apropiat de poveștile reale ale membrilor familiei Murdoch, dar scenariul a fost adaptat ulterior pentru a include și elemente ce țin de alte dinastii familiale din mediul de afaceri.

Frank Rich, unul dintre producătorii executivi ai serialului HBO, a declarat într-un interviu acordat în 2019 revistei Town & Country că apropiați ai familiei Murdoch i-au spus că aceasta găsește seria TV „interesantă” și chiar „amuzantă”.

Rupert Murdoch a declarat însă anul trecut în comentarii făcute în scris pentru site-ul Semafor că nu s-a uitat „niciodată” la Succesion.

Serialul satiric de comedie neagră a fost difuzat de HBO timp de 4 sezoane între 2018 și 2023, perioadă în care a fost una dintre cele mai apreciate serii ale sale.

Succesion a câștigat de-a lungul celor 4 sezoane ale sale 19 Premii Emmy dintr-un total de 75 de nominalizări, 9 Premii Globul de Aur, un Premiu Grammy, 8 Premii ale Criticilor Americani de Film și alte distincții ale industriei cinematografice americane.

INTERVIURILE HotNews.ro