Sari direct la conținut

Ministrul Finanțelor, detalii despre noua procedură de despăgubire pentru imobilele confiscate în comunism. „Un pas important spre închiderea acestui capitol dureros din istoria României”

HotNews.ro
Ministrul Finanțelor, detalii despre noua procedură de despăgubire pentru imobilele confiscate în comunism. „Un pas important spre închiderea acestui capitol dureros din istoria României”
Alexandru Nazare. Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat că Guvernul a adoptat în ședința de vineri ordonanța care reia procedurile de despăgubire în acord cu decizia din februarie 2025 prin care Curtea Constituțională a României (CCR) a formulat recomandări specifice procesului de evaluare a despăgubirilor în cazurile în care imobilele nu mai pot fi restituite în natură.

„Prin actul normativ s-au instituit norme care să protejeze drepturile persoanelor îndreptățite la măsuri reparatorii, recunoscute de statul român, plata acestor drepturi urmând să se realizeze independent de constrângerile bugetare ale României pe termen scurt și mediu. O veste aşteptatǎ pentru numeroși români care își așteptau de ani buni drepturile”, susține Alexandru Nazare, vineri, într-o postare pe Facebook.

Potrivit ministrului, modificarea legislativă aduce următoarele noutăți:

  • „Un calcul echitabil al despăgubirilor, pe baza grilei notariale și a coeficienților de corecție (localizare, stare, regim juridic), conform CEDO – indiferent de modul în care era folosit imobilul la momentul confiscării (ex. locuință, teren intravilan, etc.).
  • Opțiuni flexibile de plată: 7 tranșe anuale sau plată unică de 40% pentru cei care renunță la eșalonare.
  • Reducerea litigiilor și a speculei: limitarea câștigurilor pentru cumpărătorii de puncte, pentru a descuraja tranzacționarea speculativă a drepturilor litigioase.
  • Transparențǎ: toate instituțiile vor raporta situația acestor dosare, pentru o bază de date unică la nivel national.
  • Evităm sancțiuni și procese internaționale, prin armonizarea cadrului legislativ cu standardele europene (CEDO) privind drepturile omului”, a adăugat Alexandru Nazare.

„Noua metodă asigură un calcul obiectiv”

Oficialul spune că până în prezent „valoarea despăgubirii depindea de categoria de folosință a bunului la data confiscării”, motiv pentru care „două terenuri similare din aceeași zonă puteau genera despăgubiri substanțial diferite, doar pentru faptul că unul era restituit în natură iar pentru celălalt erau acordate despăgubiri”.

„Noua metodă asigură un calcul obiectiv, realizând un echilibru între măsurile reparatorii (în natură/prin echivalent)”, susține ministrul Finanțelor.

Alexandru Nazare susține totodată că astfel a fost redusă „presiunea bugetară” și a fost „eficientizat procesul”.

„În perioada 2013–2025, statul român a stabilit despăgubiri de 23,2 mld. lei pentru 67.500 de dosare, din care 16,1 mld. lei au fost deja plătite, iar 7,5 mld. lei urmează să fie achitate eșalonat până în 2029. Extinzând perioada de plată la 7 ani, am redus presiunea bugetară și am eficientizat totodată procesul”, a continuat liberalul.

El a precizat că „o altă măsură este limitarea sumelor datorate cumpărătorilor de puncte”.

„Dintr-un total estimat de 1 mld. lei, statul va plăti 0,45 mld. lei, rezultând un impact bugetar diminuat cu peste 50%. Astfel, diferența a creat premisele pentru plata sumelor datorate persoanelor îndreptățite în cea mai scurtă perioadă posibilă, în condițiile actualei execuții bugetare”, a explicat ministrul Finanțelor.

Nazare spune că valoarea medie a despăgubirilor s-a majorat cu 160% per dosar după 2021.

„Relevant în evaluarea condițiilor în care statul poate parcurge procedura de acordare a despăgubirilor este și faptul că, după 2021, valoarea medie a despăgubirilor a crescut cu 160% pe dosar (de la 213.000 lei la 555.000 lei). Toate aceste date, coroborate cu Decizia CCR 43/2025, reflectau în mod clar necesitatea unor criterii echitabile, dar și o nevoie crescută de sustenabilitate financiară”, a mai declarat el.

Ministrul Finanțelor a conchis spunând că „restabilirea procesului de retrocedare, cu reguli clare, în acord cu standardele CEDO și în echitate pentru toți cei cărora le-au fost confiscate proprietățile este un pas important spre închiderea, în condiții previzibile și suportabile bugetar, a acestui capitol dureros din istoria României”.

Alegeri București 2025: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.

INTERVIURILE HotNews.ro