Sari direct la conținut

Mircea Baniciu: Nicu Covaci rămâne omul cu care am avut cele mai frumoase momente, cei mai frumoşi ani

HotNews.ro
Symphoenix la Sala Palatului - Nicu Covaci, Foto: HotNews.ro
Symphoenix la Sala Palatului - Nicu Covaci, Foto: HotNews.ro

Mircea Baniciu, fost membru al legendarei trupe de rock Phoenix, a afirmat sâmbătă că Nicu Covaci, fondatorul și liderul formației, rămâne omul cu care a avut „cei mai frumoşi ani, cele mai frumoase momente” şi îşi exprimă regretul pentru că acesta „s-a dus atât de repede”, precizând că „Phoenix a fost şi va mai rămâne ceea ce sunt convins că trebuia să fie”, potrivit Agerpres.

„Dumnezeu să-l odihnească. Am fost o perioadă solistul, dar eu spun că perioada cea mai bună, în care s-au făcut lucrurile cele mai frumoase. Din păcate, noi nu ne-am prea înţeles în ultima vreme, urmând ca abia în ultima perioadă a vieţii lui să ne întâlnim, mai apropiaţi fiind. Pentru că toată lumea ne spunea. Sunt momente în care lucrurile trebuie repuse în pagină. Îmi pare rău că s-a dus atât de repede”, a scris Mircea Baniciu, într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook.

„Mulţi dintre prietenii noştri ne spun: «voi aţi fost Beatles-ul României». Cred că nu au fost departe de adevăr. Momentele noastre au fost aproape inegalabile, pentru că un asemenea fenomen ar fi, în principiu, greu de egalat. Asta din cauza energiei lui Nicu, care a condus ideile şi tot ce s-a făcut într-o anumită perioadă. Şi după aceea. Pentru că el a încercat să construiască în continuare câte ceva”, a adăugat Baniciu.

Muzicianul mărturiseşte că îi datorează lui Nicu Covaci „schimbarea de macaz” a vieţii lui.

„Eu mă bucur că a încercat şi a trăit intens şi arzând până în ultima clipă. Cu siguranţă că a făcut foarte multe şi, din păcate, lucrurile cele mai apropiate de Phoenix nu au avut un ecou favorabil, mai ales în ultima vreme. S-au întâmplat nişte lucruri pe care noi, cei din prima echipă, le-am acceptat sau le-am acceptat mai puţin, dar Nicu Covaci rămâne pentru noi omul cu care am început fenomenul acesta extraordinar, cu care am avut cele mai frumoase momente, cei mai frumoşi ani. Eu pentru asta îi mulţumesc”, precizează artistul.

Mircea Baniciu, despre influența lui Nicu Covaci:

  • Eu eram astăzi, poate, un arhitect într-un birou de arhitectură, eram cu totul şi cu totul altceva decât cum a fost să fie. Iată-mă pe scenă – şi acum sunt într-un spectacol – şi pot să vă spun că lui îi datorez schimbarea asta de macaz.
  • El m-a scos din şcoală şi m-a pus pe scenă.
  • A fost un lucru extraordinar, nu mă aşteptam să mă ţină atât de mult.
  • Eu i-am şi mărturisit-o de nu ştiu câte ori: lucrurile pe care tu le-ai făcut pentru gaşcă, pentru noi, pentru prietenii tăi, au fost aproape de inegalat, pentru că ne-au schimbat viaţa tuturor.

Artistul îi mulţumeşte lui Nicu Covaci, „acolo unde este, pentru tot ce a făcut, pentru perioada de glorie şi nu numai”.

„Pentru faptul că noi mai existăm pe scenă. Phoenix a fost şi va mai rămâne ceea ce sunt convins că trebuia să fie”, a subliniat Mircea Baniciu.

Nicu Covaci, liderul legendarei trupe Phoenix, a murit vineri seara. Liderul trupei Phoenix avea 77 de ani. El a fost operat în luna martie, de urgenţă, pe creier, la Spitalul Judeţean Timişoara.

De-a lungul timpului, între cei doi colegi de trupă au apărut o serie de tensiuni, presa scriind că acestea au plecat de la disputele privind drepturile de autor asupra pieselor Phoenix.

Abia în octombrie 2023, Nicu Covaci și Mircea Baniciu au arătat că s-au împăcat. Covaci și-a făcut apariția la concertul susținut de Mircea Baniciu Band, în clubul timișorean Porto Arte, a urcat pe scenă și a cântat cu chitara împrumutată de la Mircea Baniciu.

În aceste zile, Mircea Baniciu poate fi ascultat la Baricada Folk Brezoi 2024.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro