Sari direct la conținut

Mircea Geoana: Sunt deschis pentru o noua candidatura la prezidentiale in 2014

HotNews.ro
Mircea Geoana, Foto: AGERPRES
Mircea Geoana, Foto: AGERPRES

Fostul presedintele PSD Mircea Geoana se declara „deschis” pentru o noua candidatura la functia de presedinte al Romaniei, in 2014, avand in vedere ca a pierdut scrutinul din 2009, in fata lui Traian Basescu, la „cateva mii de voturi”.

Mircea Geoana a postat pe site-ul lui un interviu pe care l-a acordat portalului german online Der Western unde, la intrebarea daca ar candida din nou la prezidentiale, raspunde: „Am pierdut ultima data cu cateva mii de voturi mai putin. Sunt deschis pentru o noua candidatura in 2014”.

El precizeaza ca intentioneaza sa ramana „vizibil in viata publica”, fara a se implica insa „in mod exagerat in politica interna”.

„Romanii s-au saturat de politica, nu mai au incredere in noi. Actualul guvern are un sprijin de doar 10% din populatie. Este epuizat si ar fi trebuit sa se retraga demult”, comenteaza actualul presedintel al Senatului.

In opinia sa, premierul Emil Boc va fi schimbat „in urmatoarele saptamani” – o incercare a presedintelui Basescu de „a schimba opinia publica”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro