Sari direct la conținut

„Mituri”. Reacția ministerului condus de Lavrov după incursiunea dronelor rusești pe teritoriul Poloniei

HotNews.ro
„Mituri”. Reacția ministerului condus de Lavrov după incursiunea dronelor rusești pe teritoriul Poloniei
Șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, în timpul unei conferințe de presă după discuțiile cu omologul său turc, Hakan Fidan, la Casa de Recepție a Ministerului rus de Externe, Moscova, 27 mai 2025. FOTO: Kommersant Photo Agency / ddp USA / Profimedia

Varșovia încearcă să „escaladeze” conflictul din Ucraina prin răspândirea unor „mituri” cu privire la intruziunea în spaţiul aerian polonez a unor drone despre care oficialii polonezi susţin că au fost trimise de Moscova, a acuzat miercuri ministerul rus de Externe.

Într-o declaraţie separată, transmisă AFP, Ambasada Rusiei în Polonia a declarat că autorităţile poloneze nu i-au furnizat „dovezi” că dronele ar fi de origine rusă.

„Partea poloneză (…) a acuzat în mod total nefondat Rusia de provocări”, a comentat ambasada, potrivit News.ro.

Ministerul rus al Apărării a transmis oficial, mai devreme în cursul zilei de miercuri, că dronele sale au efectuat un atac major asupra facilităților militare din vestul Ucrainei, dar a precizat că nu au existat planuri de a lovi ţinte din Polonia, fără a infirma sau confirma intruziunea acestor drone în spaţiul aerian polonez.

Ministerul şi-a exprimat, însă, disponibilitatea de a purta consultări cu partea poloneză pentru a aborda această problemă.

Ministerul de Externe al Rusiei, condus de Serghei Lavrov, afirmă, la rândul său, că este pregătit să participe la astfel de discuţii.

„În ciuda evidentului caracter nefondat al insinuărilor venite de la Varşovia, în scopul clarificării complete a incidentului pentru toate părţile interesate în prevenirea unei agravări suplimentare a situaţiei, Ministerul Apărării al Federaţiei Ruse este pregătit să organizeze consultări pe această temă cu Ministerul Apărării al Republicii Polonia. Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei, la rândul său, este de asemenea pregătit să se implice în această activitate”, a precizat diplomaţia de la Moscova, într-un comunicat de presă.

Polonia i-a convocat miercuri pe aliații din cadrul Alianței Nord-Atlantice pentru discuții urgente, după ce mai multe drone rusești au pătruns în spațiul său aerian în timpul unui atac nocturn asupra Ucrainei.

Prim-ministrul Donald Tusk a denunțat „provocarea la scară largă”, afirmând că Polonia a identificat 19 încălcări ale spațiului său aerian și a doborât cel puțin trei drone.

Tusk a anunțat că a invocat articolul 4 al NATO, în temeiul căruia un membru poate solicita discuții urgente atunci când consideră că „integritatea teritorială, independența politică sau securitatea” sa sunt în pericol – aceasta fiind doar a opta oară când măsura a fost utilizată.

INTERVIURILE HotNews.ro