Sari direct la conținut

Mix clasic Haydn – Mozart la Sala Radio

HotNews.ro
Concert Haydn - Mozart, Foto: Orchestrele si Corurile Radio
Concert Haydn - Mozart, Foto: Orchestrele si Corurile Radio

Miercuri, 22 februarie, ora 19.00, Orchestra de Cameră Radio propune un mix clasic Haydn & Mozart la Sala Radio, sub bagheta dirijorului german Christoph Adt, cu participarea apreciatei pianiste Dana Borșan.

Concertul va debuta cu Uvertura Il Ritorno di Tobia în do minor de Haydn, primul oratoriu semnat de compozitorul german, compus cu două decenii înaintea renumitelor sale opusuri din același gen. Programul va continua cu Concertul nr. 17 în sol major pentru pian și orchestră de Mozart și se va încheia cu Simfoniile nr. 6 în re major, Dimineața și nr. 7 în do major, La prânz, parte a trilogiei supranumită Momentele zilei, compusă de Haydn cu intenția de a crea o serie echivalentă Anotimpurilor de Vivaldi, cu referire nu la succesiunea anotimpurilor, ci la cea a momentelor zilei.

Dirijorul Christoph Adt este o prezență cunoscută publicului din România pentru colaborările sale cu cele două orchestre simfonice ale radioului public încă din 1994.

Solist concertist al Orchestrelor și Corurilor Radio din anul 2000, Dana Borșan este astăzi o pianistă cu o capacitate și o tehnică interpretativă deosebit de rafinate, ceea ce îi asigură un loc binemeritat în elita pianisticii românești.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro , în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.

Dirijorul german Christoph Adt este o prezenţă binecunoscută publicului din studioul de concerte „Mihail Jora”, colaborarea cu cele două orchestre ale Radio-ului datând din 1994. Bucurându-se de o pregătire muzicală deosebită, Christoph Adt a studiat vioara, canto, muzicologia. A descifrat tainele Dirijatul de orchestră sub îndrumarea profesorilor Thomas Ungar şi Ferdinand Leitner.

În 1987 a câştigat concursurile de dirijat de la Lugano şi de la Hamm, după care a devenit dirijor-asistent al lui Aldo Ceccato la Orchestra Radio din Hanovra (NDR).

Pe parcursul carierei sale de dirijor a avut prilejul să colaboreze cu o mulţi interpreţi de valorare: Rudolph Buchbinder, Gerhard Oppitz, Isabelle Faust, Ingolf Turban, Wen-Sinn Yang, Sergio Azzolini, Dana Borşan şi Alexandru Tomescu.

Christoph Adt s-a aflat la pupitrul unor cunoscute ansambluri muzicale: Orchestra Radio a Germaniei de Nord din Hanovra, Orchestra Simfonică Radio Praga, Philharmonic Japonia, Orchestra Simfonică a Westfaliei, Orchestra Filarmonicii Robert Schumann din Chemnitz, Orchestra de Cameră Radio, Orchestra Naţională Radio şi Orchestra Filarmonicii George Enescu din Bucureşti ş. a.

Repertoriul său este impresionant. Christoph Adt abordează cu aceeaşi plăcere întreaga paletă stilistică pe care o oferă literatura muzicală universală, cu un accent deosebit asupra creaţiei compozitorilor secolului XX – Stockhausen, Xenakis, Ligeti, Huber, Nono, Schnitke ş.a.

Preocupat de soarta noilor generaţii de muzicieni, Christoph Adt a fost profesor şi a dirijat orchestra Universităţii de Muzică şi Arte Frumoase din Stuttgart.

Din 1998 este profesor de dirijat orchestră şi muzică bisericească la Universitatea de Muzică şi Teatru din München unde pregăteşte şi două (din cele trei) orchestre ale acestui celebru institut de învăţământ muzical al Germaniei iar din 2007 şi până în prezent este şi vice-preşedinte al acestei instituţii.

În perioada 2011 – 2015 a fost dirijor şef al Filamonicii Bad Reichenhall.

Până în prezent a dirijat orchestre în America Centrală, China, Japonia, Rusia, Franţa, Austria, Norvegia, Canada, ţări din Europa Centrală şi de Est.

Diplomat în relaţiile cu orchestrele, dar consecvent în a-şi impune exigenţele artistice, cu strategii pedagogice şi formative, Christoph Adt transformă fiecare întâlnire într-un prilej de bucurie pentru toţi participanţii, deopotrivă interpreţi şi ascultători.

Activitatea sa este întregită de numeroase înregistrări pentru radio şi CD-uri.

DANA BORŞAN

„…..o mare artistă, una dintre cele mai strălucite pianiste…” (Actualitatea muzicală)

“…aceasta muziciană pur-sânge a oferit o interpretare vibrantă, cu o precizie riguroasă, o strălucire tragică și un foc fascinant ..” (Die Rheinpfalz)

„…virtuozitate fără limite…forţa din cântul ei au fost permanent întrepătrunse de o delicată sensibilitate, iar melodica virtuoză s-a combinat cu spiritualitatea muzicii…” (Munchner Merkur )

„… furtună de aplauze pentru grandioasa artistă…” (Munchner Merkur)

„….interpretarea emoţionantă, naturaleţea, culoarea, căldura expresiei, frumuseţea tonului…” (Adevărul)

Interpretă fascinantă, cu o putere de expresie deosebită, artistă de o desăvârşită muzicalitate, Dana Borşan şi-a câştigat un loc binemeritat în elita pianisticii româneşti. Profesor univ. dr. la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, Dana Borşan este, din anul 2000, solist concertist al Orchestrelor și Corurilor Radio.

Născută la Cluj, licenţiată a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti şi beneficiară a unei burse a Comunităţii Europene, la Hochschule der Künste din Berlin, discipolă a maeştrilor Gabriel Amiraş şi Georg Sava, Dana Borşan a urmat cursuri de măiestrie cu Hans Leygraf, la Mozarteum- Salzburg şi Helene Boschi, la Weimar.

Debutul pe podiumul de concert, la doar 12 ani cu Rondo-Concert pentru pian şi orchestră în re major de Mozart, confirma apariţia unui talent neobişnuit. În scurt timp tânăra artistă avea să cucerească numeroase premii în competiţii naţionale, să concerteze alături de orchestra Filarmonicii „George Enescu”, de orchestra Studio a Radiodifuziunii Române, precum şi orchestrele filarmonicilor din Cluj, Târgu Mureş, Braşov.

Un moment decisiv în cariera sa l-a constituit dobândirea Premiului II şi a Medaliei de argint la una dintre cele mai importante competiţii internaţionale, Concursul „Robert Schumann” de la Zwickau. Interpretarea aleasă, controlul emoţional perfect, construcţia arhitecturală, au fost câteva dintre calităţile ce i-au adus acest premiu, la vârsta de 19 ani, propulsând-o în viaţa de concert internaţională.

Numele Danei Borşan apare constant, de peste 40 de ani, pe afişele tuturor filarmonicilor din România şi în programe de concert din străinătate. A susţinut, în 17 ţări (Germania, Franţa, Italia, Irlanda, Spania, Marea Britanie, Norvegia, Cehia, Slovacia, Rusia, Moldova, Bulgaria, China, Ungaria etc.), peste 900 de concerte şi recitaluri, propunând de fiecare dată programe de substanţă, cu repertorii diverse, adevărate provocări pentru evoluţia oricărui pianist.

A cântat pe scene de prestigiu din Berlin, Dresda, Stuttgart, Essen, Paris, Bruxelles, Varşovia, Viena, Sydney, Budapesta, Oslo, Hong-Kong, Bologna, Assisi, Aberdeen, Cork etc. Cea mai consecventă şi susţinută prezenţă concertistică a artistei se înscrie în spaţiul german.

A colaborat cu peste 200 de dirijori, printre care: Horia Andreescu, Cristian Mandeal, Misha Katz, Daisuke Soga, Alexis Hauser, Jin Wang, Francesco Rettig, Sebastien Rouland, Erwin Acel, Emil Simon, Tadeo Nakajima, Paul Nadler, Manfred Ramin, Jochen Wohner, Otakar Thrlik, Emil Tabakov, Cristoph Adt, Dejan Savic, Mark Mast, Mihail Secikin, Alexandru Samoila, Amaury de Closel ,Corneliu Dumbraveanu, Ludovic Bacs, Ion Baciu, Remus Georgescu, Ilarion Ionescu-Galaţi, Ovidiu Bălan, Petre Sbarcea, Iosif Conta, Mihai Agafitei, Antal Jancsovics, Vlad Conta, Dumitru Goia, Cristian Neagu, Tiberiu Soare, Radu Popa, etc.

Numele Danei Borşan a apărut pe afişele festivalurilor de la Aberdeen, Potsdam, Faenza, Chişinău, Bucureşti-Festivalul “George Enescu”, Festivalul “Dinu Lipatti”, Cluj – Festivalul “Mozart “, etc.

În anul 2011, pianista a fost invitată să concerteze, în cadrul Festivalului internațional “Robert Schumann“ de la Zwickau (Concertul de Brahms) și în cadrul Festivalului “George Enescu “ (Concertul de Hanns Wolf).

Repertoriul pianistei include peste 50 de concerte pentru pian și orchestră, precum și programe consistente, atractive de recital și de muzică de cameră.

Deşi preferă creaţiile clasicismului vienez şi ale marilor romantici (Schumann, Chopin, Liszt, Brahms), artista are în repertoriu lucrări inedite, prezentate în primă audiţie la Bucureşti (Concertele de Hanns Wolf, M. Moszkowski, Siegfried Matthus, Sigismund Toduţă).

Solistă concertistă a Orchestrelor şi Corurilor Radio, Dana Borşan a încheiat în anul 2006 un proiect deosebit –Integrala Concertelor pentru pian şi orchestră de W.A. Mozart, eveniment în premieră în viaţa muzicală românească, concretizat în concerte susţinute alături de Orchestra de Cameră Radio şi o serie de 8 CD-uri editate de Casa Radio.

Un alt proiect realizat este Integrala Sonatelor pentru vioară şi pian de W.A.Mozart împreună cu violonistul Alexandru Tomescu, recitaluri deosebit de bine primite de public şi de presă. Până în prezent, artista a realizat 16 apariţii discografice la case bine cunoscute: Eterna, KU.Classics, Electrecord, Casa Radio, peste 1600 de minute înregistrate la Radio România, emisiuni radio şi TV în România, Moldova, Germania, Ungaria.

Artista a fost distinsă cu premiile Uniunii Criticilor Muzicali (1991 şi 2006) şi al revistei “Actualitatea muzicală”(1998), cu Ordinul “Meritul Cultural” în grad de cavaler (2011) și Ordinul “Meritul pentru învăţământ “(2004) acordate de Președinția României.

În paralel cu activitatea artistică, Dana Borşan susţine şi o activitate didactică remarcabilă; conduce din 1990 o clasă de pian, studenţii săi obţinând numeroase premii la concursuri naţionale şi internaţionale. A contribuit la formarea unor tineri artiști cunoscuți în viața de concert din România și din străinătate: Toma Popovici, Csiki Boldizsar, Andrei Licaret, Raluca Ouatu, Rebeca Omordia, Alexandra Costin, Alexandru Petrovici, Amalia Bonciocat, Daniel Dascalu, Carmen Rotaru, etc).

Dana Borşan a susţinut cursuri de măiestrie la Catania, Stuttgart, Wuppertal, Essen şi, în cadrul programului Erasmus-Socrates, la universităţile din Weimar, Stuttgart, Paris, Viena, Nurnberg, Cork şi Oslo, a participat în juriile concursurilor internaţionale din Hong Kong, Oslo (Grieg), Guerande, Bucureşti (Enescu), Cluj (Mozart), Arad (Beethoven), etc…

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro