Moartea albinei. Visul urât trăit de un cuplu de apicultori din Vaslui: „De doi ani avem viespi cum nu am mai întâlnit. Când văd albine moarte, sunt disperată”

Vreme de mai multe luni, publicația Snoop a documentat viața agricultorilor ca parte a unei investigații transfrontaliere finanțate de Journalism Fund Europe. Astăzi o nouă poveste.

Pentru apicultori marele coșmari nu-i înghețul târziu de primăvară, ci mai degrabă iernile blânde care rup aripile albinelor. „Agenții patogeni supraviețuiesc și se multiplică și revin mai puternici primăvara, când albinele și florile sunt cele mai vulnerabile”, explică apicultorul Nelu Oprea. La 55 de ani, bărbatul îngrijește 105 familii de albine într-o grădină presărată printre dealurile ce înconjoară Vasluiul, la Chițcani.

Când am început această documentare, iarna își așternea primii fulgi peste stupinele din grădină, iar o viespe stătea adormită pe pragul de lemn. Nelu ridică înaripata între buricele degetelor.

„De doi ani avem viespi cum nu am mai întâlnit. Când văd albine moarte, sunt disperată”, adaugă soția Mirela. Apicultorul intervine pentru a explica cum „Viespile atacă toamna târziu, când albina e mai amorțită. În iernile astea blânde, viespile pot să zboare pe temperaturi mai reci și să atace când albinele sunt slăbite”.

„Mi-am zis că nu îmi mai trebuie apicultură”

În urmă cu trei ani, soții Oprea au contemplat să se lase de apicultură după ce o bacterie care omoară larvele le-a infectat stupinele. „Mi-am zis că nu îmi mai trebuie apicultură. Dar ce să facem altceva. Industrie nu este în zonă, e greu să găsești un loc de muncă fără să faci naveta la Vaslui ori la Bârlad. Ne mai muncim gospodăria, plantăm ce avem nevoie și suplinim cu mierea”, povestește Nelu Oprea.

Soția îl completează, căci nu-i exclusiv vorba despre motivația financiară când vine vorba de apicultură. „În martie parcă avem o făbricuță în grădină. Bâzâie. Se ridică și pleacă toate la cules. E o plăcere să ai albine”, spune Mirela.

Și, există din ce în ce mai des, momente în care apicultorul trebuie să aducă de acasă și să suplinească cu hrană stupinele în anii în care seceta usucă toată flora care ar putea fi culeasă de albine de-a lungul verii. „Seceta ne-a afectat foarte mult în zonă. Și dacă e secetă vara, nu au cum să treacă iarna cu cu au reușit ele să culeagă. Îți trebuie sute de kilograme de zahăr și preparăm turte pentru albine”, adaugă Nelu Oprea.

Citește mai multe povești ale oamenilor din agricultură, pe Snoop.ro.