Modernizarea PSD si proiectul „Nastase”

Se vorbeste insistent despre reforma din PSD. De fapt, discuţia nu este noua. Adrian Nastase a preluat conducerea partidului spunind ca il va reforma. Daca acum toţi pesedistii vorbesc la unison despre reforma, inseamna ca „proiectul Nastase” a esuat.

Nastase nu a reusit, desi in 2001 prospatul sef de partid si de guvern parea ca are un proiect serios. Cel mai important succes a fost schimbarea spectaculoasa a imaginii partidului in Europa. PDSR din 2000 era vazut pe buna dreptate ca fiind partidul inchistat in sine al liderului anti-democratic de la inceputul tranziţiei, Ion Iliescu.

Prin eforturi susţinute, Adrian Nastase a reusit intrarea in Internaţionala Socialista si bune relaţii cu socialistii europeni. Mesajele succesive de susţinere venite la alegerile din 2004 arata ca familia stingii europene a mizat exclusiv pe cartea PSD in Romania.

Nastase a fost ajutat de fostul PSDR, dar mai ales de ciţiva transfugi din PD cum ar fi Adrian Severin si Victor Bostinariu. Practic, Nastase i-a furat atunci lui Traian Basescu tocmai interfaţa, legatura cu cei din vest.

Un alt ajutor important pentru Nastase a fost Cosmin Gusa, cel care a dus munca susţinuta pentru bunele relaţii externe ale PSD in perioada cea mai critica a anilor 2001-2002. Dar chiar soarta acestor oameni spune multe despre felul in care a esuat de fapt „proiectul Nastase”.

Si Bostinariu, si Severin sint mai degraba marginalizaţi in partid si fac figuri de pasari rare pe linga Mitrea, Iliescu sau Dan Ioan Popescu. Iar Cosmin Gusa a plecat cu totul de acolo.

Noua imagine externa a PSD nu a fost susţinuta niciodata in mod serios in interiorul ţarii. Aici s-a manifestat caracterul incoerent al liderului Nastase. Om care altadata apara regimul Ceausescu la conferinţe internaţionale, Nastase a crezut ca poate umbla cu cioara vopsita prin Europa si ca doar atit este de ajuns.

O reformare serioasa a PSD presupunea cel puţin trei elemente: eliminarea liderilor locali cu practici abuzive si premoderne, susţinerea democratizarii ţarii si democratizarea interna a partidului. In toate aceste trei puncte, Nastase s-a comportat fie contrar sensului reformist, fie incoerent.

A protejat cit a putut baronii locali si a tolerat afacerile suspecte ale diversilor lideri centrali. Corupţia nu este singurul esec. Mina sa dreapta in partid, Octav Cozminca, a revenit la practicile comuniste in administraţie, a coordonat procesul de cumparare a primarilor cu fonduri publice si a pesedizat funcţiile publice.

Cit priveste democratizarea Romaniei, PSD-ul lui Nastase nu doar ca nu a fost un factor al acestui proces, dar a devenit cea mai mare ameninţare pentru destinderea si modernizarea mediului politic. Presiunile asupra presei au fost sistematice, cum se vede din stenograme. La fel cele asupra justiţiei.

Jocul politic din 2000-2004 a avut scopuri aproape medievale: adversarii si vocile critice trebuiau scosi din joc pe principiul ca invingatorul ia totul.

Democratizarea in partid a fost domeniul in care Nastase a facut citeva incercari timide. Dar pare a se fi inspirat din practica chineza: reforma strict controlata. Nastase a facut doar acei pasi care nu ii puneau in pericol conducerea. Cel mai bun exemplu sint alegerile interne din partid.

Adoptind acest procedeu modern si democratic, Nastase a parut permanent nehotarit daca sa le dea voie supusilor sa se exprime sau sa le dicteze alegerea. A ales cea mai proasta soluţie, mimind democraţia si rasturnind apoi rezultatele acestor alegeri.

Linguseala ministrilor faţa de seful partidului si al executivului devenise o practica curenta, ca si promovarea unor personaje ca Serban Mihailescu, Gabriel Oprea sau Eugen Bejinariu, profesionisti in lingusit.

Promovarea de ultim moment a unor figuri ceva mai decente, ca Victor Ponta sau Cristian Diaconescu, a fost tardiva si acesti oameni nu au fost susţinuţi, ei devenind tot un fel de disidenţi interni care probabil vor urma traseul lui Gusa.

Desi a adus succesiv astfel de figuri in prim plan, Nastase a reusit aproape sa ii compromita, pentru ca trebuiau sa apere public deciziile izvorite din gindirea grosolana a conducerii.

Cineva imi reprosa recent ca in acesti ani am fost foarte critic faţa de Nastase, dar am amintit mai rar de Iliescu. Poate ca este asa, dar daca ma gindesc retrospectiv s-a intimplat asa pentru ca de la Iliescu nici nu puteam avea asteptari. Omul a fost mereu egal cu sine insusi: un aparatcik depasit de timpuri.

Modul in care insista ca toate dezbaterile sa se duca in spatele usilor inchise spune totul despre Iliescu. Nastase insa a pozat in reformist. Si, din nehotarire, din frica de a-si pierde scaunul si din rea-voinţa, a ratat proiectul de modernizare a PSD. Ioan Rus spune ca nu se poate ca presedintele fondator al partidului sa fie si reformatorul sau.

E adevarat, dar o intrebare la fel de legitima este: cite sanse i se pot da unui reformator inchipuit care a esuat?