Sari direct la conținut

Momentul adevărului: Primele indicii care ne spun pe cine am trimis, de fapt, la Bruxelles și la ce să ne așteptăm în următorii 5 ani

HotNews.ro
Momentul adevărului: Primele indicii care ne spun pe cine am trimis, de fapt, la Bruxelles și la ce să ne așteptăm în următorii 5 ani
Parlamentul European - FOTO: PE
  1. Membrii Parlamentului European, inclusiv cei 33 de europarlamentari care reprezintă România, și-au început mandatul în 15 iulie 2024. 
  2. Raportul de forțe în Parlamentul European a suferit modificări: cele mai importante două grupuri europene încă sunt Popularii Europeni (PPE, centru dreapta) și Socialiștii (S&D). Renew (în mandatul precedent, pe locul al treilea ca mărime) a ajuns pe locul 5, pe locul al treilea în Parlament urcând acum grupul Conservatorilor, al premierului italian, Georgia Meloni. 
  3. Surpriza din acest an a fost înregistrată de creșterea prezenței partidelor de extremă-dreaptă, care s-au reunit în Parlament în două grupuri politice, cel al Patrioților pentru Europa, fondat de Viktor Orban, precum și grupul Europei Națiunilor Suverane, creat de partidul de extremă dreapta german AfD. 
  4. Cele cinci grupuri politice europene care și-au înaintat programele și care sunt analizate în articol vor să sprijine puterea statelor membre de a se apăra, în contextul războiului provocat de Rusia în Ucraina. Ele se uită și la siguranța alimentară, astfel că agricultura va fi o prioritate a acestui mandat, dar doresc de asemenea să vadă creștere economică la nivel european și va exista o aplecare spre definirea competitivității europene și producția industrială, în special în industria de apărare. 
  5. Toate aceste domenii sunt puternic influențate de decizii strategice precum Green Deal, ce reprezintă un măr al discordiei pe spectrul european, dar și de necesitatea unui buget consolidat al UE. Abordările diferite ale partidelor europene nu vor face deloc ușoară discuția ce va urma, privind noul buget multi-anual al UE după 2027. 

Citește mai mult pe Panorama.ro

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro