Monedele cu chipul împăratului roman din Dacia, Sponsianus, un fals ridicol din toate punctele de vedere – opinia specialiștilor

​Un studiu publicat în revista PLOS One în urmă cu doar o zi, studiu preluat de publicațiile din Marea Britanie și, ulterior, de cele mai multe din România, pleacă de la povestea unei monede de aur descoperite într-un tezaur din Transilvania secolului al XVIII-lea și spune povestea unui presupus împărat roman, un uzurpator, care ar fi preluat vremelnic conducerea provinciei Dacia în jurul anului 260 d.Hr.

Cu această ocazie, împăratul, numit Sponsianus, ar fi bătut o serie de monede de aur cu chipul său. Oamenii de știință britanici susțin că urmele de zgârieturi de pe monedele aflate în Scoția, arată că acestea s-au aflat în circulație pentru o perioadă îndelungată, probabil încă din perioada antică, iar asta le-ar confirma autenticitatea, în ciuda faptului că, până în prezent, ele au fost catalogate în repetate rânduri ca falsuri renascentiste. O opinie îmbrățișată de presă, dar contestată puternic de alți cercetători în domeniu.

Pentru a clarifica această problemă, am cerut părerea unor specialiști atât în domeniul numismaticii, cât și în studiul perioadei amintite, respectiv perioada primelor secole de d.Hr. în Dacia. Părerea lor o puteți citi în cele ce urmează:

Dr. Emanuel Petac, C.S. 2, coordonator al Cabinetului Numismatic al Academiei Române și Președinte al Societății Numismatice Române

Piesa de aur provenind de la acel așa-zis personaj istoric, împărat sau ce pretind unii că ar fi, Sponsianus, a apărut undeva în cursul secolului al XVIII-lea fiind considerată, potrivit informațiilor vremii, ca provenind dintr-un tezaur găsit în Transilvania pe la 1713. Nimeni nu spune că nu ar fi așa. Problema este alta. Acest studiu, care a apărut foarte recent în publicația pe care deja cu toții o știm (n.r. PLOS One), este semnat de un grup de investigatori britanici, dintre care niciunul nu este numismat. Toți sunt specialiști în investigații fizico-chimice.

Sigur că investigațiile de această natură sunt foarte importante și le practicăm și noi în colaborare cu persoane specializate în acest tip de investigații, dar întotdeauna ele trebuie făcute în echipă, împreună, nu fiecare de capul lui, pentru că noi nu am ști să interpretăm rezultatele investigațiilor respective, iar ei cu siguranță nu se pricep la istorie și cu aât mai puțin la numismatică, respectiv contextul istoric. Ei bine, piesa a fost considerată un fals încă de la mijlocul secolului al XIX-lea. Cine a afirmat asta? Henry Cohen, care era curatorul colecției numismatice, de altfel faimoase, a nu mai puțin faimosului „Cabinet des médailles” din Biblioteca Națională a Franței. Iar Henry Cohen, cu tot respectul, era o autoritate mondială.

El a declarat-o în catalogul dedicat monedelor romane imperiale ca fiind, citez: „un fals ridicol din toate punctele de vedere”. Din punctul de vedere al stilului, al informațiilor istorice, al contextului și al reprezentărilor care apar de monedă. Acum, vorbind despre piesa propriu-zisă, ea nu are nicio șansă să fie o monedă romană autentică, din foarte multe motive. Stilistic, aversul arată groaznic. Nu se potrivesc de niciun fel legenda aversului cu titulatura imperială.

Nu are nicio legătură cu nimic din lumea romană

Anumite litere sunt greșite, sunt redate într-o manieră mai mult decât rudimentară. Ori așa ceva nu se poate, nu se întâlnește pe nicio monedă romană imperială, mai ales de aur. Dacă nici la monedele de bronz nu se întâmplă lucrurile astea, vă dați seama că e foarte puțin probabil ca ele să apară la unele de aur. Emitentul monedelor era direct împăratul. Tot procesul emiterii monedelor de aur îi era subordonat. Totul era extrem de bine controlat din punctul de vedere al titlului aurului, din punctul de vedere al distribuției, al iconografiei și al realizării. Pe de altă parte, reversul, cealaltă față a monedei, este iarăși o nebunie totală. Nici nu se înțelege ce e acolo, nu are legendă de revers, ceea ce nu există pe nicio monedă romană. Iconografia aleasă nu are nicio legătură cu nimic din lumea romană.

Nici nu putem spune cu precizie ce anume este reprezentat acolo, pe acel revers. Sunt mai multe încercări de redări a unor elemente. Sunt câteva spice de grâu, ceva care pare să încerce să reprezinte un trofeu militar roman, plus încercări de redare a unor personaje. Este o aberație. Din punct de vedere stilistic, iconografic, nu are nicio șansă să se califice ca o monedă romană imperială autentică, de aur.

Mai mult decât atât, dacă ne uităm la aversul monedei respective, cel pe care se află chipul împăratului, acesta este redat cu o cunună de raze. Cu o coroană radiată, cum se numește din punct de vedere tehnic. Ori coroana radiată în imensa majoritate a cazurilor, mai exact în 99,99% dintre cazuri, nu există pe monede de aur, pentru bunul motiv că era un element specific al unei anumite categorii de monede de argint, și anume antoninianului.

Restul de 0,01% îl reprezintă câteva monede extrem de rare, vândute prin diverse licitații occidentale, cu prețuri de zeci mii de euro, deci rarități extreme și oricum foarte controversate, nu garantate de vreo descoperire sau alte lucruri de acest gen. Dar acestea sunt considerate monede cu valoarea de doi aurei, nu unitatea de bază a monedelor de aur, care este aureusul. Ori, ca să faci o monedă de aur cu un personaj necunoscut, cu un stil mai mult decât rudimentar, cu o iconografie total nerelevantă și de neacceptat pentru monedele romane de aur ale vremii și nu numai, să-i mai pui și coroană radiată, ea nefiind o monedă de 2 aurei ci o monedă de un aureus, asta este o aberație totală.

Nu era nimic nefiresc în a inventa monede de tip antic

Cel care a creat moneda era un individ care avea cât de cât habar, dar nu era un cunoscător de top. Nici nu se putea la vremea cu pricina, în jurul anului 1700, sau poate chiar mai devreme, când se întâmplau asemenea lucruri.

Pe de altă parte, din punctul de vedere al investigației fizico-chimice pe care au întreprins-o cercetătorii respectivi, nimeni nu spune că acea monedă nu prezintă urme de folosire. Normal că prezintă urme de folosire, din moment ce are oricum 300 de ani vechime, a trecut din mână în mână, a trecut prin tot felul de colecții, ba mai mult, măcar teoretic a făcut parte dintr-un tezaur care a provenit din pământ. Normal că prezintă urme de folosire și evident, din același motiv, prezintă și ceva depuneri. Este absolut firesc. Asta nu înseamnă nimic, dar absolut nimic. În sfârșit, mai trebuie adăugat un element. Nu era nimic nefiresc în a inventa monede de tip antic la vremea respectivă. De ce spun asta?

Totul este o fabulație de la cap la coadă

Ei bine, pentru că se întâmpla ca urmare a impactului mentalul colectiv al unei mari descoperiri care se produsese cu circa jumătate de secol mai devreme, mai exact pe la 1550, atunci când s-a descoperit faimosul tezaur din apa râului Strei, comoara lui Decebal cum s-a spus la vremea cu pricina și nu numai. Și e foarte posibil să fie așa. O parte, cel puțin, a ei, să fie o comoară din vremea lui Decebal. Tezaurul cuprindea, potrivit informațiilor vremii, circa 40.000 de monede de aur de tip Lisimah, probabil și cosoni și, probabil, și o brățară dacică de aur de tipul celor pe care le vedem acum.

Acea descoperire a avut un uriaș impact asupra mentalului colectiv. Ea a generat o producție de artefacte de monede de tip antic pe filierele renascentistă. Cumva, era vorba de o redescoperire a antichității mai ales în spațiul transilvănean. Și aceasta trebuie să fie și explicația apariției acestei imitații de monedă de aur roman. Același lucru îl afirmă și curatorul colecției de monede romane de la British Museum, Richard Abdy, care spune explicit că totul este o fabulație de la cap la coadă.

Florian-Matei Popescu, C.S. 2 în cadrul Institutului de Arheologie Vasile Pârvan al Academiei Române

Din punct de vedere istoric nu avem practic niciun fel de informație despre acest Sponsianus. Numele însuși este foarte ciudat pentru că pare a fi mai degrabă o creație, și este prezent în doar două sau trei inscripții, ceea este ciudat față de sutele de mii de inscripții pe care le întâlnim în Imperiul Roman. El apare într-un context servil din Italia, în secolul I d.Hr., pentru că numele vine de la expresia „sponte sua” (lat. – cu voința lui, din proprie inițiativă). Numele acesta, dat unui sclav, desemna o persoană care se află la dispoziția stăpânului. Mai mult, numele Sponsianus a fost reținut în lucrările de specialitate doar cu semnul întrebării.

Foarte important, dacă s-ar dovedi că monedele ar fi reale, ceea ce e foarte puțin probabil, ele ar proveni, mai degrabă, din timpul domniei lui Filip Arabul, 244-249 d.Hr., în niciun caz din anul 260 d.Hr., așa cum se specifică în studiul publicat în PLOS One. Autorii studiului s-au raportat probabil la contextul problemelor apărute la Dunărea de Jos, în timpul lui Filip Arabul care, aflat în Dacia, a deschis o monetărie. Este vorba despre așa numitele monede de tip provincia Dacia, care apar între 247/248 d.Hr. și 255/257 d.Hr.

Chiar și astfel, era vorba de monede de bronz, cu o valoare scăzută. Le poți numi bani de buzunar. Erau emisiuni de bronz gândite pentru a plăti armatele din Dacia. Din acest punct de vedere este greu de admis că ar fi existat un împărat pe nume Sponsianus, care să emită niște monede de aur. Ce să facă cu ele? Nu îi puteai da armatei pentru tezaurizare. Valoarea lor era foarte mare și, pur și simplu, nu avea cine să le schimbe.

În revista PLOS One, partea de istorie este foarte slab tratată

În ce privește datarea post 260 d.Hr. nu avem niciun fel de surse. Toate sursele pe care le avem converg spre aceeași concluzie, anume că Dacia a fost pierdută pe vremea împăratului Gallienus (253-268 d.Hr). Împăratul Aurelian nu a făcut nimic altceva decât să ia act de situație după 270 d.Hr. și să încerce să reașeze pe alte baze administrația romană la sudul Dunării. Uzurpatorii romani care sunt atestați prin monede, în marea lor majoritate, cu foarte puține excepții, sunt atestați și în sursele scrise. Mai ales în Historia Augusta, acolo unde este un capitol dedicat celor circa 30 de tirani uzurpatori din perioada crizei secolului al III-lea, între 235 și 284 d.Hr.

Practic, ar trebui să existe mult mai mult decât acel număr infim de monede, unele păstrate în Scoția și un exemplar păstrat la Muzeul Brukenthal, pentru a putea crea o poveste despre așa numitul Sponsianus și, mai ales, pentru a o așeza într-o epocă atât de târzie. În revista PLOS One, cea în a fost publicat studiul, veți vedea că tocmai această parte de istorie este foarte slab tratată. Biografia este insuficientă. Sunt foarte multe lucruri pe care autorii respectivi nu le-au luat în considerare, încercând să traseze sau să schițeze un scenariu istoric plecând de la o evidență destul de slabă și cu semnul întrebării, adică doar pe baza unor analize care, de fapt, nici nu demonstrează că sunt antice, ci că, pur și simplu, ele au fost circulate, au stat în pământ șamd.

Nimeni nu s-ar opune unei noi descoperiri

Evident că fiecare dintre noi este curios și toți dorim să aducem lucruri noi, dar ele trebuie să aibă o bază documentară extrem de solidă pentru a schimba fundamental o imagine care a fost creată în decursul a decenii de cercetare a perioadei antice. Asta este problema cu articolul respectiv. El nu are niciun fel de elemente în plus față de acele analize chimice. Nu s-a făcut nici măcar o analiză de proveniență a aurului. Nici măcar din punctul acesta de vedere, analizele întreprinse nu au fost duse până la capăt.

Nu se poate specula. Nu se poate pentru că, altfel, nu am mai vorbi de o disciplină științifică, de o metodologie, de o anumită rigoare științifică ci, pur și simplu, ne-am afla în zona literaturii de vulgarizare. Nu este cazul, sau încercăm să nu fie cazul, pentru că încercăm să facem lucrurile așa cum trebuie, dacă am în vedere că asta este meseria celor care au scris articolul cu pricina.

Sursa foto: profimediaimages.ro