Sari direct la conținut

„Mulțumim pentru Big Mac și iPhone… Acum, la revedere”. Ce scrie presa internațională despre tarifele vamale impuse de Trump

HotNews.ro
„Mulțumim pentru Big Mac și iPhone… Acum, la revedere”. Ce scrie presa internațională despre tarifele vamale impuse de Trump
Tabele cu tarifele vamale reciproce ale SUA, expuse în sala de presă a Casei Albe din Washington, DC, după anunțul președintelui american Donald J. Trump, 2 aprilie 2025. FOTO: Chris Kleponis - CNP / DPA / Profimedia

„Ziua Eliberării” Americii, așa cum a numit Donald Trump ziua de 2 aprilie, când a anunțat impunerea de noi taxe vamale la importurile SUA, a fost urmărită îndeaproape de presa din întreaga lume. „Eliberare de ce?” titrează cotidianul britanic The Guardian, notând că planul lui Trump de „a elibera” SUA de prețuri mai mari riscă să aibă efectul opus. Alte publicații internaționale au reflectat însă diferit anunțul președintelui american, arată Reuters.

The Japan Times a remarcat că Japonia și Coreea de Sud, considerate aliați ai SUA, „au fost desemnate de Trump drept cei mai mari vinovați ai practicilor comerciale incorecte”, iar întrebarea care se pune este dacă majorarea tarifelor va reuși să reducă deficitul comercial sau va agrava situația.

Japonia a fost lovită de tarife de 24%, iar Cambodgia de 49%.

Trump joacă pe termen lung, se arată într-un editorial din New York Post. În cele din urmă, toată lumea va fi mulțumită, inclusiv americanii care vor trebui să facă față „durerii pe termen scurt.” Scopul este ca partenerii comerciali, care sunt ei înșiși protecționiști, să elimine barierele pentru exporturile americane „în schimbul ca și noi să facem același lucru”, a scris editorialistul.

Apetența lui Trump pentru risc nu cunoaște limite, a scris și The New York Times. El „practic îi provoacă pe adversarii săi să-l înfrunte.” Fără să mai trebuiască să se confrunte vreodată cu alegătorii, Trump distruge o alianță globală construită timp de 80 de ani și pariază că restul lumii va alege să nu escaladeze situația mai departe, se mai menționează în articol.

În Europa, măsurile anunțate de Trump afectează în special țările membre ale Uniunii Europene, care se confruntă cu un tarif de 20%.

„Mulțumim pentru Andy Warhol. Mulțumim pentru Big Mac și iPhone… Acum, la revedere,” a scris publicația Zeit din Germania. Sub administrația lui Trump, consumerismul a fost afectat de „spectrul iliberalismului” al președintelui SUA, se menționează în articol.

Trump l-a menționat adesea pe fostul președinte american William McKinley, cunoscut pentru politicile sale protecționiste, pentru a-și justifica măsura tarifară. Însă ceea ce actualul președinte nu știe este că McKinley a regretat politicile sale comerciale, a scris și Le Monde.

Ofensiva protecționistă a Casei Albe, fără precedent după anii 1930, se traduce printr-un tarif suplimentar de 10% la toate importurile și prin majorări pentru țările considerate deosebit de ostile în materie comercială. Astfel, mărfurile din UE vor fi vizate de taxe de 20%, în timp ce tarifele pentru Japonia și Elveția au fost fixate la 24%, respectiv 31%.

Vizate în mod special, produsele chineze vor fi vizate de noi taxe la import de 34%, care se vor adăuga tarifelor vamale suplimentare de 20% introduse deja de Washington.

Alegeri 2025: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro