Navigând printre umbrele „autismului strategic” sau câteva considerații privind locul anului 2024 pe harta provocărilor globale

Anul 2024 anunță multe provocări izvorâte din complexitatea unui mediu global interdependent. O acțiune care se petrece pe un continent poate afecta astăzi, în mod semnificativ, ordinea și climatul de stabilitate de pe alt continent.

Trebuie să recunoaștem că modelul nostru cognitiv și capacitatea epistemică de accesare a timpului sunt supuse anumitor condiționări. Așadar, înainte de a recurge la estimări, se impune precizarea că viitorul este echivalent cu incertitudinea, în timp ce diverse situații neprevăzute sau factori inediți pot influența semnificativ cursul evenimentelor. Sistemele globale sunt interconectate și complexe, anumiți actori internaționali nu își declară întotdeauna intențiile reale, deciziile sunt rezultatul unor reorientări sau schimbări de regim politic, în timp ce diverse situații, independente de noi, precum schimbările tehnologice radicale, pandemiile sau cataclismele naturale pot bulversa variabilele politice, economice și sociale cu posibilitatea accentuării anarhiei în cadrul sistemului relațiilor internaționale.

Cu toate acestea, nevoia de a realiza prognoze pentru viitor este esențială adaptării națiunilor și supraviețuirii umane, înțelegând astfel utilitatea recunoașterii riscurilor și oportunităților pentru a ne îmbunătăți gradul de anticipare. Termenul „predicții” este mult prea pretențios și prejudicios din punct de vedere analitic (probabil ceva mai potrivit pentru personaje celebre precum Nostradamus, Baba Vanga și Mama Omida), în timp ce referirea la tipare, tendințe, provocări, estimări și scenarii ne-ar plasa pe un cluster de responsabilitate ceva mai rezonabil. Pentru a încheia micul argument, vom spune că o metodă de analiză care prezice nouă din zece evenimente este una foarte bună, în timp ce un singur eveniment poate fi catastrofal.

Lumea în care trăim a fost mereu supusă competiției, iar mijloacele de contestare și poziționare pentru achiziția puterii au devenit mult mai rafinate și diversificate. Cursa pentru influență și prestigiu global este dominată de cele două mari forme de confruntare: războiul cinetic și rivalitatea economică, la care se adaugă diverse resorturi neconvenționale. Odată cu schimbarea naturii provocărilor observăm și dificultatea menținerii unor privilegii de putere, augmentându-se nevoia calibrării alianțelor strategice. Așadar, în acest moment, nimeni, dar absolut nimeni, nu își mai poate asigura doar prin capacități proprii un statut primordial pe scena globală fără a se sprijini pe alianțe strategice, iar durabilitatea acestora este esențială. Contestarea hegemoniei americane a început odată cu rivalitatea sistemică chineză și apoi cu războiul Rusiei împotriva ordinii de securitate europene, obiectiv blocat deocamdată în Războiul Ruso-Ucrainean.

Sistemul internațional devine mult mai fluid și schimbător, iar flexibilitatea și adaptarea constituie atribute indispensabile într-un peisaj global caracterizat de nervozitate și contracții permanente. În același timp, supraîncărcarea informațională copleșește, fiind adesea greu de anticipat direcția spre care poate aluneca o lume aflată în vârtejul continuu al complexității strategice nestatornice. Anul 2024 va aduce senzația unei sălbăticii a relațiilor internaționale, asemeni unui carusel de mare viteză care se străduiește să-și mențină parcursul pentru a ajunge în siguranță la destinație.

Conflictul Israeliano-Palestinian și războiul Rusiei în Ucraina sunt moșteniri care vor marca agenda anului 2024. Dacă primul conflict este mai degrabă unul local cu profunde rațiuni istorice și politico-religioase, războiul Rusiei are implicații și mize de mare putere care vor genera frământări în multe cancelarii occidentale. Apariția unor posibile noi puncte de tensiune, precum tendința de escaladare a unui conflict între Venezuela și Guyana și blocarea ostentativă a tranzitului maritim a navelor occidentale spre Canalul Suez, generată de atacurile rebelilor houthi, tind să diversifice agenda preocupărilor. Așadar, este previzibil ca Rusia să urmărească prin canale directe sau proxi-uri precum Iranul, provocarea unor tensiuni în diverse regiuni cu scopul întreruperii lanțurilor de aprovizionare și deturnării priorităților Occidentului pentru susținerea Ucrainei. În dorința sa de a atinge obiective mai largi, Rusia ar putea profita de pe urma accentuării anarhiei în cadrul sistemului relațiilor internaționale, urmărind totodată diluarea proiecției de putere globală a Statelor Unite, situație de pe urma căreia ar beneficia și China la un moment dat.

O preocupare majoră a anului 2024 va consta în creșterea capacităților industriei de apărare atât în Ucraina cât și în Europa, însă acest efort are un orizont de minim trei ani, în timp ce recuperarea militară a Rusiei este estimată la aproximativ cinci ani. Dincolo de previzionări, europenii sunt nevoiți să țină cont de faptul că Rusia a învățat să se adapteze strategic, a găsit formule de a rezista economic, capacitatea sa actuală de recuperare militară este mult mai rapidă față de cea istorică, iar după realegerea lui Putin o nouă mobilizare ar putea avea loc pentru creșterea efectivelor pe front. Dacă la începutul anului declarațiile lui Putin conțin gesturi electorale, în a doua parte a lui 2024 ne putem aștepta la o intensificare a atacurilor, dar și la o espectativă rusă legată de posibile calcule strategice în raport cu rezultatul alegerilor prezidențiale din SUA. Cel mai probabil, în 2024, nu vom vedea surprize majore pe teatrul de război din Ucraina, dar dacă rușii vor prinde un moment favorabil îl vor exploata la maxim pentru achiziția de noi teritorii, obiectivul lor primar fiind cucerirea întregului litoral ucrainean.

În lipsa unor garanții de securitate instituționalizate, Kievul trebuie să se bazeze pe garanția sprijinului occidental și am văzut cu toții cât de bine pot performa forțele armate ucrainene dacă sunt susținute corespunzător; în caz contrar, toate discuțiile privind reconstrucția Ucrainei sau proiecțiile energetice și de conectivitate în Marea Neagră nu sunt altceva decât parte a unui autism strategic.

Cu toate că obiectivul central al strategiei SUA îl reprezintă contrabalansarea Chinei, Washingtonul are un interes direct pentru asigurarea stabilității în Europa, iar orientarea americană spre o politică de izolaționism nu este tocmai probabilă până la sfârșitul anului 2024.

Costurile financiare și lipsa consensului politic ar putea determina partenerii occidentali să identifice formule pentru confiscarea activelor financiare înghețate ale Federației Ruse în scopul creșterii rezilienței sociale, economice și militare a Ucrainei. În cealaltă parte, Vladimir Putin a cumpărat la prețuri derizorii sau preluat deja multe dintre activele companiilor occidentale de pe teritoriul Rusiei, împărțind discreționar afaceri, fabrici și rețele comerciale unor senatori și prieteni apropiați pentru a-și menține viu cercul loialităților. Pornind de la aceste realități, occidentalii ar putea considera că este mult mai util ca povara războiului dus de Ucraina să fie suportată din compensații de război impuse Rusiei, decât din banii coaliției de susținere a Kievului. Totuși, această decizie ar putea diminua coșul finanțelor pentru reconstrucția viitoare a Ucrainei și conectivității sale cu Europa.

În anul 2024, coexistența în bazinul Mării Negre va fi extrem de dificilă. Rusia își va continua obsesiv obiectivul nelegitim de a ruina proiecțiile economice și de securitate prin perturbarea liberei navigații, în timp ce Turcia vizează obținerea unui statut de putere regională, conectat la posibile noi ecuații de arhitectură globală, urmărind în acest fel proiectarea unui rol central în conexiunea Europei cu Asia. Caracterul tranzacțional al Turciei orientat spre afirmarea unei suveranități strategice sporite devoalează o aliniere conjuncturală și neclară cu obiectivele occidentale, căutând simultan să-și asume paternitatea pentru noile formate regionale cu riscul de a le instrumenta, pe alocuri, unilateral.

Anul 2024 va fi un precursor al marilor schițe geoeconomice. Competiția strategică economică vizează proiectarea marilor coridoare comerciale est-vest, iar această temă va dobândi o mai mare centralitate decât în trecut. „Noul război al coridoarelor” integrează marile proiecte occidentale de infrastructură pentru energie, transport, comerț și digitalizare din Kazahstan până în Marea Neagră (Coridorul de Mijloc) și din India prin Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Iordania, Israel în Marea Mediterană și mai departe spre Grecia, Italia, Franța și Germania – rută deja asumată în cadrul G20 (Coridorul Economic India-Orientul Mijlociu-Europa). Deși vorbim despre proiecte gigant, cu potențial de materializare mai îndelungată, anul 2024 va fi scena aprofundării unor planuri și discuții între decidenții americani și reprezentanții Comisiei Europene cu statele de tranzit din Asia Centrală, Orientul Mijlociu, Caucazul de Sud și regiunea Mării Negre, dar și la nivel bilateral cu participanți precum India, Japonia și Coreea de Sud.

Noile reconfigurări geoeconomice vor sugera structura și fiabilitatea viitoarelor alianțe strategice, o temă vitală de internalizat pentru decidenții români. Deși privind de la distanță, ar putea exista sentimentul decuplării unor state occidentale față de Ucraina, asumarea unui macro-proiect geoeconomic eurasiatic ar viza reconstrucția Ucrainei prin situarea sa pe traseul conectivității strategice Marea Baltică-Marea Neagră. Din acest punct ar surveni argumente suplimentare pentru securitatea Ucrainei, însă până la un astfel de moment, provocarea rusă rămâne principala temă de lucru. Este greu de prezis logica finanțării Ucrainei pentru anul 2024, însă cel mai probabil Uniunea Europeană și Congresul American vor găsi modalități pentru aprobarea pachetelor de sprijin propuse la sfârșitul anului 2023, reprezentând cumulat aproximativ 116 mld USD.

În timp ce construcția coridorului comercial Gdansk-Constanța necesită aproximativ 5,5 mld. EUR, Statele Unite au canalizat peste 75 mld. USD în Ucraina de la începutul invaziei ruse. În consecință, confiscarea activelor financiare rusești pentru susținerea Ucrainei este deja percepută în anumite cercuri politice conservatoare ca o soluție mult mai potrivită, iar în 2024 am putea asista la o regândire a modului în care sunt prioritizați banii Uniunii Europene și ai Statelor Unite pentru balansarea strategică a Rusiei.

Anul 2024 ar putea rămâne in istorie ca reperul pentru declarația informală de participare la „războiul coridoarelor comerciale” – cealaltă fațetă a competiției pentru influență globală. Potrivit estimărilor, în anul 2024, China va înregistra o reducere a avântului economic, în timp ce companiile occidentale vor continua să migreze de pe piața chineză spre India. Decuplarea economică de China nu va fi nici totală, nici imediată, însă aceste trenduri indică o serie de potențialități care vor concura ambiția economică globală a Beijingului și emblematicul proiect Belt and Road.

Proiectele de interconectare est-vest avansează raționamentul economic pentru a concura Rusia și China, căutând o paritate a dezvoltării și securității occidentale între Pacific și Marea Mediterană.

Odată ce Rusia și-a devoalat intențiile și comportamentul beligerant, anumite state din Asia Centrală sunt acum ceva mai deschise alternativelor, iar Germania, a treia economie a lumii, devine un actor cheie în angajarea proiectelor de conectivitate pe Dunăre, în Caucazul de Sud și mai departe spre est. Așadar, anul 2024 vine cu perspectiva deschiderii Europei către est, atât din punct de vedere economic, cât și politic, însă între timp puține lucruri s-au materializat, aflându-ne deocamdată mult prea departe pentru a deveni optimiști.

Deoarece mai mult de jumătate din populația lumii cu drept de vot va merge la urne în 2024, nervozitatea și tensiunea vor fi la cote maxime, iar incertitudinea cu privire la deznodământul alegerilor din SUA vor forța Europa să-și asume angajamente și costuri mai ferme pentru apărarea Ucrainei și implicit a continentului.

Precondiția interconectării est-vest o reprezintă garanția liberei navigații în Marea Neagră care, în cele din urmă poate fi rezultatul unui tip de gândire bazat pe interdependența nemijlocită a Europei cu Asia Centrală și interesului Occidentului de integra regiunea Mării Negre într-o ecuație strategică câștigătoare; însă, pentru a materializa aceste ambiții, o gândire de tip Război Rece este mult mai necesară acum decât să fim aruncați de Rusia în acest scenariu cu granițe noi, întinse până în Polonia și România, cu riscul de a genera fronturi suplimentare pentru SUA și slăbirea prezenței sale în Pacific. _Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro