Sari direct la conținut

„Ne îngrijorează”. Avertismentul unui comisar european venit la București pentru a discuta cu Ilie Bolojan despre problema deficitului / Cum a replicat premierul

HotNews.ro
„Ne îngrijorează”. Avertismentul unui comisar european venit la București pentru a discuta cu Ilie Bolojan despre problema deficitului / Cum a replicat premierul
Declarații de presă comune susținute de prim-ministrul Ilie Bolojan și Valdis Dombrovskis, comisar european pentru economie Foto: captură video

Deficitul bugetar al României a ajuns în 2024 la un nivel nesustenabil de 9,3% din PIB, cel mai mare din UE, a avertizat marți comisarul european pentru economie Valdis Dombrovskis, la capătul unei întrevederi avute la sediul Guvernului cu Ilie Bolojan. El a cerut măsuri pentru atingerea țintei de 8,4% la final de an, prag despre care Bolojan a afirmat că România este angajată să-l îndeplinească, pentru ca ținta de deficit să se apropie de 6% în 2026.

„Performanța economică a României în ultimul deceniu a fost una solidă, dar acest lucru a fost însoțit de o creștere a deficitului curent și a deficitului de cont curent, ceea ce ne îngrijorează. A ajuns anul trecut deficitul la 9,3% din PIB, un nivel care nu este sustenabil și care este cel mai mare din întreaga Uniune Europeană. De aceea este esențial să fie luate măsuri curajoase ca să corecteze această situație și să reducă vulnerabilitățile României”, a spus Dombrovskis într-o declarație de presă comună.

El a mulțumit guvernului pentru măsurile din ultima lună pentru corectarea deficitului, dar a subliniat că ținta pentru 2026 este obligatorie.

„Amploarea și natura măsurilor luate corespund pe deplin cu eforturile de a face ca România să reintre în linie cu ceea ce este necesar, dar încă ne așteptăm ca deficitul bugetar să fie de 8,4% și este important să păstrăm un cadru important, adică ținta de deficit pentru 2026 trebuie să fie respectată pentru a se asigura stabilitatea financiară la care s-a ajuns, cât și pentru a corecta până în 2030 deficitul excesiv, conform planurilor”, a completat oficialul european.

Ilie Bolojan: „Lunile noiembrie și decembrie vor fi hotărâtoare”

În declarația de presă de la Palatul Victoria, premierul l-a asigurat pe comisarul european pentru economie că România rămâne angajată în continuarea implementării măsurilor care să asigure un proces de redresare economică sustenabil.

„Ne-am propus anul acesta o țintă de deficit de 8,4% și următoarele două luni, dacă vom menține controlul bugetar corect și vom avea o disciplină financiară, ne propunem să atingem această țintă în așa fel încât să ne recâștigăm credibilitatea atât în fața piețelor, dar și în fața Comisiei Europene. Lunile noiembrie și decembrie vor fi niște luni hotărâtoare și pentru bugetul pe anul următor”, a precizat Bolojan.

Un nou pachet de măsuri pentru reducerea cheltuielilor

Cele două luni sunt hotărâtoare pentru că guvernul va adopta în decembrie legea bugetului de stat pe 2026, motiv pentru care în noiembrie e necesară adoptarea unui pachet de măsuri pregătitoare, a explicat premierul.

„Ne propunem să luăm măsuri în cursul lunii noiembrie pentru reducerea cheltuielilor în continuare, pentru încasarea veniturilor și pentru prioritizarea și eșalonarea investițiilor din bugetele naționale, în așa fel încât să găsim o formă de echilibru în bugetul național pe anul 2026”, a afirmat premierul.

PNRR, o altă componentă cheie

Dombrovskis a mai subliniat importanța implementării rapide a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), precizând că evaluarea Comisiei este una pozitivă.

„România trebuie să finalizeze implementarea planului până în august 2026. Este important să vedem evoluții rapide”, a spus comisarul european.

El a menționat și alte surse de sprijin financiar pentru România, precum fondurile de coeziune, instrumentul SAFE pentru apărare și bugetul european pe termen lung. Pentru acesta, el a cerut mecanisme stabile și transparente pentru absorbția fondurilor.

„Avem la dispoziție, până în luna august a anului viitor, de cheltuit aproximativ 10 miliarde de euro, care vor constitui baza investițiilor României în cursul anului viitor. Pentru asta ne vom focaliza pe lucrări, pe respectarea jaloanelor, în așa fel încât să putem să accesăm fondurile europene”, a conchis Bolojan.

INTERVIURILE HotNews.ro