Neconstituționalitatea politicii lingvistice prevăzută prin Legea privind asigurarea funcționării limbii ucrainene ca limbă de stat, conform Constituției Ucrainei

Neconstituționalitatea politicii lingvistice prevăzută prin Legea privind asigurarea funcționării limbii ucrainene ca limbă de stat (actualizată în 17.03.2020), conform Constituției Ucrainei

Introducere

Legea privind funcționarea limbii ucrainene, ca limbă oficială,[1] a fost adoptată în 25 aprilie 2019, având drept scop asigurarea dezvoltării și aplicabilității limbii ucrainene, în toate sferele vieții sociale, pe întreg teritoriul Ucrainei. Actele fundamentale în baza cărora a fost adoptată legea sunt Declarația privind suveranitatea de stat a Ucrainei (1990),[2] Declarația de independență (1991),[3] Constituția Ucrainei[4] care stabilește limba ucraineană ca limbă de stat oficială și obligația statului de a asigura dezvoltarea sa în societate, Decizia Curții Constituționale a Ucrainei din 14 decembrie 1999 (№ 10-рп/99)[5] prin care a fost confirmată obligativitatea și condițiile utilizării limbii ucrainene în societate, ca modalitate principală de comunicare pe întreg teritoriul Ucrainei, în relația cu autoritățile, dar și în anumite sfere ale vieții publice, stabilite în conformitate cu legea, și Strategia privind politică lingvistică a statului (2010) emisă prin Ordinul Președintelui Ucrainei.[6]

În esență, scopul acestei legi este de întări funcțiile de construire a statului la toate nivelurile sociale și de stat, prin utilizarea exclusivă a limbii ucrainene în societate, în vederea realizării unei coeziuni sociale naționale. Nu rezultă totuși, nici din preambulul legii, dar nici din textul său, modul în care noile prevederi legale instituite prin această lege, vor contribui la realizarea coeziunii sociale naționale urmărite și întărirea autorității statului în relația cu proprii cetățeni, dar și pe scena internațională. Nu există un raport privind nevoia pe care încearcă să o adreseze noua lege sau măcar o înțelegere a ceea ce presupune însăși ființa națională a statului și factorii săi constitutivi (teritoriu, populație, autoritate) și corelarea prevederilor cu acești factori esențiali. Cu toate acestea, deși situația politică este un element esențial în adoptarea acestei legi, aceasta nu o să facă obiectului prezentei analize, care se va axa strict pe analiza noii legi și conformitatea anumitor prevederi din această lege cu Constituția Ucrainei.

Prevederile neconstituționale din Legea privind asigurarea funcționării limbii ucrainene ca limbă de stat (actualizată în 17.03.2020), în domeniul educației naționale

Din analiza textului legal se pare că singurul element călăuzitor pentru legiuitorul ucrainean în adoptarea Legii privind funcționarea limbii ucrainene, ca limbă de stat, a fost premisa conform căreia limba ucraineană nu este suficient de bine consacrată prin legea fundamentală și utilizată pe teritoriul Ucrainei, conform Constituției existente, fiind necesară o lege care să detalieze prin deviere de la Constituție, aplicabilitatea și procedura de utilizare a limbii de stat în societate.

Consecința principală este instaurarea obligativității utilizării limbii ucrainene, în toate sferele vieții publice sociale, cu excepția convorbirilor private și a slujbelor religioase, indiferent de destinatari și statutul lor (funcționari publici, autorități, cetățeni, persoane aparținând minorităților naționale sau popoarelor autohtone). Deși Constituția consacră deja rolul neechivoc de limbă de stat limbii ucrainene, precum și modalitatea de utilizare a acesteia la nivelul întregii țări, noua lege intervine nu doar pe lângă clarificarea anumitor aspecte privind utilizarea limbii de stat în administrația publică, ci și în întreaga sferă publică, precum și în cea privată care este indisolubil legată de viața în societate a individului.

Cu alte cuvinte, legiuitorul consideră dreptul la limba maternă, cultură și identitate etnică națională, protejate prin Constituția Ucrainei (art. 10, art. 11, art. 21-24), ca fiind inferioare dreptului la religie (consacrat prin art. 35) sau libertății de expresie și gândire (art. 34), deși inclusiv acest din urmă drept este afectat prin realizarea unei imixtiuni nejustificate privind modalitatea de manifestare exterioară a gândirii, respectiv obligativitatea realizării expresiei publice exclusiv în limba ucraineană.

De altfel, Legea privind asigurarea funcționării limbii ucrainene ca limbă de stat, realizează o imixtiune constituțională și prin reinterpretarea Deciziei Curții Constituționale a Ucrainei din 14 decembrie 1999 (№ 10-рп/99) prin care a fost confirmată obligativitatea utilizării limbii ucrainene în societate, dar și utilizarea limbilor persoanelor aparținând minorităților naționale.[7] Această decizie de interpretare a primei părți a articolului 10 din Constituția Ucrainei, potrivit căreia „limba de stat din Ucraina este limba ucraineană”, ar trebui înțeleasă, în sensul conform căruia limba ucraineană, ca limbă de stat este un mijloc obligatoriu de comunicare pe întreg teritoriul Ucrainei în exercitarea competențelor autorităților publice centrale și locale (limba în documentele oficiale, desfășurarea muncii, documentații, etc.), precum și în alte sfere publice ale vieții publice, stabilite de lege (partea a cincea a articolului 10 din Constituția Ucrainei).

Decizia menționează faptul că pot fi utilizate în exercitarea competențelor autorităților publice locale (autoritățile Republicii Autonome Crimeea și organismele locale de auto-guvernare) alături de limba de stat, limba rusă, precum și alte limbi ale minorităților naționale, în limitele și în modul determinat de legile Ucrainei. În continuare, decizia clarifică norma constituțională, precizând faptul că este garantată utilizarea altor limbi decât cea ucraineană în Ucraina, inclusiv în procesul de învățământ, unde limba de predare în instituțiile de învățământ preșcolar, secundar general, vocațional, municipal și superior de stat din Ucraina, poate fi și limba unei minorități naționale, împreună cu limba de stat, în conformitate cu prevederile Constituției Ucrainei, în special partea a cincea a articolului 53, și legile Ucrainei.

Articolul 53[8] garantează în mod expres dreptul cetățenilor care aparțin unei minorități naționale de a învăța în limba maternă sau de a studia limba maternă în instituțiile de învățământ municipale și de stat din Ucraina sau prin intermediul societăților culturale naționale.

Dreptul de a studia în limba maternă sau dreptul de a studia limba maternă are o valoare constituțională superioară oricărei alte prevederi normative organice sau ordinare și nu presupune posibilitatea de a elimina vreun drept din beneficiul textului constituțional recunoscut cetățenilor, astfel după cum identificăm prin noua lege care nu mai permite aplicabilitatea normei constituționale de a studia în limba maternă, ci doar pe cea de a studia limba maternă, în mod limitativ strict controlat.

Având în vedere faptul că învățământul general complet, este obligatoriu și gratuit, conform articolului 53 (para. 2, 3, 4), Constituția Ucrainei, iar paragraful 5 garantează după cum precizăm mai sus, dreptul cetățenilor care aparțin unei minorități naționale de a învăța sau de a studia în limba maternă, în instituțiile de învățământ municipale și de stat din Ucraina sau prin intermediul societăților culturale naționale, și obligația corelativă a statului de a asigura exercitarea acestui drept, prevederile articolului 21 din Legea privind funcționarea limbii ucrainene, de eliminare a dreptului de a învăța în limba maternă, consacrând doar permisiunea limitativă de a studia limba maternă în anumite condiții prevăzute de noua lege, încalcă litera și spiritul normei constituționale ucrainene menționate, eliminând efectiv dreptul de a învăța sau de a studia în limba maternă pe parcursul tuturor etapelor de învățământ, și în special accesul la învățământul general complet, care este obligatoriu și gratuit, în limba maternă, alături de limba oficială a statului.

Noua lege[9] nu ține cont de celelalte legi aplicabile domeniului și modifică inclusiv Constituția prin înlăturarea dreptului la învățământul general complet, în limba maternă, garantat de Constituție, limitându-l doar la studiul limbii materne în etapele preșcolare, primare și secundare prin crearea de clase speciale unde se va studia limba maternă, fără să fie afectată educația în limba ucraineană. În acest fel, persoanele aparținând unei minorități naționale vor fi obligate de la o vârstă extrem de fragedă de învăța și utiliza o limbă străină în școală și implicit în societate, în detrimentul celei materne. Lipsa educației utilizând limba maternă, precum și dreptul de a parcurge toate etapele de învățământ general în limba maternă, va produce pe termen mediu și lung, o asimilare continuă consacrată și promovată în mod neconstituțional și în contradicție cu obligațiile internaționale asumate de către stat.

În acest fel, anumiți cetățeni ucraineni care aparțin unei minorități naționale (române, maghiare, poloneze, ruse, etc.) sunt discriminați printr-o lege care încalcă prevederile constituționale din domeniul educației deoarece le este interzisă continuarea învățământului general complet, dar și superior, în limba maternă, alături de cea ucraineană, fiind încălcat și articolul 24 din Constituție[10] care prevede expres egalitatea cetățenilor în fața legii, aceleași drepturi și libertăți, dar și interdicția de a consacra orice fel de limite asupra drepturilor și libertăților cetățenești în baza provenienței etnice sau lingvistice.

Statul ucrainean are obligația constituțională de a proteja toți cetățenii săi, indiferent de etnie și de a nu discrimina ori promova politici de asimilare, în contradicție cu propria lege fundamentală, dar și celelalte legi aplicabile,[11] inclusiv obligațiile internaționale asumate care prevalează în fața normelor interne, în domeniul protecției persoanelor aparținând minorităților naționale.

Prevederile neconstituționale din Legea privind asigurarea funcționării limbii ucrainene ca limbă de stat (actualizată în 17.03.2020), în celelalte domenii ale vieții sociale

Neconstituționalitatea unor texte identificăm și în celelalte prevederi ale legii, respectiv articolul 22 – limba de stat în domeniul culturii (contravine articolului 11 din Constituția Ucrainei),[12] limba de stat în presă (contravine articolului 34 din Constituția Ucrainei[13] care permite doar anumite restricții specifice strict în cazuri determinate[14] și articolul 54[15] unde este garantată libertatea de creație intelectuală fără să se precizeze pe undeva vreo obligație de a crea exclusiv în limba ucraineană), limba de stat în crearea interfețelor programelor de calculator și site-urilor web (unde există o excepție pentru limbajele de programare utilizate și programele software străine unde poate fi folosită limba engleză de exemplu de către autorități la instalarea și pregătirea programului pentru funcționare în ucraineană, obligația legală fiind totuși, ca toate programele utilizate să fie în limba ucraineană, inclusiv în procedurile de achiziții publice, condiția esențială fiind ca programele software respective să utilizeze limba de stat – nu intrăm în detalii privind posibilitatea implementării practice a acestor dispoziții sau auto-sabotarea realizată prin respingerea tehnologiilor care nu încorporează limba de stat), informații generale publicate de autorități, evenimentelor publice, domeniul serviciilor pentru clienți, denumirilor geografice, etc..

De exemplu nu se mai permite utilizarea denumirii unei localități și prin utilizarea denumirii în limba minorității naționale din respectiva localitate, toate denumirile geografice, numele piețelor, bulevardelor, străzilor, aleilor, piețelor și ale altor obiecte de toponimie ale așezărilor se vor efectua în limba de stat așa cum se pronunță în ucraineană.[16]

Asemenea dispoziții reprezintă o încălcare flagrantă a Constituției Ucrainei și altor legi interne,[17] unde obligația statului de a contribui la dezvoltarea limbii materne, culturii și tradițiilor persoanelor aparținând minorităților naționale este expres prevăzută. Obligația de a utiliza limba de stat sau de a promova utilizarea acesteia într-o anumită sferă a vieții publice nu ar trebui interpretată ca negând sau diminuând dreptul de a utiliza limbi regionale sau minoritare în domeniul relevant și pe teritoriile de distribuție. Constituția este foarte clară atunci când precizează că limba de stat este cea ucraineană, fără să stabilească vreo obligație care să intre în conflict cu alte prevederi constituționale, principiile statului de drept sau ale drepturilor individuale ale omului, respectiv una prin care toți cetățenii indiferent de etnie, limbă sau cultură să fie obligați să utilizeze limba ucraineană în fiecare sferă a vieții lor publice.

Excepția conform căreia noua lege privind funcționarea limbii de stat nu se aplică convorbirilor private și procedurilor religioase este inutilă și ineficientă, atâta timp cât prin restul prevederilor legale, se realizează o imixtiune fără precedent în libertatea de exprimare, gândire, educație și dezvoltare în societate.

Constituția Ucrainei a fost adoptată și este manifestarea de voință a întregii populații din Ucraina, iar adoptarea unor legi prin care părți specifice din populație sunt discriminate, nu intră în mandatul parlamentului ucrainean. Voința juridică a întregii națiuni care a dus la crearea statului de drept ucrainean în 1991, nu poate fi amendată fără să existe un mandat popular similar din partea întregii națiuni cu privire la modificări care înlătură caracterul de stat de drept al Ucrainei. În special atunci când modificările propuse afectează viața comunităților care împreună cu majoritatea etnică ucraineană, constituie națiunea ucraineană.

În caz contrar o să asistăm la un abuz al reprezentanților majorității etnic naționale și asimilarea minorităților etnice, o situație interzisă expres de către Constituția Ucraine, legile care reglementează drepturile minorităților naționale și actele internaționale la care este parte Ucraina și care sunt prioritare în domeniul protecției drepturilor minorităților naționale.[18]

Un exemplu extrem de important de obligație internațională asumată și de aplicabilitate directă în ordinea juridică internă ucraineană este Convenția-cadru privind minoritățile naționale ratificată de Ucraina în 09.12.1997. Ucraina s-a obligat prin acest document nu doar să asigure protecția drepturilor și libertăților fundamentale specifice persoanelor aparținând minorităților naționale, dar și să se abțină de la orice acte de asimilare a minorităților etnice naționale.[19]

Superioritatea juridică a normelor constituționale în fața legilor subsecvente

Este important de precizat faptul că legile subsecvente au o forță juridică inferioară Constituției și nu pot devia în mod material de la norma constituțională imperativă. Conform articolului 8 din Constituție, Ucraina este un stat de drept, în care legea fundamentală are cea mai mare putere juridică, iar legile și toate celelalte acte normative trebuie emise în baza și în conformitate cu Constituția care are aplicabilitate directă. Astfel, actele normative subsecvente nu pot limita sau restrânge drepturile și libertățile deja existente garantate și consacrate prin Constituție. De asemenea, fiind de aplicabilitate directă, legiuitorul nu poate adopta legi care ar avea drept efect eliminarea sau să modificare materială a unor norme constituționale, astfel după cum identificăm în noua lege privind asigurarea funcționării limbii de stat unde regăsim în art. 1 alin. 4, faptul că statutul limbii ucrainene ca limbă de stat este determinat exclusiv de Constituția Ucrainei, iar procedura pentru funcționarea și utilizarea limbii de stat este determinată exclusiv de lege. Trebuie să precizăm aici faptul că textul constituțional stabilind conținutul dreptului material circumscrie aria de reglementare a textului normativ subsecvent doar la stabilirea conținutului procedural de punere în aplicare a conținutului material constituțional, fără să permită transformarea efectivă a conținutului dreptului material într-o normă, având o altă funcție, separată ca și conținut material decât cea consacrată.

Altfel spus, esența materială de conținut a unei norme constituționale nu poate fi transformată într-o altă normă materială constituțională prin adăugarea elementelor necesare procedurale implementării practice eficiente a normei constituționale. Norma constituțională care consacră limba oficială de stat limba ucraineană (articolul 10 alin. 1, din Constituția Ucrainei) și obligația statului de a se sigura că aceasta este implementată (alin. 2), precum și garantarea dezvoltării limbii materne, inclusiv a dreptului de a folosi și proteja limba maternă a minorităților naționale (alin. 3), având aceeași valoare juridică constituțională, nu pot fi evaluate diferit de către legiuitor la momentul adoptării unui act normativ care urmărește să transpună în viața socială pașii efectivi de punere în aplicare a fiecărei norme constituționale în parte. Acestea sunt general obligatorii și de directă aplicabilitate în ordinea juridică internă, iar legiuitorul nu poate discrimina între aceste norme reglementând aplicabilitatea unei norme în detrimentul unei sau unor alte norme constituționale. Normele constituționale fiind egale ca putere juridică se aplică direct și nu pot suferi o limitare prin adoptarea unor norme subsecvente neconstituționale.

Același principiu îl regăsim expres consacrat și în domeniul drepturilor cetățeanului unde conform articolului 22 din Constituția Ucrainei, drepturile și libertățile constituționale, sunt garantate și nu pot fi revocate, acestea nefiind exhaustive, iar atunci când se modifică sau adoptă legi noi, nu este permisă restrângerea conținutului și sferei drepturilor și libertăților existente.[20]

Încălcarea procedurii constituționale de modificare a Constituției Ucrainei

Noua Lege privind funcționarea limbii de stat încalcă de asemenea și procedura instituită constituțional prin care poate fi modificată Constituția. Aceasta stabilește în mod imperativ faptul că nu pot fi efectuate modificări constituționale care restrâng sau limitează drepturile și libertățile existente ale cetățenilor Ucrainei.

De asemenea, Constituția nu poate fi modificată în stare de război sau de urgență. Având în vedere războiul de facto din estul țării care întrunește ambele situații prevăzute de legiuitorul constituțional, această situație se califică conform oricăror criterii rezonabile ce ar putea fi utilizate pentru a determina o situație război sau de urgență, ca fiind o situație de excepție în care se află un stat, respectiv o stare de conflict armat continuu care întrunește criteriile prevăzute de Constituție privind restricția oricărei modificări a acesteia pe durata situației excepționale. Scopul acestor limitări este de a preîntâmpina apariția unor situații similare în care legiuitorul adoptă legi în mod subiectiv sub imperiul unei presiuni belicoase fără să fie întrunite toate elementele necesare unei modificări constituționale valide sau înțelegerea impactului pe care acest tip de legiferare îl poate avea pentru țară și pentru toți cetățenii săi.

Astfel, adoptarea unor modificări constituționale nu este posibilă cu adevărat nici în aceste situații prevăzute de legea fundamentală.

Concluzii

Articolele constituționale menționate aici, precum celelalte acte normative, dar și considerentele juridice invocate de către legiuitor prin noua lege clarifică deja faptul că aplicabilitatea și rolul oficial de limbă de stat a limbii ucrainene este de netăgăduit. Acest lucru reiese în mod neechivoc din analiza acestor acte normative, iar noua lege privind funcționarea limbii de stat, deși aduce anumite elemente noi practice care pot duce la o mai bună studiere și răspândire a utilizării limbii ucrainene în societate și administrație, realizând un rol unificator de comunicare pentru cetățenii Ucrainei, nu îndeplinește totuși cerințele de conținut și formă juridică prevăzute de legea fundamentală pentru adoptarea unor prevederi valide prin această lege. Aceste prevederi analizate aici și care au ca efect restrângerea și limitarea unor drepturi vitale pentru identitatea etnică și culturală a unei minorități naționale, nu pot fi adoptate printr-o lege care modifică textul superior juridic de la care nu poate devia ca și conținut și formă – Constituția. Accessorium sequitur principale, adică accesoriul urmează principalul, ca sa utilizăm un adagiu latin. Toate legile care se adoptă trebuie să respecte litera și spiritul Constituției – legea fundamentală.

Astfel, Curtea Constituțională a Ucrainei o sa fie nevoită să declare neconstituționale prevederile Legii privind funcționarea limbii de stat care au drept scop restrângerea și eliminarea drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale. Prezumția irefragabilă a existenței unui stat de drept în Ucraina, ne conduce înspre această concluzie, în urma analizării textelor aplicabile.

Cu toate acestea, având în vedere această situație fără precedent cu care se confruntă persoanele aparținând minorităților naționale din Ucraina este foarte important de menționat și obligația constituțională a statului român față de românii din străinătate, indiferent de statutul lor juridic, cetățeni români sau nu, în cazul de față, etnicii români din Ucraina. Deși sperăm ca prezumția noastră privind statul de drept din Ucraina să nu fie răsturnată, legea să fie declarată neconstituțională și să nu fie aplicată, iar statul ucrainean să revină la respectarea obligațiilor sale față de cetățenii ucraineni etnici români nu putem să nu subliniem și nerespectarea articolului 7 din Constituția României de către statul român. Această obligație este foarte clară: „Statul sprijină întărirea legăturilor cu românii din afara frontierelor țării și acționează pentru păstrarea, dezvoltarea și exprimarea identității lor etnice, culturale, lingvistice și religioase, cu respectarea legislației statului ai cărui cetățeni sunt.”[21]

După cum putem observa textul constituțional stabilește o obligație activă de implicare în viața comunităților de români din străinătate, în conformitate cu legea aplicabilă din respectivul stat. În cazul de față însă nu au fost luate niciun fel de măsuri serioase prin care să se stabilească cu prioritate o comisie mixtă româno-ucraineană de analiză a prevederilor neconstituționale din noua lege privind funcționarea limbii de stat în Ucraina și impactul negativ pe care îl va avea asupra următoarelor generații de cetățeni ucraineni etnici români, astfel după cum prevede Tratatul dintre România și Ucraina. Acesta stabilește prin articolul 13 alin. 5, obligația ambelor state de a se asigura că persoanele aparținând minorității etnice române din Ucraine și ucrainene din România vor avea condiții egale pentru învățarea limbii lor materne, să primească educație în limba maternă în numărul necesar de școli și instituții de învățământ de stat și special situate în conformitate cu așezarea geografică a minorităților respective. De asemenea, ambele minorități au dreptul să își folosească limba maternă în relațiile cu autoritățile publice, în conformitate cu legislația națională și obligațiile internaționale ale părților contractante.[22]

Lipsa reacțiilor de natură să ducă la o mobilizare a autorităților române și ucrainene înspre a rezolva problema și de a reveni la cadrul constituțional, atât ucrainean, cât și român, este evidentă, cu efecte extrem de dăunătoare, atât pentru România (care nu se implică efectiv în protejarea etnicilor români), cât și pentru Ucraina (care a pregătit implementarea unei discriminări a unor cetățeni ucraineni demnă de secolul XIX).

Ambele state nu respectă textul constituțional care li se aplică fiecăruia în parte, în cazul României nerespectarea de către Președinte (cel puțin la nivel formal public prin care să demonstreze faptul că veghează la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice), Guvern prin Ministerul Afacerilor Externe (chemarea Ambasadorului Ucrainei la discuții și începerea procedurilor diplomatice necesare analizării problemei), Parlament (care nu a avut nicio reacție publică sau vreo solicitare din partea Guvernului cu privire la un plan de măsuri care trebuie luate în vederea soluționării situației împreună cu omologii lor ucraineni) a Constituției și a Tratatului cu Ucraina, etnicii români fiind supuși unei politici și scheme de asimilare conform noii legi. În cazul Ucrainei prin nerespectarea de către Rada Supremă a Constituției Ucrainei, Legii privind minoritățile naționale, Convenția-cadru privind minoritățile naționale, dar și a Tratatului cu România, cetățenii ucraineni etnici români fiind discriminați prin interzicerea educației, precum și orice fel de manifestare publică, în limba maternă.

Citeste intreg artioclul si comenteaza pe Contributors.ro