Sari direct la conținut

Neurologul Dan Filip explică cum poate afecta COVID-19 pacienții, din punct de vedere neurologic

HotNews.ro
Afectare neurologica Covid 19, Foto: MedLife
Afectare neurologica Covid 19, Foto: MedLife

Boala COVID-19 este una complexă și nu afectează doar sistemul uman respirator, ci poate avea și un impact neurologic asupra pacientului infectat. Dan Filip, medic primar neurologie MedLife Polisano Sibiu, a explicat, în baza literaturii de specialitate, cum poate afecta noul coronavirus pacienții, din punct de vedere neurologic.

Manifestări clinice neurologice

Mediul neurolog spune că, în ultimele 10 luni, au fost cercetări clinice limitate, în ceea ce privește manifestările clinice neurologice. Acestea s-au bazat pe diferite meta-analize ale unor articole și prezentări de cazuri, în diferite țări ale lumii, în special unde au fost cazuri mai multe, cum ar fi China, Italia, Spania și SUA.

Spre exemplu, în Wuhan, China, în cadrul unui studiu realizat pe 214 cazuri bolnave de COVID-19, 78 dintre pacienți au prezentat complicații neurologice. „Aceste complicații au spectru larg, manifestările fiind nespecifice și specifice, însă nu sunt rare, și sunt importante în evoluția bolii. Ca mecanism de acțiune, se remarcă invazia directă a țesutului nervos de către particulele virale, dar și un răspuns inflamator neadecvat”, specifică Dan Filip.

În literatura de specialitate s-au citat manifestări clinice neurologice nespecifice, cum ar fi:

  • oboseala, cefaleea, mialgia, hiperestezia cutanată a abdomenului și spatelui (la 33% dintre cazurile evaluate),
  • anorexia/inapetența (la 30% dintre cazuri),
  • dispneea/scurtarea respirației (la 27% dintre cazuri),
  • „starea de rău general”, amețeala, confuzia (la 27% dintre cazuri).

Manifestările clinice neurologice specifice, prezente din ce în ce mai mult, în proporții de 35%-85% sunt anosmia, pierderea sau pervertirea mirosului și aguezia sau disgeuzia, pierderea gustului, după cum explică medicul neurolog. „Aceste manifestări se pot datora transmisiei sinaptice retrograde via nervul olfactiv, iar tulburările gustului și mirosului pot fi simptome inițiale și precoce ale COVID-19, chiar fără alte simptome, iar identificarea lor permite diagnosticul precoce și izolarea bolnavului”, precizează cadrul medical.

Boli neurologice raportate

În ceea ce privește bolile neurologice raportate și asociate cu COVID-19, cele mai frecvente au fost:

  • Poliradiculonevrita sau sindromul Guillain-Barre,
  • Encefalita/ sau alte forme de encefalopatie,
  • Mielita virală,
  • Meningita/meningismul.

Aceste boli au fost întâlnite și în infecțiile cu alte coronavirusuri, cum ar fi SARS-CoV-1, MERS-CoV, HCoV-OC43 și HCoV-229E.

Poliradiculonevrita sau sindromul Guillain-Barre (GBS), în contextul COVID-19:

Sindromul Guillain-Barre (GBS) se manifestă prin deficit motor și parestezii în membrele inferioare și rar produce și diplegie facială.

Poate să aibă un caracter progresiv ascendent cu:

  • tetraplegie flască cu areflexie osteotendinoasă,
  • polinevrită de nervi cranieni,
  • rabdomioliză ca într-o miopatie inflamatoare (poate să apară în evoluția bolii).

O explicație imunologică posibilă de apariție a acestui sindrom reprezintă sindromul de eliberare a citokinelor, cauzat de recrutarea exacerbată și activarea macrofagelor, neutrofilelor și celulelor „natural killer”, ca răspuns la infecția cu Sars-CoV-2.

Doctorul neurolog Dan Filip, spune că furtuna citokinelor poate produce deteriorare tisulară extensivă inclusiv a sistemului nervos periferic și pare să fie corelată cu severitatea bolii. Un alt mecanism care poate explica GBS în COVID-19 este legat de producția de anticorpi împotriva gangliozidelor din nervii periferici.

Mielita acută virală (transversă)

În contextul pandemiei provocate de noul coronavirus, cazurile de mielită acută virală au fost citate mai rar, iar simptomele raportate au fost deficit motor flasc acut în 4 membre, însoțit de incontinență sfincteriană.

Encefalită acută virală

În urma analizelor făcute până în prezent, unii bolnavi de COVID-19 au dezvoltat encefalită acută virală, iar simptomele raportate au fost:

  • alterarea conștienței,
  • confuzie, tulburări cognitive,
  • crize convulsive,
  • sindrom bipiramidal.

Encefalita a fost sub diferite forme, cum ar fi: meningoencefalită și rombencefalita, dar s-au citat cazuri și de encefalopatie acută necrozantă hemoragică și sindrom PRES (encefalopatie posterioară reversibilă).

„Encefalita din COVID-19 este cel mai adesea mediată imun, prin mecanism postinfecțios sau parainfecțios, ca și prin dereglarea citokinică, mai curând decât cauzată de infecția virală directă”, explică neurologul.

Meningită/meningoencefalită acută virală

În literatura de specialitate au fost raportate cazuri de meningită, iar simptomele raportate au fost:

  • cefalee/vărsături
  • agitație, alterarea conștienței

Un mecanism de acțiune prin care apare meningoencefalita este acela că proteina ACE 2, care funcționează ca receptor pentru Sars-Cov-2, are o expresie abundentă în celulele endoteliale din rețeaua glială și neuronală, și poate fi poarta de intrare hematogenă.

Boli cerebrovasculare

Medicul Dan Filip spune că unele dintre cele mai importante boli care apar asociate cu COVID-19 și inițial erau de o cauzalitate contradictorie, sunt bolile cerebrovasculare.

Acestea apar, în general, la pacienții cu forme severe de boală, pacienți cu risc cardiovascular. S-au citat cazuri de:

  • hemoragie subarahnoidiană,
  • AVC ischemice, unele transformate hemoragic,
  • tromboză venoasă cerebrală,
  • AVC ischemice – cardioembolice, de vase mici, dar și prin ocluzie de vase mari cu destinație cerebrală.

„În toate aceste cazuri, au fost D-dimeri crescuți, iar proteina C reactivă a fost continuu crescută”, completează specialistul.

Spre exemplu, în urma unui studiu realizat în Italia, dintr-o serie de 388 de pacienți COVID-19, 21% au prezentat evenimente tromboembolice și anume tromboembolism venos, stroke ischemic și sindrom coronarian acut. Mai mult, așa cum explică și doctorul Filip, anumite investigații au sugerat că boala COVID-19 este asociată cu activarea cascadei trombocitare, dar și a cascadei coagulării. „Sunt necesare studii care să determine rolul antiagregantelor plachetare și a anticoagulantelor în tratamentul și prevenția evenimentelor trombotice din COVID-19, iar aici trebuie incluse și cazurile ușoare.”

Toate aceste manifestări neurologice s-au grupat în trei categorii:

  • Boli neurologice coexistente cu COVID-19 (sau preexistente) – boli cerebrovasculare, traumatisme craniene,
  • Manifestări neurologice nespecifice – cefalee, mialgie, astenie,
  • Manifestări/boli neurologice specifice – poliradiculonevrită, encefalită, mielită.

Examinări paraclinice în COVID-19 cu manifestări neurologice

Din punct de vedere paraclinic, în COVID-19 cu manifestări neurologice, sunt necesare următoarele investigații:

  • Examenul LCR (lichidului cefalorahidian),
  • Electroencefalografia EEG (a fost utilă la pacienții cu simptome de sistem nervos central),
  • Electromiografia EMG (în cazul poliradiculonevritei),
  • Examen RMN cerebral.

Concluzii

În ceea ce privește concluziile, medicul primar neurolog Dan Filip spune că manifestările neurologice din COVID-19 nu sunt rare, în special AVC-ul ischemic de vase mari, sindromul Guillain-Barre și meningoencefalita. „Acestea pot fi cauzate de efectul citopatic direct al virusului, de răspunsul inflamator, de starea de hipercoagulabilitate sau de complicații ale tratamentului sau internării în unitățile de terapie intensivă.”

Specialistul susține că vor fi necesare studii viitoare pentru a stabili prevalența complicațiilor neurologice în COVID-19, pentru a investiga mecanismele biologice și pentru a stabili opțiunile terapeutice. „Medicii trebuie să fie precauți pentru a nu subestima diagnosticele neurologice care pot mima COVID-19, în cursul acestei pandemii. Este important de știut că manifestările neurologice pot fi prezente ca unic simptom, fără implicare respiratorie. De exemplu, tulburarea de gust și miros poate fi utilă ca o metodă de screening pentru a izola pacienții suspecți cât mai devreme, cu scopul de a preveni răspândirea bolii.”

După ce un pacient COVID-19 s-a vindecat, anumite simptome pot persista, acestea fiind heterogene și nespecifice, cum ar fi: astenie fizică și psihică, tulburări de somn, intoleranță la efort – fatigabilitate, simptome vegetative, asemănătoare sindromului de oboseală cronică. „Mecanismul etiopatogenic posibil include demascarea unor comorbidități anterioare, starea de convalescență postinfecțioasă, persistența activării imune sau altele”, conchide neurologul.

––-

Articolul face parte din campania MedLife Facem România bine.

De 26 de ani suntem alături de tine și nu ne oprim. Pentru că azi, mai mult decât oricând medicina înseamnă să te lupți prin știință și cunoaștere.

De la începuturile civilizației, frica este primul lucru care te izbește într-o pandemie. Ca să o alungăm, am luat o serie de măsuri de siguranță, am testat permanent personalul medical, ne-am asigurat că toți pacienții din clinicile și spitalele noastre sunt protejați și tratați. Am pus la dispoziția pacienților servicii medicale integrate, de o complexitate crescută, pentru a putea veni în întâmpinarea tuturor nevoilor lor.

Ne adaptăm continuu la prezent și ne pregătim pentru viitor. Facem România bine.

ARHIVĂ COMENTARII