Nicușor Dan a anunțat cu cât a redus cheltuielile Administrației Prezidențiale în 2025: „Mai mult decât m-am angajat”
Președintele Nicușor Dan a anunțat luni, 5 ianuarie, că Administrația Prezidențială a redus cheltuielile cu mai mult de 20% așa cum anunțase în iulie.
Într-o postare pe Facebook, președintele Nicușor Dan a anunțat că Administrația Prezidențială a redus cu 30% cheltuielile din 2025, adică cu 30 de milioane de lei din cei 102 milioane de lei alocați.
În iulie, în cadrul unei conferințe de presă, președintele anunța prima oară că vrea să reducă cheltuielile Administrației Prezidențiale.
„Putem reduce bugetul Administraţiei Prezidenţiale cu 20%, asta înseamnă 20 de milioane de lei, mult mai mult decât 1.000 de lei sau 2.000 pe care aş putea eu să-i reduc din salariu”, a spus atunci Nicușor Dan.
Apoi, în septembrie, când Guvernul lansa proiectul de rectificare bugetară, Nicușor Dan a transmis că returnează aproape 18 milioane de lei din bugetul care fusese alocat inițial pentru Administrația Prezidențială.
„La rectificarea bugetară publicată ieri, am transmis Guvernului că Administrația Prezidențială returnează 17,5 milioane de lei din bugetul alocat pentru anul 2025. Asta înseamnă aproximativ 17% din creditele bugetare, o reducere serioasă, rezultat al unei analize atente a cheltuielilor instituției”, a declarat șeful statului atunci.
El spunea că „nu e un gest politic”, ci „o chestiune de bun simț”.
„Știu că pentru mulți români vremurile sunt grele și cred că statul trebuie să dea primul exemplu de responsabilitate. E normal ca și Administrația Prezidențială să participe la acest efort colectiv. Nu putem cere eforturi de la oameni fără ca statul să fie primul care le face. Nu e un gest politic, e o chestiune de bun-simț. Mergem înainte cu un angajament ferm pentru un stat mai suplu, mai eficient și mai aproape de oameni”, a mai subliniat atunci președintele Dan.
Ce buget a avut Administrația Prezidențială
La începutul anului 2025, Guvernul a alocat peste 102 de milioane de lei pentru Administrația Prezidențială. În această sumă erau incluși banii pentru salariile angajaților, dar și banii pentru deplasări interne și externe.
Bugetul Administraţiei Prezidenţiale a scăzut cu 10,35% în 2025, comparativ cu 2024, când președinția a primit 114.567.000 lei.
Guvernul Bolojan a intrat în 2026 fără a fi finalizat bugetul național, însă acesta ar putea fi gata la începutul lunii februarie.
