Sari direct la conținut

Nicușor Dan, nou mesaj privind scandalul din justiție: „Problemele semnalate în spațiul public sunt grave, dar au rezolvare”

HotNews.ro
Nicușor Dan, nou mesaj privind scandalul din justiție: „Problemele semnalate în spațiul public sunt grave, dar au rezolvare”
Mars pentru a sustine justitia, Cluj-Napoca, duminica, 14 decembrie 2025. Inquam Photos / Andrei Apolzan

Înainte de a-și începe vizita oficală în Finlanda, președintele Nicușor Dan a transmis că, „în limitele atribuțiilor constituționale”, va acționa pentru apărarea independenței justiției și a statului de drept.

„Plec la summitul de la Helsinki, dar iau cu mine îngrijorările societății legate de funcționarea justiției, pe care le împărtășesc”, a transmis luni dimineață președintele Nicușor Dan, pe pagina sa de Facebook.

Președintele începe astăzi o vizită de două zile în Finlanda, unde are programate întâlniri la nivel înalt, iar marți, 16 decembrie, va participa la Summitul Statelor UE de pe Flancul de Est.

„Problemele semnalate în spațiul public sunt grave, dar au rezolvare. În limitele atribuțiilor mele constituționale, voi acționa pentru apărarea independenței justiției și a statului de drept. Statul de drept nu este negociabil”, a adăugat Nicușor Dan.

„Pentru ca România să fie un stat respectat în plan extern, trebuie să aibă, înainte de toate, instituții corecte, credibile și funcționale în interior. Cele două obiective nu se exclud, ci se susțin reciproc. Securitatea statului începe din interior”, a mai transmis președintele.

Manifestații pentru independența justiției

Mii de persoane au protestat, cinci zile consecutiv, în Bucureşti şi în alte oraşe din ţară, după publicarea documentarului „Justiție capturată”, realizat de Recorder privind sistemul de justiţie.

Duminică seară, mii de oameni au pornit în marș prin centrul Bucureștiului, de la Piața Universității spre Piața Victoriei, în a cincea zi de proteste declanșate după publicarea documentarului.

Proteste au avut loc începând miercuri, a doua zi după publicarea documentarului, joi, vineri și sâmbătă. Potrivit organizatorilor, revendicările protestelor vizează schimbări la nivelul conducerii și funcționării sistemului judiciar.

Protestatarii au cerut și revocarea președintei Înaltei Curți de Casație și Justiție, Lia Savonea, demiterea conducerii Direcției Naționale Anticorupție și demiterea ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, în mandatul căruia s-au produs faptele semnalate în documentarul Recorder.

Pe 11 decembrie, președintele Nicușor Dan i-a invitat pe magistrații care vor să semnaleze probleme de integritate în sistemul de justiție într-o discuție „fără limită de timp” la Palatul Cotroceni, pe 22 decembrie.

Președintele a precizat că în toată săptămâna 15–19 decembrie este plecat din țară „pentru formate multilaterale și vizite bilaterale confirmate cu mult timp înainte”.

INTERVIURILE HotNews.ro