Nicușor Dan, trei decizii într-o zi. Anunțurile făcute de Administrația Prezidențială
Președintele Nicușor Dan a atacat la CCR legea care stabilește cotele de prevenție și intervenție pentru urși, a numit un nou consilier de stat și a promulgat o lege, a anunțat joi după-amiază Administrația Prezidențială.
Astfel, Nicușor Dan a sesizat Curtea Constituțională cu privire la legea care dublează numărul de urși care pot fi uciși într-un an. Motivele invocate: forma legii adoptată de Parlament nu respectă Constituția, dreptul Uniunii Europene și nici jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene privind protecția speciilor strict protejate.
În sesizarea transmisă CCR, șeful statului afirmă că numărul exemplarelor de urs brun care pot fi vânate pentru intervenție – 110 urși – nu este justificat, dacă nu este demonstrat faptul că populația de urs brun este „excesiv de numeroasă și că alte soluții de păstrare a echilibrului ecologic și siguranței populației nu sunt suficiente”.
„Altfel spus, Directiva Habitate impune o verificare a faptului că nu există alternative satisfăcătoare înainte de a trece la eliminarea urșilor, iar obligația respectării acestei condiții nu apare explicit în legea criticată, prin care, de altfel, pare că se transformă parțial o derogare specială într-un mecanism normativ, de natură a contraveni principiului potrivit căruia derogările trebuie să fie excepții temporare, justificate punctual”, arată sesizarea președintelui.
El invocă și o decizie a Curții de Justiție a UE, care a stabilit în Cauza C-674/17 că „prin stabilirea unor «cote de prevenție» automate (n.red 859 de urși potrivit legii), prin legea dedusă controlului de constituționalitate, se elimină analiza obligatorie «caz cu caz» și se ignoră aplicarea prioritară a metodelor non-letale pentru eliminarea conflictelor om-urs, expunând România unei proceduri de infringement iminente”.
De asemenea, Nicușor Dan atrage atenția asupra faptului că legea nu respectă separația puterilor în stat. Președintele transmite că responsabil pentru adoptarea deciziei privind cotele de intervenție si cotele de prevenție pentru urșii bruni ar fi trebuit să revină Ministerului Mediului, nu Parlamentului.
Critică lipsa de sancțiuni pentru uciderea ursoaicelor cu pui
În plus, șeful statului critică și faptul că legea nu prevede nicio sancțiune pentru cei care vânează femele însoțite de pui care au sub 2 ani, care este interzisă prin lege.
„Interdicția recoltării femelelor însoțite de pui cu vârsta sub 2 ani este incomplet reglementată. Legea nu precizează procedura de determinare a vârstei puilor, responsabilul constatării, consecințele juridice ale erorii de identificare, regimul probei și sancțiunea specială pentru încălcarea interdicției în cadrul mecanismului de recoltare preventivă”, mai precizează Nicușor Dan.
Totodată, el critică și faptul că deși numărul exemplarelor de urs brun care reprezintă cota de prevenție – 859 – nu poate fi monitoritzată, ceea ce „face ca respectarea plafonului stabilit să fie imposibilă. În absența unui mecanism care să blocheze automat extragerea de urși odată ce numărul aferent unui fond de vânătoare a fost atins, se permite, implicit, depășirea acestui număr”.
Judecătorii CCR au stabilit termen de judecată pentru această lege pe 24 iunie.
Un nou consilier la Palatul Cotroceni
Nicușor Dan a semnat de asemenea un decret „pentru numirea în funcția de consilier de stat a domnului Radu-Ioan Mogoș, începând cu data de 25 mai 2026”. În comunicatul oficial nu este precizată departamentul în care va lucra Mogoș, dar surse din Administrația Prezidențială au explicat pentru HotNews că se va ocupa de digitalizare, inteligența artificială și noile tehnologii.
Potrivit unui CV publicat pe site-ul Academiei de Studii Economice (ASE), Radu-Ioan Mogoș este lector universitar doctor la Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică din cadrul ASE la Departamentul de Informatică și Cibernetică Economică.
Mogoș și-a luat licența la Universitatea Politehnica din Bucureşti, Facultatea „Electronică, Telecomunicaţii si Tehnologia Infomaţiei”, specializarea „Multimedia si HiFi”. În paralel a studiat și economie, la specializarea „Informatică” de la ASE, la Facultatea „Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică”, unde a obținut de asemenea o diplomă de licență.
A absolvit două masterate la ASE, unul de „Relaţii şi comunicare în afaceri” și al doilea de „Comunicare în limba engleză pentru predare și cercetare economică”.
Între 2005 și 2008, a urmat cursurile școlii doctorale din cadrul ASE, iar teza de doctorat a susținut-o în 2011, titlul fiind „Tehnologii, sisteme informatice și de comunicații, pentru activități economice, dezvoltarea afacerilor, serviciilor și transporturilor”.
A promulgat legea care le permite deținuților să participe prin videoconferință la procese
Tot astăzi, Nicușor Dan a promulgat o lege inițiată de parlamentari PNL care prevede ca un deținut care se află „ în stare de detenție sau este internat într-un centru educativ este adus la judecată numai când instanța dispune acest lucru”.
Aceeași lege prevede ca, în cazul în care instanța „nu dispune aducerea la judecată, asigură participarea condamnatului prin intermediul videoconferinței, la locul de deținere sau de internare, în prezența apărătorului ales sau numit din oficiu şi, după caz, a interpretului.”
Finalul primei runde de consultări
Tot astăzi, Nicușor Dan a încheiat prima rundă de consultări la Palatul Cotroceni privind desemnarea viitorului prim-ministru. El i-a primit pe parlamentarii din grupurile PACE și UPR, respectiv pe cei neafiliați. Prima rundă s-a încheiat fără o desemnare, consultările fiind așteptate să fie reluate săptămâna următoare.