Noi tarife pe oţel şi semiconductori, în următoarele săptămâni, anunţă Trump
Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri, la bordul Air Force One, că va introduce noi tarife pe importurile de oţel şi cipuri, în săptămânile următoare, relatează Reuters.
Liderul de la Casa Albă a precizat că taxele vor fi iniţial mai reduse, pentru a permite companiilor să dezvolte capacităţi de producţie pe teritoriul SUA, urmând să crească semnificativ ulterior.
„Voi stabili tarife săptămâna viitoare şi cea următoare pe oţel şi, aş spune, pe cipuri. La început va fi o taxă mai mică, pentru a le da şansa să construiască aici, apoi foarte ridicată după o anumită perioadă de timp”, a spus Trump, făcând referire la o strategie aplicată deja şi în domeniul farmaceuticelor, citează News.ro
Măsura vine după ce, în februarie, administraţia sa a crescut tarifele la oţel şi aluminiu la 25%, iar în mai le-a dublat la 50% pentru a stimula producătorii interni.
Săptămâna trecută, Trump a anunţat şi intenţia de a impune o taxă de 100% pe importurile de semiconductori, cu excepţia companiilor care se angajează să producă în SUA.
Declaraţiile au fost făcute în timp ce preşedintele se îndrepta spre Alaska pentru un summit cu omologul rus Vladimir Putin. Anunţul a coincis cu prezentarea unei investiţii suplimentare de 100 de miliarde de dolari pe care Apple o va face pe piaţa americană.
