Skip to content

Noua purtătoare de cuvânt a Casei Albe recunoaște că a picat examenul de barou, deși se recomandă drept „avocată”

Noua purtătoare de cuvânt a Casei Albe, Katie Zacharia, suspectată de faptul că şi-a „umflat” CV-ul, a recunoscut că a picat examenul de barou, necesar în Statele Unite pentru a exercita profesia de avocat, relatează AFP și The Guardian.

Katie Zacharia a fost nevoită să se apere după prima sa apariție în sala de briefing a Casei Albe, marți, și după ce au apărut întrebări privind calificările sale juridice.

Ea se prezintă cu regularitate ca fiind avocată, pe reţelele sociale şi la postul Fox News, unde a fost consultantă.

Presa americană a pus însă la îndoială această calificare, din cauza lipsei vreunor elemente concrete care să-i ateste intrarea în barou după ce a obţinut diploma în drept la Universitatea Pepperdine din California.

Purtătoarea de cuvânt, în vârstă de 41 de ani, şi-a recunoscut în mod explicit eşecul într-un interviu acordat joi seara postului Fox News, după mai multe zile de scandal, adâncit de critici despre prima sa prestaţie publică.

„Ştiam că urma să plec în China, iar rezultatul la barou nu conta”

Prezentatorul Sean Hannity de la Fox a întrebat-o: „Ai studiat la Pepperdine. Pepperdine este o universitate bună, fără îndoială. Ai susținut examenul de admitere în baroul avocaților, dar nu l-ai promovat, corect? ”.

„Da, Sean”, a răspuns ea.

„Bine, și l-ai mai susținut a doua oară? ”, a întrebat-o prezentatorul.

„Ca să ofer câteva detalii despre context, am absolvit Pepperdine, m-am căsătorit în aceeași săptămână, iar planul nostru era să ne mutăm în China. Mă înscrisesem deja pentru examenul de barou. Însă, în timpul verii, știam că urma să locuiesc în China, iar rezultatul examenului nu mai avea nicio importanță. Am susținut examenul pentru că nu voiam să apar ca retrasă. Apoi m-am mutat în China, unde am obținut un loc de muncă în departamentul de practică internațională al unei firme de avocatură chineze. M-am ocupat de tranzacții transfrontaliere și de acorduri între acționari în valoare de milioane de dolari”, a explicat purtătoarea de cuvânt.

„Cunosc această parte a poveștii și știu că ai făcut toate aceste lucruri, dar ai mai susținut examenul de barou a doua oară?”, a întrebat-o, apoi, în două rânduri, jurnalistul.

„Nu, n-am făcut-o”, a răspuns până la urmă Katie Zacharia.

În alt interviu, pe care l-a acordat anterior, joi, site-ului conservator Real America’s Voice, ea a declarat că s-a înscris la examenul de barou, dar că a fost „distrasă şi copleşită”, la acea vreme, de mutarea sa în China.

„Ştiam că plecam să trăiesc în China, iar rezultatul la barou nu conta”, a declarat ea la Fox News.

Katie Zacharia a locuit apoi la Beijing, unde a muncit ca juristă la un cabinet chinez de avocatură important.

Ea a justificat faptul că nu a dat din nou examenul de barou la întoarcerea în Statele Unite din cauza faptului că a rămas însărcinată.

A subliniat că a născut „patru copii în şase ani”.

La Real America’s Voice, Katie Zacharia a denunţat mai înainte „dezinformarea” şi „neînţelegerile” cărora este supusă.

Ea a declarat că „multe persoane din sectorul juridic” au asigurat-o că se poate prezenta ca avocată, având în vedere diploma sa de juristă şi experienţa internaţională în dreptul afacerilor dobândită în China.

Asociaţia de etică în politică Campaign for Accountability a cerut miercuri Baroului statului California să deschidă o anchetă.

Un început ezitant

Katie Zacharia, care este puţin cunoscută marelui public, şi-a făcut marţi o intrare în post remarcată, cu o conferinţă de presă neobişnuit de scurtă în care a răspuns întrebărilor puse de către trei jurnalişti pe care i-a ales cu grijă.

Ea i-a succedat lui Karoline Leavitt, o altă fidelă a lui Donald Trump, care a demisionat în august pentru a se ocupa de copii săi mici.

În declarația sa de deschidere, Zacharia a lăudat în repetate rânduri energia lui Trump și a subliniat numărul mare de participanți la mitingurile sale, unde, în ultimele zile, zeci de locuri au rămas neocupate.

Zacharia a răspuns apoi la întrebările adresate de trei publicații: Breitbart News, Fox News și Daily Mail, toate acoperind știrile dintr-o perspectivă conservatoare.

Ea a spus că „va trebui să revină cu un răspuns” la o întrebare adresată de Fox cu privire la schimbul de informații cu Ucraina – un răspuns oarecum neobișnuit pe o temă care a ocupat un loc proeminent în știrile de marți dimineață, scrie Washington Post.

Apoi a anunțat vestea demiterii ambasadoarei în Grecia, Kimberly Guilfoyle.

Zacharia a făcut apoi o greșeală de exprimare vorbind despre „președintele meu”, în timp ce se referea la soțul ei, atunci când a răspuns la o întrebare prietenoasă despre cum intenționează să găsească un echilibru între timpul petrecut cu cei patru copii mici ai săi și cerințele jobului.