Sari direct la conținut

Noua sala de spectacole a Teatrului de Opereta si Musical ,"Ion Dacian" inaugurata pe 24 ianuarie cu ,"Fantoma de la Opera"

HotNews.ro

După mai multe decenii în care Teatrul ,,Ion Dacian” și-a desfășurat activitatea în locații-gazdă sau în sedii de conjunctură, acesta va funcţiona în curând într-un spaţiu nou construit care îi este destinat, clădirea urmând a fi inaugurată în data de 24 ianuarie 2015 cu premiera naţională a celui mai de succes musical din toate timpurile, ,,Fantoma de la Operă” de Andrew Lloyd Webber, în regia lui Stephen Barlow.

Cu un sediu demolat în anul 1986 de către regimul Ceauşescu (situat pe Splaiul Unirii), Teatrul de Operetă a funcţionat fără întrerupere până în anul 2005 în clădirea Teatrului Naţional București „I. L.Caragiale”. Din cauza incendiului care a afectat grav clădirea Naţionalului bucureştean, spectacolele s-au desfăşurat apoi în sala M.A.I. timp de doi ani, iar ulterior au revenit în actuala Sală Studio (fosta Sală Mică) a Teatrului Naţional București „I. L. Caragiale”, unde au avut loc până în anul 2011, când clădirea celui din urmă a devenit obiectul reparațiilor capitale. Rămas fără sală de spectacole, Teatrul de Operetă a desfășurat, până de curând, un amplu turneu național.

Noua clădire a Teatrului de Operetă şi Musical ,,Ion Dacian” este amplasată în Bulevardul Octavian Goga nr. 1, la intersecţia a trei mari bulevarde şi în imediata apropiere a Bibliotecii Naţionale a României. Lucrările la noul sediu au început în anul 2012, clădirea (cu o suprafaţă totală de 6.381,50 mp distribuită pe trei nivele) fiind proiectată să corespundă tuturor necesităţilor logistice şi tehnice moderne necesare bunei desfăşurări a activităţii sale, dar şi dezvoltării repertoriului.

Sala de spectacole are o capacitate de 550 de locuri, a căror amplasare oferă o vizibilitate foarte bună asupra scenei, şi beneficiază de o acustică adecvată, ceea ce oferă spectatorilor posibilitatea de a urmări în condiţii optime evenimentele artistice desfăşurate pe scenă. Scena are o suprafaţă de 14 metri lăţime, 20 de metri adâncime şi este dotată cu toate echipamentele tehnice moderne destinate realizării unor producţii muzicale de o complexitate foarte ridicată, se precizeaza in comunicatul remis Hotnews.ro.

Foaierul primitor care poate servi şi ca spaţiu de spectacol, librăria-magazin, cafeneaua, dar şi studioul destinat celor mai mici spectatori completează seria spaţiilor oferite publicului şi fac din Teatrul de Operetă şi Musical ,,Ion Dacian” o locaţie modernă, în deplin acord cu cerinţele secolului al XXI-lea.

,,Este primul teatru cu specific muzical construit în România după anul 1989 şi totodată este pentru prima dată când Opereta are un sediu construit special pentru a răspunde nevoilor pe care le presupune acest tip de spectacol atât de complex. Este o clădire nouă, situată în centrul Capitalei, construită pe structură metalică, cu elemente arhitecturale moderne, , un important spaţiu cultural care lipsea din peisajul nostru artistic şi care va găzdui producţii importante de operetă, musical și teatru-dans”, a declarat Răzvan Ioan Dincă, directorul general al Operei Naţionale Bucureşti.

Artiştii şi personalul tehnic se bucură de asemenea de spaţii generoase care le sunt destinate: săli de repetiţii şi cabine pentru orchestră, balet, solişti vocali şi dirijori, birouri pentru producători, cabine pentru machiaj şi perucherie, depozite pentru costume şi decoruri, croitorie, cizmărie, spălătorie, dar şi numeroase spaţii tehnice.

Biletele la primele patru reprezentaţii care vor avea loc pe noua scenă a Teatrului de Operetă şi Musical ,,Ion Dacian” în luna ianuarie au fost epuizate în doar câteva ore de la punerea lor în vânzare, alte reprezentaţii ale musicalului ,,Fantoma de la Operă” regizat de Stephen Barlow urmând să aibă loc în luna februarie.

Accesul în sala de spectacole se face dinspre Bulevardul Mircea Vodă.

Mijloace de transport în comun:

Metrou: Staţia Unirii

RATB:

Autobuz 117: Staţia Bulevardul Mircea Vodă

Autobuz 104, 123, 124, 385: Staţia Biblioteca Naţională a României

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro