O brăţară de aur veche de 3.000 de ani a dispărut din Muzeul Egiptean din Cairo – FOTO
O brăţară preţioasă din Egiptul antic a dispărut din laboratorul de restaurare al Muzeului Egiptean din Cairo şi se fac cercetări pentru a o găsi, a anunţat într-un comunicat Ministerul Turismului şi Antichităţilor din această țară, transmite AFP.
Bijuteria, o brăţară din aur cu lapis-lazuli, datează din timpul domniei lui Amenemope, faraon al dinastiei a 21-a (1070-945 î.Hr.), potrivit comunicatului ministerului egiptean, citează News.ro.
A fost deschisă o anchetă internă şi a fost trimisă o alertă „către toate unităţile arheologice din aeroporturi şi puncte de intrare, precum şi către porturile terestre, maritime şi de frontieră”, potrivit comunicatului.
Presa locală a scris că dispariţia ar fi fost constatată acum trei zile, în timpul unui inventar al obiectelor din laborator. Incidentul nu a fost făcut public imediat pentru a „garanta un climat favorabil şi a asigura buna desfăşurare a anchetei”, afirmă ministerul egiptean, precizând că un inventar complet este în curs de realizare.
Colecții de mare valoare la Muzeul Egiptean
Muzeul Egiptean din Cairo, construit la începutul secolului al XX-lea în Piaţa Tahrir, adăposteşte 170.000 de obiecte arheologice preţioase, printre care masca funerară din aur a regelui Amenemope.
Una dintre cele mai faimoase colecţii ale sale, cea găsită în mormântul regelui Tutankamon, urmează să fie transferată la noul Muzeu Egiptean, înainte de inaugurarea oficială prevăzută pentru 1 noiembrie.
În 2021, un număr de 22 de mumii regale, printre care cele ale lui Ramses al II-lea şi ale reginei Hatşepsut, au fost transferate într-o procesiune spectaculoasă la Muzeul Naţional al Civilizaţiei Egiptene din Vechiul Cairo.
