O comparatie aberanta: Basescu si Ceausescu (Un raspuns lui Emil Hurezeanu)
L-am auzit azi dimineata pe vechiul meu amic, jurnalistul veteran al “Europei Libere” din timpurile sale cele mai glorioase, Emil Hurezeanu, comparand atitudinea presedintelui Traian Basescu in momentul cand marele orator Toni Grebla isi rostea rechizitoriul in Parlament cu aceea a lui Nicolae Ceausescu la “procesul” din 25 decembrie 1989 de la Targoviste. Singura comparatie care ar putea, eventual, rezista, ar fi aceea dintre actul de acuzare din 1989, absurd construit, menit sa serveasca exclusviv noilor potentati, si diatriba pregatita la sectia de propaganda si agitatie a USL. In rest, totul, dar absolut totul este diferit.
In decembrie 1989 cel “judecat” era un despot paranoic devotat unei ideologii liberticide. In 2012, echipa uslasa dirijata de trustul Grivco-Intact, ataca statul de drept, Curtea Consitutiuonala a Romaniei, valorile esentiale ale Uniunii Europene si pe presedintele tarii ca garant al Constitutiei democratice a Romaniei. Se urmareste lichidarea statului de drept. Exista toate motivele pentru a anticipa gratierea lui Adrian Nastase, a carui condamnare si arestare au reprezentat pentru caizii USL o veritabila lovitura de gratie, o palma de neiertat si o provocare de neuitat. Traim acum ceasul razbunarii fortelor beznei samavolnice.
Nu stiu ce-ar fi asteptat dl Hurezeanu de la Traian Basescu: sa mimeze o concentrare reflexiva ca a unui student la un curs de istoria metafizicii? O melancolie sfidatoare precum a lui Slobodan Milosevici la Haga? Presedintele Basescu s-a comportat normal si decent intr-o situatie catusi de putin normala si fara indoiala indecenta. Este limpede pentru orice om de buna credinta ca in Romania se deruleaza o lovitura parlamentara, ca se pun bazele unui regim ilegitim, anti-democratic, pentru care legea este doar o colectie de vorbe goale.
Citeste tot articolul si comenteaza peContributors.ro