O Globo: Brazilia nu se teme să aibă relaţii cu SUA de la egal la egal, afirmă Araújo
Ministrul relaţiilor externe, Ernesto Araujo, a declarat joi la Washington că Brazilia „nu se teme să aibă relații cu Statele Unite de la egal la egal”. Potrivit acestuia, în alte momente exista temerea că relația bilaterală dintre cele două țări este „de subordonare, de aliniere automată”, dar în prezent „ne cunoaştem forţa, capacitatea noastră”, scrie O Globo citat de Rador.
Cancelarul a afirmat că relația poate fi de la egal la egal: „Poate fi o relație simetrică. Ne considerăm o țară care poate avea o voce proprie în lume”.
În timpul campaniei și la scurt timp după ce a fost ales, președintele Jair Bolsonaro a fost criticat de specialişti internaționali, care au văzut o aliniere automată cu pozițiile președintelui american, Donald Trump.
Araújo a declarat că în cursul vizitei sale în Statele Unite a susţinut o agendă de „apărare a libertății și a democrației, nu numai în privinţa Venezuelei”. Potrivit acestuia, este necesar să „facă un salt calitativ în relația dintre Brazilia și Statele Unite”.
Ministrul relaţiilor externe a confirmat că președintele Jair Bolsonaro urmează să viziteze Statele Unite în a doua jumătate a lunii martie și că în timpul vizitei vor fi anunțate rezultate concrete în domeniile economiei, apărării și securității. Araújo, însă, nu a dezvăluit data: „În mod evident, președintele doreşte să se ducă în Statele Unite. Nu aș putea evalua acest lucru acum. Aceasta va fi, evident, o evaluare medicală”.
Araújo a declarat despre comerț că este o problemă importantă în relațiile bilaterale și că urmează să fie discutat în negocierile economice, dar nu neapărat să includă un acord de liber schimb. Instrumentele care înlesnesc tranzacțiile pot fi negociate, de exemplu.
Ministrul a comentat din nou posibilitatea transferării ambasadei Braziliei din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. Potrivit acestuia, subiectul este luat în calcul de către guvern, însă implicațiile trebuie analizate fără ca o eventuală decizie să fie privită drept negativă atât de către Israel, cât și de către vecinii ţării.