O instanță rusă a respins cererea lui Navalnîi de a scăpa de tortura din detenție
O instanță rusă a respins miercuri cererea lui Alexei Navalnîi de a fi înlăturat de pe lista deținuților ce reprezintă un risc de evadare, clasificare despre care disidentul afirmă că le permite gardienilor să îl tortureze prin privare de somn, relatează Reuters.
Navalnîi ispășește în prezent o condamnare de doi ani și jumătate de închisoare pentru încălcarea condițiilor de cauțiune în perioada în care a fost în convalescență în Germania după otrăvirea cu agentul neurotoxic Noviciok.
Politicianul în vârstă de 44 de ani a intrat în greva foamei la sfârșitul lunii martie pentru a cere îngrijiri medicale mai bune, renunțând între timp la această formă de protest.
Disidentul se află în prezent la o închisoare diferită de cea în care a fost transferat inițial pentru ispășirea condamnării, fiind mutat la o unitate de detenție cu un spital după ce a slăbit drastic în urma grevei foamei.
Acesta a lansat trei acțiuni în instanță împotriva închisorii unde era încarcerat anterior și unde va fi transferat din nou după ce starea sa de sănătate se va îmbunătăți suficient – colonia penală IK-2 aflată la 60 kilometri est de Moscova.
Navalnîi s-a plâns că a fost privat de somn în perioada în care era ținut la IK-2 de către gardienii care îl trezeau din oră în oră în timpul nopții, acestea filmându-l pentru a raporta oficial că nu a evadat.
Reprezentanții penitenciarului rusesc nu au negat această acuzație, afirmând că măsura este necesară deoarece Navalnîi a fost catalogat ca fiind un risc de evadare de către autorități, clasificare pe care disidentul a încercat să o anuleze în justiție.
Însă o instanță din regiunea Vladimir a respins cererea sa miercuri, potrivit avocaților și susținătorilor săi.
„O instanță a refuzat să îl înlăture pe Alexei Navalnîi din registrul (de deținuți cu risc de evadare) întrucât el ar fi susceptibil să fugă. Un bărbat care s-a întors el însuși în Rusia în pofida amenințării cu închisoarea”, a scris miercuri pe Twitter fundația anti-corupție a lui Navalnîi.
Vadim Kobzev, unul dintre avocații disidentului, a anunțat că va ataca în apel decizia.
Citește și: