O promisiune cheie făcută de Donald Trump s-a năruit după atacul Israelului asupra Iranului. Îngrijorări că urmează o „spirală a escaladării”

În campania electorală de anul trecut, președintele american Donald Trump a promis că va pune capăt celor mai „fierbinți” conflicte ale lumii și va aduce pacea globală. Însă, după aproape cinci luni de mandat, cu Israelul atacând Iranul și cu vărsarea de sânge continuând în Gaza și Ucraina, această promisiune a sa s-a prăbușit, scrie Reuters într-o analiză publicată vineri.
Aliatul SUA, Israelul, a lovit în noaptea de joi spre vineri zeci de ținte iraniene într-un atac dramatic și complex, despre care analiștii spun că riscă să degenereze într-un război regional total.
Loviturile par a fi o sfidare la adresa lui Trump, care l-a presat în repetate rânduri pe premierul israelian Benjamin Netanyahu să nu atace Iranul, deși președintele american amenințase el însuși că va bombarda națiunea din Golf dacă negocierile nucleare eșuează.
„Diplomația trumpistă este una dintre primele victime ale acestor atacuri”, a declarat pentru Reuters Brett Bruen, fost consilier de politică externă al președintelui democrat Barack Obama.
„El abia dacă a reușit să se apropie de un armistițiu (în Gaza), ca să nu mai vorbim de pace într-un conflict major. Iranul părea cea mai promițătoare oportunitate – și Netanyahu tocmai a compromis-o”, a adăugat acesta.
Casa Albă, ambasada Israelului la Washington și misiunea ONU a Iranului nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii.
Emisarul special al lui Trump, în corzi după atacul Israelului
Loviturile sunt și o palmă pentru Steve Witkoff, emisarul lui Trump în Orientul Mijlociu și colaborator apropiat al acestuia, care a lucrat intens cu negociatorii iranieni pentru o soluție diplomatică menită să limiteze programul nuclear al Iranului.
Witkoff a încercat fără succes să-l convingă pe Netanyahu să aibă răbdare în timp ce negocierile SUA-Iran continuau. Aceste discuții au ajuns acum într-un punct mort.
Unii aliați ai lui Trump recunosc în privat că eforturile sale diplomatice erau deja șubrede, chiar înainte de atacul Israelului.
Al doilea mandat al lui Trump a început cu ceea ce părea a fi un succes în politica externă. Cu puțin timp înainte de învestirea sa pe 20 ianuarie, emisarul Witkoff a colaborat cu consilieri ai fostului președinte Joe Biden pentru a asigura un armistițiu mult așteptat în Gaza între Israel și militanții Hamas.
Însă acel acord s-a prăbușit în doar câteva săptămâni.
Trump nu a reușit să încheie pace nici între Rusia și Ucraina
SUA nu au înregistrat niciun progres vizibil nici în direcția unui acord de pace între Rusia și Ucraina, conflict pe care Trump a promis că îl va încheia în 24 de ore de la preluarea mandatului.
De asemenea, administrația sa nu a făcut niciun pas vizibil pentru a extinde Acordurile Abraham, pactul istoric intermediat în primul său mandat pentru stabilirea de relații diplomatice între Israel și mai mulți vecini arabi.
Pe măsură ce Trump s-a chinuit să încheie acorduri de pace, în interiorul propriei sale administrații s-au deschis falii în politica externă. Zeci de oficiali – de la Consiliul Național de Securitate, la Pentagon și Departamentul de Stat – au fost înlăturați în urma conflictelor interne.
Chiar înainte de atacul Israelului, mai mulți oficiali din administrație începuseră să se întrebe în privat dacă Witkoff – lipsit de experiență diplomatică, dar devenit principalul negociator al lui Trump – nu a ținut de funcție prea mult timp în condițiile în care devenea clar că negocierile nu înregistrează progrese semnificative.
„O catastrofă” creată de Trump și Netanyahu, acuză democrații americani
Pe măsură ce atacurile Israelului s-au desfășurat joi, unii democrați proeminenți și-au exprimat frustrarea față de faptul că Trump a retras în primul său mandat Statele Unite din acordul nuclear între Iran și aliații europeni, încheiat în timpul administrației Obama.
Trump și republicanii au condamnat acel acord, susținând că nu ar fi împiedicat Iranul să obțină o bombă nucleară. Democrații îl acuză pe Trump că nu a venit cu o alternativă credibilă până acum.
„Aceasta este o catastrofă creată chiar de Trump și Netanyahu, iar acum regiunea riscă să alunece într-un nou conflict mortal”, a declarat senatorul democrat Chris Murphy într-un mesaj distribuit pe rețeaua socială „X”.
Deocamdată este prea devreme pentru a spune dacă loviturile de joi vor declanșa un conflict regional. Totuși, analiștii afirmă că Teheranul ar putea considera bazele americane din regiune drept ținte legitime. Ministrul iranian al Apărării, generalul Aziz Nasirzadeh, a amenințat cu acest lucru chiar miercuri.
O altă îngrijorare este că rebelii houthi din Yemen, sprijiniți de Teheran, ar putea relua campania de bombardamente împotriva navelor care tranzitează Marea Roșie.
Tot incertă este și capacitatea Israelului de a împiedica în mod durabil programul nuclear iranian.
Ce urmează după atacul Israelului asupra Iranului?
Analiștii se îndoiesc în special că Israelul ar putea distruge instalația de îmbogățire a uraniului de la Fordow, care este adânc îngropată în subteran. Deși Israelul ar putea provoca pagube considerabile, experții spun că o lovitură cu adevărat durabilă ar necesita sprijin militar american, care, potrivit oficialilor de la Washington, nu a fost oferit.
O altă necunoscută este cât de eficient va putea răspunde Teheranul. Israelul a indicat că a vizat mai mulți lideri iranieni în campania de bombardamente, care este de așteptat să continue în zilele următoare.
Toți acești factori vor determina dacă lovitura dată aspirațiilor lui Trump de a fi văzut ca un pacificator global va fi una definitivă sau doar un obstacol temporar.
„Dacă luăm de bun ce spune Israelul, că loviturile din această noapte au fost prima rundă dintr-o campanie totală împotriva programelor nucleare și de rachete ale Iranului, atunci regimul de la Teheran se află acum într-un moment potențial existențial, de viață și de moarte”, a declarat pentru Reuters Charles Lister, directorul Inițiativei pentru Siria din cadrul Middle East Institute.
„Asta dă atacurilor din această noapte o semnificație complet nouă, fără precedent, și face ca riscul unei spirale majore a escaladării să fie mult mai real decât tot ce am văzut până acum”, subliniază acesta.