O țară din America de Sud a depășit SUA și devine cel mai mare producător de carne de vită din lume
Statele Unite și-au pierdut statutul de cel mai mare producător de carne de vită din lume, estimările pieței arătând că Brazilia a urcat pe primul loc în clasament după ce țara din America de Sud a depășit previziunile privind producția cu sute de mii de tone, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres.
Brazilia era deja cel mai mare exportator de carne de vită din lume, valoarea livrărilor urcând anul trecut la aproape 17 miliarde de dolari, dar nu și cel mai mare producător. Cifrele privind producția de carne de vită vor fi date publicității în februarie, dar analiștii și-au majorat recent previziunile. Crescătorii brazilieni trimit mai multe animale către abatoare, profitând de cererea ridicată de export din țări cum ar fi China și chiar SUA, unde prețurile la carnea de vită au atins niveluri record.
Mauricio Nogueira, de la firma de consultanță Athenagro, a declarat pentru Reuters că producția de carne de vită a Braziliei a depășit previziunile sale în 2025. Producția a crescut anul trecut cu 4%, în timp ce el estima un declin de 2,7%. Creșterea de aproximativ 800.000 tone este aproximativ egală cu exporturile anuale totale ale Argentinei, al cincilea mare producător de carne de vită din lume.
Analiștii de la Rabobank, care se așteptau la declinul producției de carne de vită a Braziliei în 2025, văd acum o creștere de 0,5%, la 12,5 milioane tone echivalent greutate carcasă.
SUA se așteaptă ca producția mondială de carne de vită să scadă anul acesta
În decembrie, Departamentul american al Agriculturii (USDA) și-a majorat estimările privind producția de carne de vită a Braziliei cu 450.000 tone, până la 12,35 milioane tone.
Dacă cifrele oficiale confirmă estimările pieței, 2025 va fi primul an în care producția Braziliei o depășește pe cea a SUA, care a scăzut cu 3,9% anul trecut, la 11,8 milioane tone, conform previziunilor USDA, după ani de secetă.
De asemenea, USDA prognozează o scădere a producției de carne de vită a Statelor Unite cu încă 0,9% în 2026, la 11,7 milioane tone, în timp ce Nogueira spune că sporirea productivității ar putea majora producția de carne de vită a Braziliei cu aproximativ 300.000 tone.
USDA se așteaptă ca producția primilor șase producători de carne de vită din lume să scadă în 2026 cu un nivel combinat de 2,4% – cel mai sever declin anual din ultimele decenii, după ce a crescut cu 0,4% în 2025. Acești producători sunt Brazilia, SUA, China, Uniunea Europeană, Argentina și Australia.
