Oficial american: Departamentul de Justiție nu va primi săptămâna viitoare raportul lui Mueller
Raportul procurorului special Robert Mueller, privind ingerințele Rusiei în alegerile prezidențiale din 2016, nu va fi trimis săptămâna viitoare, a declarat un oficial de rang înalt din cadrul Departamentului de Justiție, relatează site-ul agenției Reuters citat de Mediafax.
„Orice zvon privind trimiterea raportului procurorului special Robert Mueller către Departamentul de Justiție săptămâna viitoare este incorect”, a declarat oficialul, care a vorbit în condiții de anonimitate.
Postul CNN a relatat miercuri că Departamentul de Justiție ar putea anunța săptămâna viitoare că a primit raportul lui Robert Mueller, care va fi analizat de noul procuror general William Barr.
Congresul a autorizat susținerea echipei Mueller pentru continuarea anchetei până la sfârșitul anului fiscal.
Speculațiile privind trimiterea raportului lui Mueller au fost însoțite de întrebări dacă acesta va fi publicat complet.
Democrații cer publicarea întregului raport, însă liderul de la Casa Albă a informat că William Barr va decide ce informații din raportul anchetei coordonate de Robert Mueller.
Barr a fost nominalizat de Trump și a preluat săptămâna trecută funcția de procuror general al SUA și secretar al Departamentului Justiției.
Biroul Federal pentru Investigaţii (FBI), Senatul SUA şi Camera Reprezentanţilor anchetează cazul ingerinţelor Rusiei în campania electorală şi presupuse contacte între apropiaţi ai preşedintelui Donald Trump şi oficiali ruşi, iar procurorul special Robert Mueller coordonează investigaţiile.
Cel puţin trei membri ai fostei echipe de campanie electorală a preşedintelui Donald Trump – Paul Manafort, Rick Gates, George Papadopolous – au fost inculpaţi în investigaţia din SUA privind ingerinţele Rusiei.
Administrația de la Moscova a negat orice implicare în alegerile prezidențiale din Statele Unite din 2016. De asemenea, președintele american Donald Trump a transmis în mai multe rânduri că nu este implicat în nicio afacere cu Rusia și a catalogat investigația drept o „vânătoare de vrăjitoare”.