Ogoranu, voievodul Fagarasului

Putina lume a incaput in bisericuta din Glita, judetul Alba. Oameni albi, imbracati in haine negre au venit sa il conduca pe ultimul drum pe cel care a fost pentru toti Ion Gavrila Ogoranu . Printre povesti de legionari si discursuri despre iubirea de tara, Ogoranu a primit titlul de Voievod al Fagarasului.

„Cine m-a tradat? Banditul de maior Oniga. Eu am ramas cu Popa Stefan si cu Maxim, cand banditul ne-o tradat. Noroc ca am fugit la Ion Ticut si am scapat, ca ne-o ascuns dupa aceea la un preot reformat”. Astfel de povesti puteai auzi, in caldura amiezii de ieri, la inmormantarea lui Ogoranu, luptatorul din Carpati.

Peste 300 de persoane in negru inconjurau sicriul de lemn maro. Batrani si tineri se chinuie sa il aseze deasupra gropii, icnind in bocetele celor care il plang pe Ion Gavrila. O fata izbucneste si ea in lacrimi. Nu are mai mult de 25 de ani si nici nu este vreo ruda de-a lui Ogoranu. Pur si simplu simte „ca trebuie sa planga”.

Printre cele cateva sute de fete, se raspandeste zvonul ca trebuie sa apara chiar Regele Mihai. Este asteptata si Ana Blandiana, chiar si Octavian Paler.

Sunt prezenti, insa, doar camarazi, din fetele de la televizor putand recunoaste doar pe fostul ministru de Interne, Gheorghe Dejeu si pe taranistul Matei Boila.

Steagul verde de legionari sta la capataiul gropii lui Ogoranu. Plang cei din jur, plang si cei doi preoti sprijiniti in bastoane noduroase. Lacrimeaza si un tanar venit tocmai din judetul Dambovita, student la Teologie. Imbracat in costum de roman, este pus in dreapta sicriului.

Poarta plete si barba si nu l-a cunoscut, pana acum, pe Ogoranu.”Port costum popular, pentru ca este plin de istorie si imi place sa ma imbrac in haine facute de mana romanului.

Ogoranu este un om care a luptat pentru tara si credinta si toti avem o legatura cu el din punctul asta de vedere”, povesteste tanarul pe nume Ion Udrea, de 23 de ani. „Am auzit de Ogoranu doar ca a fost un mare luptator. Inca nu am apucat sa ii citesc opera. Dar cred ca o sa o fac”.

Fanfara canta grav. In tromboane mari sufla tot batrani, poate camarazi de-ai lui Ogoranu. Nu-i chip sa vorbesti cu ei. Canta cu ochii inchisi, iar in pauza se roaga asemenea. La capataiul sicriului se roaga Ion Halmaghi, din Scorie.

„In t41- t43, m-au ales seful lor, iar in t48, cand Ion a plecat in munti, mi-a zis ca el nu se va mai intoarce curand. Eu am plecat in SUA apoi, iar dupa Revolutie l-am chemat la Washington. Mi-a spus, fara repros, ca eu fac parte din categoria celor care mi-am tradat tara.

El a luptat in Romania ca sa mai ramana cel putin un petic de pamant necucerit de comunisti. si asta a si reusit”, isi aminteste vechiul legionar. Vorbeste putin, ca asa si-a dorit Ogoranu sa-i fie ingropaciunea.

Undeva mai in colt, la umbra, sprijinit in lopata sta Stefan. Stefan Enei n-are mai mult de 45 de ani si e om simplu, care nu a stat sa se gandeasca foarte mult la comunisti si legionari, la lupta de rezistenta din munti sau la presiunea ingradirii cuvantului. Dar il stimeaza pe cel caruia i-a sapat groapa.

„Acum il ingroapa pe Ogoranu. Daca o murit, tot l-om ingropa. Eu nu m-am imprietenit cu el decat dupa Revolutie. Foarte suveran si foarte cumsecade si saritor.

Am venit de la serviciu odata si nu aveam apa la mine si aveam de coasa niste lucerna, am intrat sa iau apa, dar nu m-au lasat sa plec pana nu am mancat. O avut credinta in el si Dumnezeu l-o scapat de toate relele”, povesteste sub naduful fara pic de adiere groparul cu palarie.

Are fata rosie si miroase a vin. A baut in amintirea lui Ogoranu.

Printre cei care se roaga cu lacrimi in ochi e si Ion Cotofana. Se trage de prin partile Sibiului si l-au condamnat de doua ori la moarte comunistii. A „scapat” prin ordinul de gratiere dat de Dej si a fost condamnat la munca silnica pe viata. Pana la urma a fost mutat la Blaj.

Despre Ogoranu are amintiri vii. „O fost un mare luptator anticomunist. Voi tinerii, nu invatati istoria la scoala. Trebuie sa invatati de la oameni precum Ogoranu, care au facut istoria. Mai ales voi, jurnalistii, trebuie sa cautati astfel de oameni.

Tineretul sa stie cine o fost Ogoranu si cine o infundat puscariile comunistilor. Din t64 am fost detinut politic, dar Ogoranu nu face parte din Asociatia detinutilor, el nu a infundat puscaria.

A fost foarte abil si a stiut cum sa se ascunda, a avut oameni de incredere si cat de puternica o fi fost Securitatea, tot nu a putut sa il aghete”, povesteste Ion Cotofana.

Nascut satul Gura Vaii, de la poalele Muntilor Fagaras, in 1923, s-a inscris inca din anii de liceu in actiunile de renastere nationala a tineretului roman, in cadrul „Fratiilor de Cruce” la Liceul Radu Negru din Fagaras.

In primaara lui 1946, student la Facultatea de Agronomie din Cluj, participa la organizarea marilor greve si demonstratii ale studentimii romane impotriva instaurarii regimului comunist.

Se dedica in anii care urmeaza constituirii nucleelor de rezistenta impotriva apasarii din ce in ce mai distrugatoare a sistemului totalitar instituit ca urmare a ocupatiei sovietice.

Cu cateva zile inainte de sustinerea examenelor de licenta, in anul 1948, se refugiaza in Muntii Fagarasului, impreuna cu alte cateva zeci de tineri, constituind grupul de rezistenta armata cu cea mai viguroasa actiune de impotrivire la comunizarea tarii, luptand cu arma in mana timp de 8 ani de zile si

reusind sa ramana o „insula de demnitate si credinta” intr-o Romanie ingenuncheata.

Dupa caderea prin tradare a camarazilor de lupta, in anii 1955-1956, scapand in mod miraculos, este ascuns si ocrotit timp de 21 de ani in comuna Galtiu, judetul Alba de familia Anei Sabadus, care-i va deveni sotie credincioasa pentru anii ce au urmat.

Prins in cele din urma de Securitate, in anul 1976, beneficiaza de prescrierea celor doua sentinte de condamnare la moarte la care a fost supus si supravietuieste caderii regimului Ceausescu.

Dupa anul 1989, se dedica cu toata energia si credinta nestramutata in destinul glorios al neamului romanesc, la reconstruirea unei Romanii libere si puternice, participand oriunde era solicitat, la conferinte, emisiuni de radio si televiziune, seminarii, in tara si strainatate, incercand sa transmita tinerilor valorile si idealurile care i-au animat pe cei „ce nu mai sunt”, pe fratii sai de lupta si suferinte.

Se stinge din viata la data de 1 mai 2006 la Galtiu, dupa o grea suferinta, lucid si cu credinta in idealurile care i-au animat viata si lupta, semneaza Fundatia „Luptatorii din Rezistenta Armata Anticomunista din Romania”.