Omul motoarelor

Il cheama Adrian, dar lmea il stie ca „Bono”. Prietenii iI spun sI Eminescu sau Santiago. De ce Eminescu? Nu-sI mai aminteste, dar Santiago iI spuneau din cauza ca a absolvit scoala de scafandri, in Constanta. Ca o analogie cu eroul principal din „Batranul sI Marea” de Ernest Hemingway. Bono e singurul om din Ardeal care personalizeaza motociclete.

Motociclistul innebunit dupa motoare a venit la Cluj din Sibiu cu masina. Explica simplu& „E frig”.

A renuntat la tot pentru motociclete. La obiectele din casa, la Cluj, la timp liber sI chiar la scoala. Bono este acum singurul „artizan” de motociclete din Ardeal sI pana de curind era singurul din tara.

SI-a cumparat prima motocicleta la 17 ani. Un prieten avea un scuter Stela, „era un scuter rusesc, nu prea gaseai altfel” sI s-a dat sI Bono cu e o tura prin fata blocului. „Am venit acasa sI le-am zis parintilor sa-mi dea bani de scuter. Bineinteles ca nu mi-au dat”, spune el. S-a hotarat sa stranga singur banii pentru o motocicleta.

A muncit mult pentru ea. A fost DJ la o multime de discoteci sI cluburi. A carat in spate saci cu faina, de trei ori pe saptamana. „Era o brutarie in Marasti, sI ne plateau la cantitate, nu la cate persoane eram. Asa ca ma duceam numai cu un prieten, ca sa strang cat mai multI bani. Am carat la saci cu faina de mi s-a rupt spatele”.

Ce mai facea Bono ca sa stranga bani de motocicleta? Cu scoala de scafandri absolvita, Bono preda lectii de inot in cartierul clujean Grigorescu.

In final, in 1996 avea stransI un milion de lei. A reusit sa isI cumpere o motocicleta ruseasca. „Eram super-mandru de ea. Nu putea spune nimeni ca m-a ajutat sa o iau. Fiecare surub, fiecare saiba din ea era a mea”, spune mandru Bono. Era un TMZ, motocicleta socialista. „Singura motocicleta socialista cu pornire la electromotor. Era o chestie super-faina”.

Trei zile. Atat a stat TMZ-ul lui Bono nemodificat. Dupa trei zile s-a apucat sa o personalizeze.”Nu mergea cum imi placea. Am inceput, am mai indoit o tabla”. Apoi a vandut-o, sI-a cumparat alta, sI pe aceea a modificat-o, sI tot asa. A inceput sa studieze cartI de specialitate. „Mergeam la scoli profesionale sI cumparam manuale”.

Prima apreciere la scara mare a avut-o in 2002, cu „Russian Custom”, motocicleta pe care a muncit cel mai mult, cu o capacitate mare, 650 de centimetri cubi. A fost prima motocicleta care l-a determinat sa se gadeasca serios la custom moto. Dar au durat doi ani pana cand a reusit sa-sI faca atelierul. Pana atunci lucra la subsolul blocului, intraun atelier improvizat.

„Era jalea de pe lume, trebuia sa car un motor de trei sute de kile pe scari in jos, printre sevi. Ma mai ajutau prietenii din cand in cand”. Nu iI prea convenea situatia. „Trebuia sa merg sa ma rog de unul, de altul, sa merg la nea Ghita sa imi sudeze o teava.

Nea Ghita nu avea timp de mine, imi suda repede-repede, pe cand ajungeam inapoi in atelier vedeam ca sudura a mers prea intr-o parte”. Era clar ca trebuia sa isI construiasca un atelier propriu.

Ca sa stranga bani, a inceput cu distributie de internet in cartierul Manastur. „Toata ziua eram catarat pe blocuri”. A pus bani deoparte sI tot nu I-au ajuns. A vandut reteaua la o alta firma cand a vazut ca iI cere prea mult timp sI ca nu mai avea timp de „motoare”. A vandut tot ce avea in camera.

Calculatoare, mobila, fotolii, sI mai ales multe scularii muzicale profesioniste, de pe vremurile cand DJ Niki/DJ Adi facea clubbing. „Au ramas numai peretii”. A cumparat doar o saltea, ca sa aiba unde sa doarma. In final, avea stransI 5.600 de dolari.

Cu banii sI-a cumparat doua aparate de sudura, sisteme de taiat metal, masina de gaurit sI a inchiriat o hala de 200 demetri patrasI in comuna clujeana Floresti. „Cand eram gata cu totul, mi-am dat seama de o greseala, o greseala mare, dar era prea tarziu”.

Nu avea obiectul muncii. Ca sa dobandeasca faima de artizan trebuia sa aiba macar o motocicleta pe care sa lucreze sI pe care sa o prezinte. „Russian Custom” nu mai era a lui. Nu avea nici alte motociclete sI mai ales nici bani sa cumpere alta. „Dar a aflat unul, altul, au venit la mine, am mai facut una-alta sI am ajuns sa ma pot intretine din atelier”.

Dupa un an a ramas sI fara hala. Fusese vanduta de proprietar la pachet cu celelalte doua de pe platou catre un investitor.”Era naspa, trebuia sa gasesc altceva”. Nu a gasit. Acum s-a mutat cu totul la Sibiu, unde a incropit cu un prieten un atelier mai mare. Pregateste intrarea pe piata in aprilie, la un targ specializat din Bucuresti. Are planuri mari.

Ni le-a impartasit, dar ne-a rugat sa nu le scriem. Cel putin nu inca. „Eu sunt din astia, mai intai fac sI apoi vorbesc”.

SI-a luat in vara primul Harley-Davidson. „A fost o chestie extraordinara. TotI prietenii mei au venit la mine sa-l atinga, sa-l studieze, sa-l intoarca pe toate fetele”.

Sa nu uitam de sezonul motociclistilor. Motociclistii din fiecare oras organizeaza un weekend in care se strang motociclistii din toata sara. Tonu il da Clujul in mai. „Festivalul” continua pana in toamna. Bono se pornea prin mai in tara sI ajungea inapoi abia in toamna, cand se terminau intalnirile.

„Daca aveam bani de benzina eram multumit”, spune modest Bono. Ca sa faca bani de carburant mai facea cate o lucrare la motoarele celorlalti motociclisti. Era dispus chiar sa mearga in orasul omului ca sa-I repare motorul.

Nu se considera un rebel, dar a renuntat la scoala in clasa a zecea. Rade incurcat cand spune de ce. Pentru ca „nu suportam autoritatea. M-au atras chestiile astea mai ciudate”. Acum, custom auto mai face Catalin din Botosani, om cu experienta in afara, sapte ani in Germania, de unde a venit cu banii sI unde a lucrat numai pe Harley-Davidson.

Recapituland, Bono poate spune ca tot ce a facut a facut pentru pasiunea sa, motocicletele. A muncit pe branci ca sa cumpere primul „motor”, a strans cureaua sI a dormit pe o saltea intr-o camera goala ca sa aiba bani sa infiinteze un atelier de custom auto. A renuntat la o afacere profitabila, distribusia de internet, cand a vazut ca iI mananca prea mult timp.

S-a mutat in Sibiu ca sa isI poata continua activitatea. Il intreb daca a meritat efortul. Nu e nevoie sa raspunda pentru ca de fiecare data cind vorbeste despre „motoare” devine parca mai insufletit. Faptul ca a renuntat la tot pentru pasiunea sa spune multe.