Opinie: Despre apărarea Europei

Prea puțini politicieni au curajul să vorbească în aceste zile de campanie electorală despre cel mai important subiect al perioadei: siguranța Europei. La Bruxelles deja se discută despre noua strategie de apărare și despre posibilitatea de a avea un comisar dedicat acestui domeniu, dar la noi liniște și pace. La fel ca în atacurile rusești asupra Odessei, suntem neștiutori și indiferenți când vine vorba de subiectele majore și aflăm cu uimire că frontul e la 200 de km de noi.

Andrei Lupu este doctor în drept european și deputat (REPER), membru al Comisiei de Apărare din Camera Deputaților

Și asta în ciuda faptului că sondajele de opinie confirmă că peste jumătate din cetățeni pun apărarea în topul îngrijorărilor lor. Pentru clasa politică de la noi, tema lipsește din majoritatea programelor electorale. Deși jurnaliștii încearcă să obțină răspunsuri, mai toți candidații la alegerile europarlamentare se eschivează oferind platitudini despre garanția pe care ne-o oferă apartenența la NATO. Zero idei, zero interes.

Pardigma în care discutăm despre apărare s-a schimbat în ultimii trei ani mai mult decât în tot intervalul de când România este membru NATO. Însăși natura războiului s-a schimbat. În ultimii 20 de ani armatele NATO au fost învățate să poarte un război de contrainsurgență. Indiferent dacă vorbim despre Afghanistan ori Irak, despre Mali sau Niger, intervențiile americanilor și europenilor au avut drept misiune să neutralizeze mișcări teroriste și fanatici religioși. Astăzi însă ne-am întors într-o logică a războiului clasic, în care armate de sute de mii de soldați duc lupte de uzură la granița dintre Ucraina și Rusia, iar rachete balistice zboară dinspre Iran spre Israel.

Europa și, implicit, România sunt deja în război indiferent de etichetele pe care le pun unii și alții. Suntem atacați zilnic cibernetic și informațional de către Rusia, o realitate de necontestat. În apele internaționale, navele europene sunt atacate cu rachete iraniene. Și asta în contextul în care ascensiunea extremiștilor în Europa ne dă fiori și toți privim cu groază la sondajele privind alegerile prezidențiale din SUA. Ipoteza în care, indiferent cine va fi viitorul președinte SUA, americanii vor fi obligați să se distanțeze de apărarea Europei și să își păstreze forțele pentru adevăratul lor inamic, China, nu suna deloc bine. Pentru vest, Rusia sau Axa Rezistenței condusă de Iran funcționează ca interpuși simbolici ai Chinei în lupta cu vestul.

Din acest motiv Europa trebuie să fie în stare să se protejeze indiferent de ce va face America. Dar pentru a face față oricărui război, este nevoie de două elemente: militari și armament. Cele mai multe armate europene, iar armata română este fruntașă, acuză în mod constant lipsa de resursă umană. Există însă soluții deja în curs de implementare, de la creșterea soldelor militarilor ori schemele de antrenament periodic a unor rezerviști voluntari și până la serviciul militar obligatoriu introdus în state nordice. Indiferent de situație, resursa umană a Europei este considerabil mai mare față de cea rusă, iar militarii europeni sunt deja antrenați să lupte împreună în exerciții NATO.

Dar degeaba ai o armată dacă nu ai suficient armament. Ucraina nu a cerut trupe, ci a cerut întotdeauna armament. După mai bine de un an de blocaj pe front, armata rusă a preluat inițiativa în Ucraina atunci când furnizarea de armament american a fost blocată în Congres, iar europenii nu au mai fost în stare să compenseze. Problema Europei nu este cea a inexistenței unei armate, ci a lipsei de armament. Iar istoria modernă ne arată că marile războaie sunt câștigate de statele care sunt capabile să se mobilizeze și să producă mai mult armament. Al Doilea Război Mondial a fost câștigat nu doar de soldații care și-au sacrificat viața cât mai ales de industria americană care a furnizat muniție mult peste capacitatea de producție a Germaniei. Războiul rece a fost câștigat după 40 de ani fără niciun glonț tras pur și simplu pentru că Uniunea Sovietică nu a mai făcut față industriei de apărare americane. –Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro