Skip to content
Ședința comună a Senatului și Camerei Deputaților pentru dezbaterea si votul Proiectului Legii bugetului de stat şi a Proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2026, la Palatul Parlamentului din București, 19 martie 2026. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Opoziția se întrece la anunțat moțiuni de cenzură. Au fost anunțate trei, însă ce arată matematica parlamentară

Diana Șoșoacă a anunțat joi pe Facebook că partidul său vrea să depună o moțiune de cenzură împotriva guvernului. SOS România are doar 15 parlamentari, mult sub necesarul de 116 semnături necesare pentru depunerea unei moțiuni, prin urmare are nevoie de sprijin.

SOS este al treilea grup parlamentar care își declară dorința de a iniția o moțiune. În 15 aprilie și grupul parlamentar PACE anunța că vrea să depună o moțiune și cerea sprijin. Grupul are doar 12 membri.

De asemenea, AUR a declarat că vrea să depună o moțiune, dar în luna mai. AUR are 90 de membri și are nevoie de sprijinul altor parlamentari.

O altă moțiune poate fi depusă de PSD care are singur numărul necesar de parlamentari pentru a depune. Potrivit surselor HotNews din culisele consultărilor de ieri de la Palatul Cotroceni, depunerea unei moțiuni de cenzură rămâne una dintre variantele luate în calcul de PSD, însă doar ca ultimă soluție. 

Ce spune legea

Parlamentarii pot semna o singură moțiune de cenzură în timpul unei sesiuni parlamentare, prin urmare parlamentarii din opoziție vor trebuie să cadă de acord ce moțiune susțin.

„Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea potrivit articolului 114”, potrivit Constituției.

Pentru ca moțiunea să treacă în plenul Parlamentului este nevoie să fie votată de 233 de parlamentari din cei 465.

Aritmetica parlamentară

În acest moment, în Parlament voturile se împart astfel: