„Ordinea mondială condusă de americani a fost mult timp precară. Sub președintele Trump, începe în sfârșit să se destrame”

Există motive întemeiate de pesimism cu privire la viitor – o lume în care China, Rusia și America lui Trump își croiesc sfere de influență și control prin presiune și frică. Dar sfârșitul ordinii americane nu va fi urmat în mod obligatoriu de haos, scrie un profesor și autor, într-un editorial The New York Times.

Ordinea mondială condusă de americani, care a existat cel puțin de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost mult timp precară. Sub președintele Trump, începe în sfârșit să se destrame, scrie Amitav Acharya, profesor de relații internaționale la American University din Washington și autor al cărții „The Once and Future World Order: Why Global Civilization Will Survive the Decline of the West”, într-o opinie publicată marți de NYT.

Potrivit profesorului, atacul lansat recent de Donald Trump asupra aliaților și adversarilor săi, prin impunerea unor taxe vamale mari, a lăsat piețele globale fără vlagă și a pus efectiv capăt angajamentului american de zeci de ani față de comerțul internațional.

Președintele SUA și-a exprimat în mod repetat dezaprobarea față de instituțiile multilaterale, inclusiv față de ONU, NATO și Uniunea Europeană, a desființat USAID și a redus la tăcere Vocea Americii.

Ordinea americană, bazată parțial pe două erori

Astfel, crede Amitav Acharya, există motive întemeiate de pesimism cu privire la viitor, însă ordinea americană se bazează parțial pe două erori: faptul că ultimele aproximativ șapte decenii nu au fost atât de bune pentru toată lumea de pe planetă pe cât au fost pentru Occident și că preceptele ordinii nu sunt invenții occidentale. Iar ăsta este un motiv de optimism.

„A înțelege că ordinea americană nu este singurul sistem posibil – că, pentru multe țări, nu este nici măcar unul deosebit de bun sau echitabil – înseamnă a ne permite să sperăm că sfârșitul ei ar putea prevesti o lume mai incluzivă”, scrie profesorul de la American University.

El explică faptul că apărătorii ordinii actuale susțin că aceasta a prevenit războaie majore și a menținut un sistem internațional remarcabil de stabil și prosper. Și, pentru un club restrâns de țări, așa a fost. Potrivit unui calcul făcut de un politician britanic și cercetător al relațiilor internaționale, din cele peste 120 de războaie care au avut loc între 1945 și 1984, doar două au avut loc în Europa. Dar o consecință a acestui fapt este că, în timpul Războiului Rece, mai mult de 98% din aceste războaie au avut loc în țări din afara Occidentului.

„Dacă prima și principala promisiune a ordinii postbelice este pacea, multe țări ar putea să se întrebe: Pace pentru cine?”, scrie Amitav Acharya în NYT. El continuă și spune că Occidentul nu numai că a reușit să protejeze doar membrii săi (și pe unii alții) de haos, dezordine și nedreptate, dar uneori a contribuit la această dezordine, ca în cazul intervențiilor americane în Vietnam, Irak și Afganistan.

Diplomația într-o lume care nu este dominată de SUA

În egală măsură, ideea de cooperare între națiuni este cu mult anterioară ascensiunii Occidentului, mai scrie profesorul, care dă ca exemple Concertului Europei (Consensul dintre puterile europene Rusia, Marea Britanie, Austria şi Prusia), care a apărut după înfrângerea lui Napoleon în 1815, ca un model pentru menținerea stabilității internaționale și Amarna, un sistem de diplomație și cooperare a marilor puteri din Orientul Apropiat – Egipt, Hatti, Mitanni, Asiria și Babilonia care datează de acum 3.000 de ani și care se baza pe principii de egalitate și reciprocitate.

„Confortul de a recunoaște rădăcinile acestor concepte în antichitate constă în promisiunea reciprocă că ele pot exista încă într-o lume care nu este dominată de America”, mai scrie Amitav Acharya.

În opinia sa, ordinea a fost întotdeauna un efort comun, iar multe națiuni din sudul global sunt dornice să participe la o lume în care există mai puține duble standarde și mai multă corectitudine.

„În perioada postbelică, multe dintre aceste state și-au câștigat independența și au devenit participanți activi la politica internațională și la instituțiile multilaterale pe care America le subminează acum. Iar atunci când puterile non-occidentale își urmăresc propria agendă prin intermediul grupurilor care exclud națiunile occidentale, acestea nu sunt neapărat motivate de resentimente”, adaugă profesorul universitar.

Editorialistul NYT concluzionează că vechea ordine nu este încă moartă, iar America rămâne cea mai puternică țară din lume datorită unei combinații de forță militară de neegalat, dominației dolarului și unei baze tehnologice formidabile.

„SUA va rămâne o superputere globală – poate chiar cea mai puternică, dar este puțin probabil ca lumea pe care a construit-o să supraviețuiască până la sfârșitul acestui secol. O lume modelată nu doar de SUA, China sau o mână de mari puteri, ci de un ansamblu de țări de pe tot globul, nu ar fi un paradis, dar nici aceasta nu a fost. O lume mai echitabilă este posibilă”, conchide profesorul de la American University.