Pană de curent în Venezuela: Autoritățile acuză că e vorba de „un atac”
Mai multe regiuni din Venezuela s-au confruntat luni cu o nouă pană de curent, pe care autoritățile au atribuit-o unui „atac” asupra barajului electric principal al țării, a declarat Jorge Rodriguez, ministrul Informațiilor din Venezuela, citat de Mediafax și Reuters.
A doua pană de curent de luna aceasta a afectat o mare parte din capitala țării, Caracas, și aproximativ 12 state, au anunțat reprezentanții Ministerului pentru Informații.
Aprovizionarea cu energie electrică a fost reluată într-un interval de câteva ore, a transmis ministrul Jorge Rodriguez, menționând că se lucrează la o „reluare progresivă”.
„Am fost ținta unui nou atac asupra sitemului electric național”, a declarat Rodriguez, menționând că incidentul de luni are „caracteristici comune” cu „atacul” din data de 7 martie, în urma căruia majoritatea regiunilor din Venezuela au rămas fără curent electric timp de o săptămână.
Ministrul nu a atribuit explicit vina în ceea ce privește incidentul de luni, dar a subliniat faptul că „intenția extremiștilor de dreapta din Venezuela de a ataca, de a genera anxietate și teamă pentru a prelua puterea afectează resursele țării”.
Pana de curent de luni a venit la mai puțin de două săptămâni de la reluarea aprovizionării cu energie electrică în toate zonele din țară, în urma penei de curent începute în data de 7 martie. Președintele Nicolas Maduro a transmis atunci că incidentul este un „atac cibernetic” efectuat de Statele Unite, ipoteză respinsă de experți, care consideră că de vină sunt sistemele neîntreținute și lipsa investițiilor în domeniul energetic.