Sari direct la conținut

Papa Francisc cere alegerea unui președinte al Libanului. Țara nu mai are de doi ani un șef al statului

HotNews.ro
Papa Francisc, Foto: Tiziana FABI / AFP / Profimedia
Papa Francisc, Foto: Tiziana FABI / AFP / Profimedia

Papa Francisc a adresat, duminică, „o invitație presantă” către politicienii din Liban să aleagă imediat un președinte, pentru revenirea la o funcționare normală a instituțiilor țării care nu mai are un președinte de doi ani, informează AFP.

„Adresez o invitație presantă tuturor politicienilor libanezi ca să aleagă imediat președintele Republicii”, a declarat suveranul pontif cu ocazia rugăciunii duminicale Angelus din Piața San Pietro.

El a spus că alegerea este necesară pentru ca „instituțiile să-și reia funcționarea normală pentru a începe reformele necesare și pentru a asigura rolul țării de exemplu al coabitării pașnice între diferitele religii”, a adăugat papa.

Președintele Parlamentului libanez, Nabih Berri, a anunțat joi că scrutinul prezidențial se va desfășura pe 9 ianuarie. De la finele mandatului președintelui Michel Aoun în 31 octombrie 2022 divergențele dintre mișcarea șiită Hezbollah și adversarii săi au blocat alegerea unui șef al statului, niciuna dintre cele două tabere nedispunând de majoritate în Parlament.

Însă noul șef al Hezbollah Naim Qassem, care i-a urmat lui Hassan Nasrallah, ucis în timpul unui atac israelian la finele lunii septembrie, a promis într-un discurs din 20 noiembrie să aibă „o contribuție eficace la alegerea unui președinte”.

Declarațiile papei survin la câteva zile după intrarea în vigoare a unui armistițiu între armata israeliană și mișcarea pro-iraniană Hezbollah.

„Mă bucur de încetarea focului care a fost realizată în ultimele zile în Liban și sper că va putea fi respectată de către toate părțile, permițând astfel populației afectate de conflict, fie că este libaneză sau israeliană, să revină la casele lor”, a mai spus episcopul Romei.

Potrivit unui pact național din 1943, cele mai importante funcții din Liban sunt împărțite pe criterii religioase: președintele țării este un maronit, premierul un musulman sunnit, președintele Parlamentului un musulman șiit, vicepreședintele Parlamentului și vicepremierul sunt ortodocși, iar șeful Statului Major General este druz.

INTERVIURILE HotNews.ro