Paradoxul progresului (I). Asaltul mediatic al știrilor negative

Din multe și importante puncte de vedere, lumea de astăzi este mult mai bună decât cea de acum o sută de ani. Sărăcia extremă a fost redusă drastic: de la 90% la circa 10% în 2013. Alfabetizarea a crescut de la 15% la peste 85% în 2015. Longevitatea a devenit mai mult decât dublă: de la sub 30 a ajuns la 70 ani la scara planetară și la 80 ani în țările dezvoltate. Mortalitatea infantilă (sub 5 ani) a scăzut de la 20 milioane în 1950 la 5,4 milioane în 2017. Folosirea muncii copiilor s-a redus semnificativ.

Conflictele extreme, cu milioane de victime, au dispărut după cel de-al doilea război mondial și acum trăim într-una dintre cele mai pașnice perioade din istorie.

În 1996, s-a estimat că jumătate din populația Statelor Unite la vremea aceea – 136 milioane – trăia datorită îmbunătățirilor pe care știința și tehnologia le-au introdus în dezvoltarea economică, sănătatea publică, nutriție și farmacie. Fără acele îmbunătățiri, un sfert din americani – 68 milioane – ar fi murit înainte de a atinge vârsta reproducerii. Ca o consecință a acelor morți timpurii, alte 68 milioane nu s-ar mai fi născut niciodată.[ i ] În secolul al XX-lea, în Statele Unite au fost mai multe vieți salvate decât toate cele pierdute în întreaga lume în războaiele aceluiași secol. Astfel de progrese în reducerea mortalității au continuat și s-au extins până în prezent.

Prosperitatea economică (măsurată prin PIB/capita) a înregistrat de asemenea creșteri importante, chiar dacă inegale, în ultimul secol. Venitul mediu global pe cap de locuitor a fost aproape dublu în ultimii 30 ani, ceea ce a dus la reduceri masive ale sărăciei. În 1990, aproape patru din zece oameni din lume erau săraci; astăzi, mai puțin de 10% sunt în această situație. Realizările obținute au ajutat apoi la transformarea modului în care trăiesc oamenii. De exemplu, între 1990 și 2015, proporția populației lumii care practică defecarea în aer liber s-a înjumătățit, ajungând la 15%. Și, în aceeași perioadă, 2,6 miliarde de persoane au obținut acces la surse de apă îmbunătățite, ducând cota globală la 91%.

Schimbările economice au îmbunătățit și mediul înconjurător. La nivel global, riscul de deces din cauza poluării aerului – de departe cel mai mare criminal ecologic – a scăzut substanțial; în țările cu venituri mici, el s-a redus aproape la jumătate începând din 1990.

Progresul omenirii în protecția mediului poate fi urmărit prin evoluția unui Environmental Performance Index (EPI), un indicator compus al calității aerului, apei, pădurilor, zonelor piscicole, terenurilor agricole și habitatelor naturale. Din cele 180 țări care au fost monitorizate de-a lungul unui deceniu sau mai mult, toate (cu două excepții) au înregistrat o îmbunătățire a gradului de protecție a mediului (România ocupă locul 45). Plecând de la date solide, nu speculații apocaliptice, ecocidul nu există decât în mințile învolburate ale profeților apocalipsului ecologic.

În sfârșit, țările bogate conservă din ce în ce mai mult pădurile și intensifică reîmpăduririle, datorită producțiilor agricole mai mari și schimbării atitudinii față de mediu.

Dacă tragem linie și adunăm realizările descrise mai sus avem o veridică demonstrație a afirmației că lumea actuală este mai bună decât cea cu un secol în urmă.

Și, cu toate acestea, majoritatea oamenilor de pe planetă se trezesc în fiecare zi gândindu-se că lucrurile se înrăutățesc. Mulți oameni sunt neliniștiți, nefericiți, bombănesc și cârtesc mai tot timpul. Într-o perioadă de abundență nemaiîntâlnită până acum, ei găsesc mereu ceva de criticat sau de obiectat. Niciodată nu sunt pe deplin mulțumiți de lumea în care trăiesc.

Și de aici se naște paradoxul progresului:

Cu cât lucrurile devin mai bune, cu atât oamenii percep mai multe amenințări acolo unde ele nu există și devin mai supărați și nemulțumiți. [ ii ]

De ce oare? Nu știu exact, presupun doar că unii au fost stresați de fracturarea hidraulică, aia care era gata-gata să otrăvească fântânile popoarelor europene, inclusiv pe cele ale țăranilor din Pungești. Dar acum, Pungeștiul și restul lumii fiind salvați definitiv, poate că mulți oameni sunt stresați de schimbările climatice, ori de roboții care îi vor lăsa șomeri, ori de președintele Trump, care se opune hoardelor ilegale de emigranți și a retras SUA din Acordul climatic de la Paris etc., etc., etc. Nu se știe cu precizie. Cert este că, pe măsură ce viața devine mai bună, oamenii se simt mai rău.

Paradoxul progresului nu este o chestie inventată artificial pentru a caracteriza negativ pe unii dintre semenii noștri. Cauzele sale sunt multiple, literatura de specialitate este abundentă și nu pretind că le voi epuiza în cele două articole pe care mi-am propus să le dedic fenomenului.

Psihologii au indicat de multă vreme existența unei situații interesante: oamenii tind să-și privească propriile vieți prin lentile roz, iar lumea în care trăiesc prin altfel de lentile. Dacă îi întrebi, de pildă, despre situația lor personală (joburi, boli, divorțuri, accidente, crime etc.) îți vor spune că sunt mai mult sau mai puțin mulțumiți, că lor nu prea li s-a întâmplat așa ceva. Dar dacă îi întrebi aceleași chestiuni despre situația societății în care trăiesc, răspunsurile lor vor fi practic opuse. Se trece astfel de la un optimism personal moderat (Cartierul meueste sigur, școlile mele sunt bune) la un pesimism social apocaliptic (Țara nu este în siguranță, alte școli se duc de râpă). Termenul propus pentru acest fenomen este de optimism gap sau Sindromul I’m Ok-They’re Not [ iii ] și reflectă o privire deformată de lentila prin care este văzută lumea înconjurătoare. Avem de-a face aici cu o posibilă cauză a paradoxului progresului.

Doar trei exemple sugestive:

În ciuda datelor oficiale guvernamentale, care indică o scădere a ratelor de criminalitate violentă din Statele Unite aproape în fiecare an din perioada 1992 – 2015, o majoritate (70%) a americanilor intervievați de Gallup susține că există în continuare 0 criminalitate crescută la nivel național.[ iv ] Percepțiile americanilor despre criminalitate nu sunt întotdeauna conforme cu realitatea.

Un sondaj publicat în 2016 a indicat că largi majorități din 11 țări dezvoltate (Australia, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Hong Kong, Marea Britanie, Singapore, Suedia, Statele Unite), precum și din Emiratele Arabe Unite, Malaiezia și Tailanda, au declarat că „lumea se schimbă în rău”. China a fost singura țară ai cărei locuitori au răspuns sondajului declarând că lumea pentru ei se schimbă în bine, nu în rău. [v]

Două sondaje, efectuate în ianuarie și august 2019, au indicat că 60%, respectiv 63% dintre americanii intervievați cred că țara lor merge într-o direcție greșită. [ vi ] Cei care se grăbesc să spună că acest pesimism social este cauzat de politicile președintelui Trump se înșală. Americanii consideră că au fost pe o direcție greșită încă din 1972, când au început sondajele de specialitate. [ vii ] În cele peste patru decenii scurse de atunci, au existat doar trei scurte perioade când încrederea populară a dominat pesimismul cronic: 1984-1986, în timpul președintelui Ronald Reagan; 1998-2000, când a avut loc impeachment-ul președintelui Bill Clinton; și perioada post- 11 septembrie 2001, când președintele George W. Bush a obținut cel mai ridicat nivel de încredere, 72% dintre americani aprobând direcția în care se îndrepta țara lor.

O a doua cauză majoră capabilă să genereze paradoxul progresului este cultura jurnalistică, focalizată pe știrile negative, și asaltul mediatic alimentat de acest tip de informații.

Dacă oamenii se trezesc în fiecare dimineață, gândindu-se la ce s-a mai întâmplat rău în lume, nu e de mirare, având în vedere ce citesc de regulă în ziar sau văd la televizor. Și aici, în SUA, dar și în România, unde mi-am încheiat recent anul sabatic, toate știrile scrise sau vizuale încep zilnic cu accidente, crime, violuri, incendii, crize de tot soiul (financiare, politice, energetice, de sănătate etc.), poluare, droguri etc. Și sânge, neapărat sânge. Legea nescrisă a mass-mediei este: If it bleeds, it leads. Pe vremuri se spunea: Nicio masă fără pește oceanic. Acum lozinca s-a schimbat: Nicio știre „serioasă” (breaking news) fără sânge. (A se vedea, de ex., tărăboiul mediatic, chiar și aici, pe Contributors, al nefericirilor de la Caracal).

Și când întrebi oamenii dacă astăzi trăim într-un mediu din ce în ce mai periculos sau din ce în ce mai sigur, ei se vor gândi la cel mai recent atac terorist și vor conchide că viața a devenit mult mai periculoasă – în loc să acceseze datele FBI despre crimele violente, date care indică o scădere a criminalității în ultimii 25 ani. [ viii ]

Dacă lumea actuală este mai bună sau mai rea decât cea de acum un secol nu contează prea mult pentru mass media actuală. Modul în care mijloacele de informare în masă interacționează cu audiența este setat pe „știri negative” mai înainte de toate, iar consumatorul lor va avea impresia că „Doamne, câte rele se mai întâmplă pe lumea asta!…”

Știrile negative au caracter punctual și pot fi reportate imediat cu impact sigur (fac rating). Despre știrile pozitive nu se poate face un breaking news pentru că ele fie nu există ca alternative la cele negative, fie nu interesează (nu fac rating). De exemplu, niciodată nu am văzut un reporter TV care să privească în cameră și să ne spună: Transmit în direct dintr-o țară unde nu au năvălit emigranții sau dintr-un liceu unde nu se împușcă nimenisau dintr-un oraș care nu a fost lovit de uragan. (Paradoxal, dacă eliminați negația nu, obțineți tot atâtea știri negative tip breaking news).Mai adăugați la ocurența punctuală a unei știri negative impactul ei colosal produs de proliferarea miliardelor de telefoane inteligente, filmulețelor virale pe rețelele de socializare, bloguri, vloguri, YouTube etc. și obțineți o imagine aproximativ corectă a pandemoniului negativității.

Mai trebuie considerat și decalajul temporal dintre știrile negative și cele pozitive: ele se întâmplă pe paliere de timp variabile, generând prin aceasta o asimetrie fundamentală. Dacă știrile negative reflectă evenimente, situații sau întâmplări discrete și rapide, știrile pozitive subsumează intervale de timp mai lungi, sunt tranzitorii și mai rare.

De exemplu: Construirea unei autostrăzi este un fapt pozitiv, însă durează câtva timp până devine finalmente o știre pozitivă (de regulă, la inaugurare). Dar dacă autostrada suferă un accident (prăbușirea unui pod sau a unui tunel, o alunecare de teren etc.), evenimentul se metamorfozează brusc în breaking news, blogosfera se încinge, rețelele de socializare se inundă cu filmulețe virale, talk-show-urile din diverse studiouri TV încep să macine de urgență tot felul de scenarii ș.a.m.d.

Un alt exemplu:

Din 1949, când a fost inventată de doi ingineri petroliști din Oklahoma, fracturarea hidraulică a fost o acumulare continuă de valențe pozitive, care au culminat cu revoluția argilelor și schimbarea de paradigmă energetică mondială: Statele Unite ale Americii au devenit de câțiva ani cel mai mare producător de petrol și gaze naturale din lume, depășindu-și rivalii Rusia și Arabia Saudită. [ ix ] O astfel de realizare pozitivă nu a suscitat nici un ecou semnificativ în mass media americană și/sau internațională. Știrile bune nu fac rating nicăieri.

Dar când, în 2011, a apărut (piratat) pe YouTube filmul propagandistic Gasland, cu o minciună colosală la mijloc, toată lumea a început să discute frenetic despre fermierul din Colorado căruia i se aprindea apa de la robinetul din bucătărie și despre alte catastrofe pe care oamenii și le imaginau ca devenind realități inevitabile. Cetățeni de diverse calibre profesionale și intelectuale, unii chiar profesori universitari (e drept, nu de geologia petrolului), au mușcat rapid momeala propagandistului Josh Fox și au început să se vaite (vezi sindromul Chicken Little) că apocalipsa e pe-aproape, fracturarea hidraulică ne va otrăvi apa din fântâni și aerul pe care-l respirăm, cutremurele vor distruge sate și orașe, radioactivitatea ne va ucide rapid și multe alte bazaconii, de stau și mă mir cum a fost posibilă o astfel de hipnoză în masă. Evenimentul Gasland, în realitate o halucinație periculoasă, a devenit instantaneu știrea negativă (breaking news) care a ținut pagina întâi ceva vreme, declanșând în România, ca nicăieri în lume, violențe fizice, precum și tot felul de proteste în alte țări europene și în SUA. Negativitatea acelei știri a generat o isterie mediatică și fracktivistă care a eclipsat aproape total alternativa ei pozitivă.

Am căutat să cuantific raportul asimetric dintre cele două tipuri de știri, folosind resursele comparative ale motorului Google. În Fig. 1, am reprezentat știrea pozitivă (numită fracturare hidraulică) și pe cea negativă (numită fracking, termenul derogatoriu introdus deGasland și alți propagandiști).

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributor.ro