Parlamentarii au lucrat in plen 316 ore, echivalentul a 39 de zile, in ultimele cinci luni
Senatorii si deputatii au lucrat in plen un total de 316 ore in prima sesiune parlamentara din acest an, echivalentul a 39 de zile la un program normal de 8 ore, si au lasat restante peste 700 de proiecte si initiative legislative, potrivit datelor de pe site-ul Camerei Deputatilor si al Senatului, noteaza agentia Mediafax intr-o analiza.
Prima sesiune parlamentara din anul 2015 a inceput in luna februarie si s-a incheiat la finalul lunii iunie. In aceste cinci luni, deputatii si senatorii au lucrat in plen un total de 316 ore. La un program mediu de 8 ore pe zi, cum au majoritatea bugetarilor, ar insemna ca senatorii si deputatii au petrecut doar 39 de zile, din ultima jumatate de an, pentru dezbaterea si votarea proiectelor legislative. O parte a acestui timp a fost petrecut insa de senatori si deputati pentru declaratii politice si adresarea de intrebari si interpelari membrilor Guvernului. Alte 17 ore au fost lucrate de senatori si deputati in 11 sedinte de plen reunit.
Desi au lucrat in mai putine sedinte de plen, senatorii au strans mai multe ore de dezbateri decat depuatii. Astfel, senatorii au participat, de la inceputul anului, la 58 de sedinte de plen, totalizand aproape 157 de ore de activitate (19 zile de munca la un program de 8 ore), in timp ce deputatii au lucrat doar 142 de ore in plen (mai putin de 18 zile de munca la un program de 8 ore) in 62 de sedinte.
Pe de alta parte, deputatii au avut si cele mai multe sedinte de plen suspendate fie din lipsa de cvorum, fie din cauza ca la lucrari nu au participat reprezentantii Guvernului pentru raspunsurile la intrebarile si interpelarile alesilor.
Au fost 5 sedinte de plen ale Camerei Deputatilor care au fost suspendate dupa mai putin de 10 minute, cea mai scurta dintre aceasta fiind de doar un minut si 44 de secunde. Recordul absolut al Parlamentului s-a inregistrat insa in sesiunea anterioara, cand vicepresedintele de atunci al Camerei Deputatilor, Viorel Hrebenciuc, a suspendat lucrarile dupa doar 23 de secunde.
Senatorii si deputatii s-au remarcat si prin numarul mare de zile libere pe care si le-au luat in aceasta sesiune. Pe langa cele trei sarbatori legale din primele 6 luni ale anului pe care parlamentarii le-au prins in plina sesiune (Pastele, minivacanta de 1 mai si cea de Rusalii), alesii si-au mai intrerupt activitatea si pentru Pastele si Rusaliile catolice, cand si-au programat activitati in teritoriu. De exemplu, deputatii si-au luat o vacanta prelungita, de cinci zile, de Pastele ortodox, din cauza lipsei cvorumului in Saptamana Mare. Atunci a fost amanata si cererea de retinere si arestare a deputatului UDMR Marko Attila, colegii sai neprezentandu-se la plen pentru a vota solicitarea procurorilor.
In Senat, vacanta de Paste a fost legata cu cea de Pastele catolic, astfel incat senatorii au lipsit de la lucru, in plen, mai bine de doua saptamani. Senatorii si-au luat liber si de Rusaliile catolice, tot pentru a merge in teritoriu. Cu aceasta ocazie, au amanat inca o data discutarea cazului Dan Sova, dupa decizia Curtii Constitutionale privind neconstitutionalitatea hotararii prin care social-democratul scapase de arestul preventiv. Conducerea Senatului ar fi trebuit sa ceara un punct de vedere Comisiei juridice, insa acest lucru nu s-a mai intamplat din cauza zilei libere pe care si-au luat-o senatorii.
Pe de alta parte, deputatii au vrut in aceasta sesiune sa introduca si un plen special, dedicat premierului si membrilor Guvernului. O data pe saptamana, ministrii sau premierul ar fi trebuit sa se prezinte in fata Parlamentului, pentru a dezbate probleme actuale din domeniile pe care le gestioneaza. Desi aceasta masura a fost anuntata inca din luna ianuarie, in cele cinci luni de activitate, Victor Ponta a venit o singura data in fata deputatilor. La randul lor, doar trei ministri au participat la aceste activitati – ministrul Agriculturii, cel al Sanatatii si cel al Finantelor.
In pofida orelor petrecute in plen, senatorii si deputatii au lasat multe restante peste vara – peste 700 de legi asteapta solutii din partea comisiilor de specialitate din Camera Deputatilor si din Senat pentru a ajunge la votul final. Aceasta, in timp ce alte 730 de initiative si proiecte au fost votate in Camera Deputatilor si in Senat, fiind fie adoptate, fie respinse.
In afara activitatilor in plen, senatorii si deputatii lucreaza doua-trei zile pe saptamana si in comisiile de specialitate. Dintre acestea, la Camera Deputatilor cea mai activa a fost Comisia juridica, cu 57 de sedinte in prima sesiune parlamentara si 368 de initiative dezbatute, in timp ce comisia cu cea mai putina activitate a fost Comisia pentru egalitate de sanse, cu doar 18 sedinte si 7 proiecte dezbatute. La Senat, tot Comisia juridica a fost cea mai activa, cu 137 de initiative dezbatute, in timp ce Comisia pentru romanii de pretetudineni a avut doar 4 proiecte in dezbatere.
¬