Pe culmile enervarii cu Traian Ungureanu

Intimplarea face ca am citit cartea lui Traian Ungureanu (TRU) in saptamina cind a murit Oriana Fallaci. Am recitit aproape in acelasi timp articolul ei de dupa 11 septembrie (vezi prima recomandare de la final).

Nu se poate sa nu observi cit de multe au in comun: un talent aiuritor, o nervozitate creatoare, plecata din lumea imediat-inconjuratoare, si o tendinta de a exagera prea usor si de a generaliza nepermis. TRU ii preia si termenul de „Eurabia” pentru a pune pe hirtie o viziune aproape nevrotica a unui Vest cotropit de musulmani si sabotat de propriile elite.

De ce scrie Traian Ungureanu despre islam? Pentru ca il doare si asta se vede peste tot. Are o viziune apocaliptica, se plaseaza pe baricadele unui razboi, de unde si numele cartii „Razboiul timpurilor.

Declin occidental si asediu islamic” – replica la „Razboiul lumilor”, lucrarea lui H.G Wells unde niste extraterestri invadeaza pamintul si distrug ce intilnesc in cale, execrabil ecranizata anul trecut de Spielberg. Si nu degeaba se leaga TRU de Wells: pentru el, ca si pentru Fallaci, Occidentul e in razboi cu niste creaturi aterizate de pe alta lume.

Cum este Traian Ungureanu in aceast volum? Asa cum il stim din articolele sale de toate zilele. Isi asuma optiunile, este dur in limbaj, abraziv in epitete si enorm in iritari. Este pro-american nedisimulat, este anti anti-american constant, adica combate antiamericanismul asa cum s-a dezvoltat el mai ales din 2003 (Irak) incoace.

„Contestatia «imperialismului american» nu e decit copilul isteric al solidei traditii a disidentei democratice. Ea face dovada unei ignorante vicioase, echivalind, de pilda, centrele de detentie de la Guantanamo si de la Abu Ghraib cu Gulagul sovietic (…).

Nepasarea pe care o presupune aceasta asociere, devenita intre timp loc comun in presa de limba engleza, franceza si germana e instructiva. Ea tradeaza o stare de incompetenta si confuzie istorica fara comparatie si e unul dintre cele mai importante repere spirituale ale vremurilor noastre: gindirea fara istorie” (pg. 16).

Gindirea cu istorie nu inseamna ca TRU neaga ororile razboiului, dar le pune intr-un context, de unde se vad altfel:

(despre eliberarea Frantei in 1944): „Aviatia aliata n-a tinut cont de nimic. A bombardat tot ce misca. 2000 de civili au fost ucisi intr-un singur bombardament, in zi de tirg, la St. Lo. In jur de 15.000 de francezi au fost ucisi in timpul operatiunilor de eliberare. 19.000 de americani au dezertat (…). Ororile si erorile militarilor americani n-au asteptat razboiul din Irak.

Ele sint, in cea mai mare parte, ororile si erorile care compun orice razboi. Insa, cu datele de atunci si presa de astazi, americanii ar fi pierdut razboiul” (pg. 17)

Este punerea in context un exercitiu cinic si blamabil? Unui anti-american si unui american anti-Bush fragmentul de mai sus le-ar produce socuri nervoase. Sint ororile si erorile scuzabile? Ele sint, pur si simplu, pare a spune TRU. Disputa poate continua la nesfirsit. Cei pentru care si o singura victima inseamna prea mult il vor condamna pe autor. Care nu uita totusi sa adauge ca:

„Nimic nu scuza faptele de la Abu Ghraib. De altfel, autorii lor au fost judecati de tribunalele militare” (pg. 18)

„Razboiul timpurilor” nu este o analiza rece si nici nu isi propune sa fie. Cei care ii vor reprosa lipsa standardelor academice si amestecul de planuri si idei vor face clasica greseala de a critica pe cineva pentru ca nu a scris cartea pe care ai fi vrut sa o scrii tu insuti.

Cum nu vreau sa pic in acest pacat, spun doar atit: cartea e un demers jurnalistic si este onesta pentru ca nici nu pretinde ca ar fi mai mult. Se citeste ca un roman politist plin de tensiune, ritmul e alert, exemplele aiuritoare si patimase, iar criminalul e stiut de la inceput: Islamul.

TRU amesteca teoria eseistica cu oamenii reali, ii scoate pe acestia din stiri, iti spune povestea lor si nici nu face un secret din faptul ca vrea sa te enerveze prin induiosare.

Un capitol se numeste „In ce credea Amy?”, dar nu este despre Amy ci e o critica a antiamericanismului si a haosului moral in care se afunda stinga internationala (lipsa de claritate morala ii spune Nathan Sharansky in a sa The Case for Democracy , o carte pe care as paria ca TRU a citit-o, iar,

daca nu, ca i-ar place enorm). Amy apare doar in ultimele rinduri: este stewardesa care a descris calm, timp de 25 de minute, ce se intimpla in avionul care s-a izbit de Turnul de Nord, la 11 septembrie. Un alt capitol este dedicat lui Rocko Camaj, spalator de geamuri la Word Trade Center care a avertizat politia sa nu mai trimita salvatori in cladire.

TRU scrie emotinant despre detalii umane si o face sistematic. Nu este doar o tehnica jurnalistica excelent stapinita, ci un demers in sine: eu nu vorbesc dupa pereti, razboiul asta inghite oameni reali, ca tine; pare a-ti arunca TRU in fata pentru a-ti sterge de acolo mirarea dubitativa.

Autorul culege stiri si le prezinta intr-un fel atit de ravasitor incit simti nevoia sa te opresti din citit, sa iti aprinzi o tigara si sa recitesti pasajul respectiv. Sint multe exemple, ma opresc doar la acesta:

„Si ciinii adusi sa caute intre darimaturi erau tot americani. Dupa doua, zece, douasprezece zile de cautari in zadar (…) ciinii au inceput sa sufere de furie si tristete.

Ingrijitorii lor au fost nevoiti sa adune mormane mari de paturi si de haine, sa se ascunde intre ele si sa se lase descoperiti de ciini, in aplauzele celorlalti ingrijitori, care-i bateau apoi pe ciini pe grumazuri, multumindu-le: «Good boy!, Good girl!». Ciinii de americani” (pg. 22)

Dupa ce iti serveste umanul atit de bine impachetat, TRU te intoarce la teorie intr-un mod crunt, fara sa te lase sa respiri.

„In numai doi ani, revolta si vandalismul au transformat 11 septembrie in nimic (fragment scris la doi ani dupa evenimente – nota C.G). 11 septembrie a devenit ora zero a unei lumi in care victimele sint opresorii, iar calaii sint victime (…).

Caci, intre timp, Alice Walker, o romanciera «afroamericana» a gasit de cuviinta sa spuna: «Oare ar rezista, in armura sa rece, Bin Laden, daca i-am aminti de toate lucrurile bune pe care le-a facut? (…) Cred in continuare cu tarie ca singura pedeapsa care da roade e dragostea»” (pg. 25)

Are dreptate TRU in acest pasaj? Da. Ceva mai cretin decit sa-l tratezi pe Bin Laden cu dragoste e greu de gasit. La fel, vorbele grele pe care le are de zis despre noul „antipapa” Noam Chomsky (p. 26) sint cu totul justficate.

Dar tot nu-mi pot reprima sentimentul ca TRU mi-a prezentat niste oameni simpli care s-au comportat eroic in imprejurari extraordinare, ca a facut-o intr-un mod cu totul emotionant, dar nu pentru ca tinea ca eu sa stiu de ei, ci pentru ca avea ceva de demonstrat. Si mi-a demonstrat prin ei.

70% cu TRU

Ajung astfel si la defectele acestei carti. Ati simtit vreodata uitindu-va la o dezbatere ca sinteti de acord cu pozitia unuia dintre cei angajati in discutie, dar ca la un moment se infiebinta prea rau si incepe sa foloseasca cuvinte prea grele sau prea mari si argumente usor de demontat? Cam acesta a fost sentimentul meu citind „Razboiul timpurilor”.

Sentimentul ca sint de acord cu 70% din ce spune el (ma rog, nu se masoara exact, sa spunem intr-o majoritate confortabila), ca vine din aceeasi directie, ca „le spune” bine, dar ca la un moment dat ma pierde, ca se lasa luat de condei si iese din brazda.

Apoi intervine senzatia neplacuta ca, prin exagerari, persoana respectiva face un deserviciu chiar opiniilor comune pe care le aveti, ca prin argumente enorme furnizeaza tinte facile celeilalte parti (in acest caz, tiermondismul nating a la „Le monde Diplomatique”).

Ma gindeam la asta mai devreme, cind am auzit un neo-conservator american plingindu-se ca Ann Coulter aduce deservicii cauzei republicane prin exagerarile sale.

Iar problema principala care face pozitia lui TRU usor de atacat este confuzia majora pe care o face intre Islamism ca ideologie si miscare terorista si Islam ca religie si civilizatie. Islamul este dusmanul clar pentru TRU si daca la inceput crezi ca e doar o confuzie de cuvinte, repetitia iti confirma ca e mai mult decit atit:

„Islamul nu e o critica a ideii occidentale, ci o miscare violenta de regresie” (pg. 49)

„Razboiul cu Islamul nu are front si linie de demarcatie” (pg. 57)

„Terorismul nu e un reziduu sociologic reparabil, ci pur si simplu tehnica principala de expansiune a unei ideologii mortale pentru Occident, atit in cazul bolsevismului, cit si in cazul Islamului” (pg. 77)

In ultimul fragment, TRU reia excelenta paralela intre islamism si bolsevism. Doar ca extinde nepermis paralela la Islam in sine. A spune ca islamismul are aceeasi pornire sectara si aceleasi resorturi anti-civilizationale ca micul grup de adepti ai lui Lenin este o observatie pertinenta.

A spune ca Islamul este un fel de bolsevism e ca si cum ai afirma ca civilizatia Rusiei in sine este o „ideologie mortala pentru Occident”. Islamul nu e totuna cu radicalismul islamic. Spuneti-i „islamism”, „integrism”, „islamo-fascism”, spuneti-i cum vreti, dar faceti diferenta intre ce spuneti si Islamul ca civilizatie si religie.

Care sufera de lipsa de reformism, total de acord. Dar a arunca in „razboiul timpurilor” civilizatii intregi nu are nici logica, nici rost, nici finalitate. Exista musulmani reformisti, exista miscari laice in lumea araba si state musulmane care se democratizeaza (Turcia, Indonezia).

De altfel, acesta este subiectul la moda in literatura politologica din ultimii ani: cum democratizam lumea musulmana si, mai ales, pe cea araba? Din sursele publice as trimite doar la pledoaria fostului premier malaezian Anwar Ibrahim: “Universal values and muslim democracy” (Journal of Democracy, July 2006).

Mai aproape de TRU, un neoconservator moderat ca Francis Fukuyama avertizeaza asupra problemelor pe care Occidentul le are si le va avea in a acomoda noile amenintari, este dur ca si TRU in ce priveste elitele intelectuale ce se afla inca in etapa de negare, dar face diferenta esentiala intre islamismul actual ca ideologie moderna a unor generatii in cautare de identitate si lumea islamica

traditionala, in articolul Identity, Immigration, and Liberal Democracy (Journal of Democracy, April 2006)

Descriind lumea ca teatru al unui razboi intre Occident si Islam in sine, TRU (si nu este deloc singurul) nu face decit sa justifice de cealalta parte a presupusei baricade cele spuse de descreieratii care pretind ca deturneaza avioane pentru a apara lumea islamica, aflata in razboi cu America si Europa.

Daca vom crea baricadele pe aceasta linie, care va fi solutia? Pina la la ultimul musulman? Pina la ultimul occidental?

Joseph Nye, un fel de guru in domeniul relatiilor internationale pe care il public in Dilema Veche de vreo citeva luni vorbea despre un razboi civil in lumea islamica in sine, intre radicalii care vor sa traiasca intr-o lume pur islamica si ceilalti musulmani, care vor sa traiasca pur si simplu.

Ca si pe TRU, si pe mine ma enerveaza „toleranta” fata de manifestarile evidente ale extremismului musulman, de pilda modul cum politia britanica a aparat dreptul de a manifesta pentru decapitarea caricaturistilor danezi.

Ma enervez, de pilda, cind citesc in The Guardian bilantul la un an de la protestele anti-caricaturi, unde un subtitlu zice ca in ciuda celor peste o suta de morti, caricaturistii nu simt remuscari. Acest gen de idiotenie morala care blameaza niste oameni din Danemarca pentru ca unii sint calcati in picioare in Afganistan nu are cum sa nu te enerveze.

Asa cum e normal sa te enervezi cind auzi ca muftiul Australiei a comparat femeile care nu se acopera pe strada cu bucatile de carne lasate la fereastra si mincate de pisici (ce, sint de vina pisicile!?). Anchetarea acestui gen de indivizi ar fi nu doar perfect democratica, ci o actiune pro-democratica, devreme ce ar apara democratia in sine.

Toate aceste enervari sint legitime (exemplele nu sint luate din cartea lui TRU). Dar, preferind catastrofismul de dragul catastrofismului, TRU esueaza in a face diferenta intre Islam ca civilizatie care trebuie ajutata sa se reformeze si sa se democratizeze si Islamism ca ideologie care trebuie stirpita tocmai prin atragerea majoritatii musulmanilor de partea ratiunii. Si acest esec trimite cartea sa in teribilism.

Incercati reteta TRU pe propria piele

Poate ca unii cititori vor considera aceasta distinctie ca „vrajeala de intelectual de la Dilema” (am auzit expresia asta si nu am inteles de ce era spusa de parca ar fi ceva rau in asta).

Ca sa fiu mai bine inteles, as face comparatia cu acel articol scris de un ziarist italian despre romani, descrisi ca „rasa cea mai violenta, periculoasa, capabila sa ucida pentru un pumn de maruntis”.

Sint romanii ca rasa asa? Acel articol mi-a amintit de fragmentele in care Oriana Fallaci vorbeste despre barbarii arabi care urineaza pe monumentele din iubita sa Florenta (nervi legitimi) si ajunge imediat la concluzia ca hoardele inghit continentul (nervii legitimi o iau pe aratura).

Nu vi se pare valabila comparatia? Recititi fragmentele, recititi articolul prezentat de Hotnews si cititi replica ambasadorului roman in Italia ca sa vedeti cit de bine este sa se vorbeasca cu nuante cind e vorba despre propriul tau popor.

Diferenta intre romani si grupurile de romani violenti “capabili sa ucida pentru un pumn de maruntis“ in Italia este diferenta intre Islamism si Islam.

Pina la urma, pierdem sau cistigam?

Desi trateaza Islamul ca un bloc aflat in razboi cu Occidentul, TRU nu este foarte consecvent in opiniile despre stadiul acestui razboi.

Pe la inceputul cartii stam bine, Islamul va pierde in fata culturii de masa (am facut si eu aceasta observatie, cu referire la Islamism in acest articol din Cotidianul, provocat de filmul “Gegen die Wand”):

“Islamul va fi ajuns de cultura de masa, iar cultura de masa nu iarta (…). Fertilitatea si nervozitatea Islamului vor adormi. Moravurile vor lincezi, furia va face filme si muzica proaste (…). Lumea islamica are cel mult o generatie pentru a stabili Imperiul Teocratic Global. Criza de timp lucreaza” (pg. 9)

Spre finalul cartii, Islamul pare a fi rezolvat criza de timp si e la fel de viu ca la inceput:

“Pentru musulmanii anului 2006, Islamul, aproape exact ca la 700 sau 800, e o drama in desfasurare, cu o distributie vie” (pg. 141)

Pe la pagina 57, Europa aproape a capitulat in fata “minoritatii subversive” islamice, dar pe la pg. 123 – 124 “spiritual occidental stabileste in permanenta un avans de nerecuperat”. Pare ca TRU, in functie de dispozitie, vede Occidentul ba pe duca, ba invincibil si cred ca e de inteles ca, in functie de stirile zilei, ti se poate parea ba asa, ba altminteri.

Dar cind stringi fragmentele publicate in timp intr-o carte (am recunoscut fragmente citite anterior in Idei in Dialog, dar cum nu se face precizarea pe nicaieri e greu sa spui ce este republicat si ce e inedit in acest volum), un efort de coerenta nu ar strica, iar daca contrazicerile in timp au si ele farmecul lor ar putea macar sa fie explicate.

Nu pot sa inchei fara sa revin la ceva de bine: talentul lui TRU de a emite descrieri soc, porecle de tinut minte cind critica (boteaza de parca ar insemna cu fierul rosu) si elogii de citat cind lauda. Citeva exemple:

Despre stinga occidentala – „Profesionistii tolerantei”

Despe acordul de la Kyoto – „biblia ecologismului catastrofist planetar”

Presedintele Iranului sufera de „cezarism siit”.

Churchill a fost „realist si sceptic la modul grandios”

Concluzie

De mult n-am mai citit o carte romaneasca atit de provocatoare, cu care sa fiu intr-o masura atit de mare de acord si in acelasi timp sa ma irite intr-o buna masura. Pina la urma, acesta e talentul lui TRU: sa nu te lase indiferent.

RECOMANDARI

Daca ati ajuns pina aici si va intereseaza tema, treceti si pe la:

1. Varianta engleza a articolului Orianei Fallaci „Anger and Pride” dezvoltat ulterior intr-o carte extrem de bine vinduta (o dovada cifrica ca Occidentul nu este chiar atit de defetist cum cred TRU si Fallaci insasi).

2. Un articol despre Oriana Fallaci in The New Yorker. “The Agitator” de Margaret Talbot (Limba engleza).

3. Un articol care argumenteaza ca temerea cum ca islamul cucereste Europa e mult exagerata si ca se poate vorbi despre o modernizare a comunitatii in contact cu Vestul – Martin Walkers, “Europe’s Mosque Hysteria” in The Wilson Quarterly (Limba engleza)

4. Cele trei articole pe care le-am scris in Cotidianul despre scandalul caricaturilor, ca sa vedeti cele 70% in care sint de acord cu TRU: