Skip to content

Pentagonul a descoperit o vulnerabilitate cheie legată de sistemul Starlink în timpul exercițiilor militare

În august anul trecut, oficiali ai Marinei americane care desfășurau un test al unor nave fără echipaj au realizat că au dat peste un punct unic de vulnerabilitate: Starlink. O pană globală a rețelei de sateliți a lui Elon Musk, care a afectat milioane de utilizatori Starlink, a lăsat peste 20 de drone maritime ale SUA plutind în largul coastei Californiei, perturbând comunicațiile și oprind operațiunile timp de aproape o oră, dezvăluie joi agenția Reuters.

Incidentul, care a implicat drone menite să consolideze opțiunile militare ale Statelor Unite într-un eventual conflict cu China, a fost unul dintre mai multe episoade de perturbare a testelor Marinei asociate cu Starlink, rețeaua de internet prin satelit operată de SpaceX, care au lăsat operatorii fără posibilitatea de a se conecta la sistemele ambarcațiunilor autonome, potrivit unor documente interne ale Marinei analizate de Reuters și a unei persoane familiarizate cu situația.

În timp ce SpaceX se îndreaptă rapid spre o listare pe bursă vara aceasta – așteptată să fie cea mai mare din istorie – compania și-a consolidat poziția de cea mai valoroasă companie spațială din lume, în parte datorită faptului că este indispensabilă guvernului Statelor Unite. Acest lucru se datorează unei game de tehnologii care se întinde de la comunicații prin satelit până la lansări spațiale și inteligență artificială militară.

Sistemul Starlink s-a dovedit esențial mai ales pentru programe cruciale – de la drone la sisteme de urmărire a rachetelor – printr-o constelație pe orbită joasă a Pământului de aproape 10.000 de sateliți. Amploarea sa oferă forțelor armate americane o rețea rezistentă la potențiale atacuri ale adversarilor.

„No comment” din partea Pentagonului

Însă problemele întâmpinate de Marina SUA cu Starlink în programul său de drone autonome, dezvăluite în premieră joi de agenția Reuters, evidențiază provocările dependenței tot mai mari a armatei americane de SpaceX și riscurile pe care aceasta le aduce pentru Pentagon.

„Dacă nu ar exista Starlink, guvernul Statelor Unite nu ar avea acces la o constelație globală de comunicații pe orbită joasă”, a declarat pentru Reuters Clayton Swope, director adjunct al Proiectului de Securitate Aerospațială din cadrul Centrului pentru Studii Strategice și Internaționale.

Pentagonul nu a răspuns întrebărilor Reuters privind testul cu drone sau colaborarea SpaceX cu Marina. Kirsten Davies, directorul de informații al Pentagonului, a afirmat că „departamentul utilizează mai multe sisteme robuste și reziliente pentru rețeaua sa extinsă”. Nici Marina SUA și nici SpaceX nu au răspuns solicitărilor de comentarii.

În pofida concurenței în creștere din partea Amazon, care a anunțat în această săptămână un acord de 11,6 miliarde de dolari pentru achiziționarea producătorului de sateliți Globalstar, SpaceX rămâne cu mult înainte în domeniul comunicațiilor pe orbită joasă.

Dincolo de drone, SpaceX și-a consolidat un cvasi-monopol în lansările spațiale și oferă comunicații prin satelit prin Starlink și prin constelația sa orientată spre securitate națională, Starshield. Serviciile aduc venituri de miliarde de dolari companiei.

SpaceX Dragon, Foto: NASA Archive / Alamy / Alamy / Profimedia
SpaceX Dragon, Foto: NASA Archive / Alamy / Alamy / Profimedia

Avertismente privind dependența guvernului american de SpaceX

Congresmeni democrați au avertizat Pentagonul asupra riscurilor dependenței de o singură companie condusă de cel mai bogat om din lume pentru furnizarea unor capabilități esențiale de securitate națională. Mai recent, divergențele din cadrul Pentagonului și includerea pe „lista neagră” a startup-ului de inteligență artificială Anthropic au arătat rapid cum o dependență excesivă de un singur furnizor de AI poate crea probleme dacă acesta este abandonat.

Reuters a relatat anul trecut că Musk a oprit în mod neașteptat accesul la Starlink pentru trupele ucrainene, în timp ce acestea încercau să recucerească teritorii de la forțele rusești, afectând încrederea aliaților în miliardar.

În Taiwan, SpaceX s-a confruntat cu critici legate de suspiciuni că ar fi restricționat comunicațiile prin satelit pentru militarii americani aflați acolo, „posibil încălcând obligațiile contractuale ale SpaceX față de guvernul Statelor Unite”, potrivit unei scrisori din 2024 trimise atunci de congresmenul american Mike Gallagher către Musk, relata la vremea respectivă Forbes.

SpaceX a contestat afirmația într-un mesaj publicat pe rețeaua de socializare X.

Reuters nu a putut stabili dacă SpaceX oferă în prezent servicii Starlink în Taiwan pentru militarii americani. Pentagonul și SpaceX nu au răspuns întrebărilor legate de Taiwan. „Din motive de securitate operațională, nu comentăm și nu discutăm planuri, capabilități operaționale sau efecte”, a declarat un oficial într-un comunicat.

Exercițiile militare ale Pentagonului au scos la iveală limitări ale Starlink

Serviciul de internet prin satelit al SpaceX a fost crucial pentru programul de drone al Pentagonului, asigurând conexiunea pentru nave maritime mici fără echipaj, care seamănă cu bărci rapide fără locuri și includ modele produse de companiile BlackSea din Maryland și Saronic din Austin, Texas.

O ambarcațiune autonomă Global Autonomous Reconnaissance Craft (GARC), FOTO: Operation 2022 / Alamy / Profimedia Images

În aprilie 2025, în timpul unei serii de teste ale Marinei în California, care au implicat astfel de drone maritime și drone aeriene, oficialii au raportat că Starlink a avut dificultăți în a furniza o conexiune stabilă de rețea din cauza volumului mare de date necesar pentru controlul mai multor sisteme, potrivit unui raport de siguranță al Marinei analizat de Reuters.

„Dependența de Starlink a scos la iveală limitări în condițiile utilizării simultane de către mai multe vehicule”, se arată în raport. Documentul a semnalat, de asemenea, probleme legate de radiourile furnizate de Silvus și de un sistem de rețea furnizat de Viasat.

Documentele Marinei analizate de Reuters arată de asemenea că, în săptămânile premergătoare întreruperii globale a Starlink din august, o altă serie de teste ale Marinei a fost perturbată de probleme intermitente de conexiune cu rețeaua Starlink.

Cauzele acestor probleme nu sunt întru totul clare.

Bryan Clark, expert în război autonom la think tank-ul Hudson Institute, a declarat însă pentru Reuters că, în pofida acestor dificultăți, avantajele Starlink depășesc riscul ca o eventuală întrerupere să afecteze operațiuni militare viitoare.

„Accepți aceste vulnerabilități datorită beneficiilor pe care le obții din omniprezența pe care o oferă”, a spus el.