Percheziții DNA la firma administrată de Gabriel Daraban, pasager în zborul spre Mykonos / Compania prestează servicii de asistență portuară pentru nave militare NATO. Sunt descinderi în mai multe state
Procurorii DNA fac percheziții la o firmă din Constanța care prestează servicii de asistență portuară pentru nave militare ale statelor membre NATO. Concomitent, au loc descinderi în Norvegia și Germania, în cadrul unei acțiuni coordonate la nivel internațional. Conform G4Media, este vizată firma administrată de directorul comercial al companiei de stat Oil Terminal, Gabriel Daraban.
DNA a anunțat, într-un comunicat, că cercetările vizează o firmă și reprezentanți ai acesteia, în legătură cu prestarea unor servicii de asistență portuară pentru nave militare ale statelor membre NATO. Este vorba despre infracțiuni de evaziune fiscală, înșelăciune și spălare a banilor.
Ancheta este coordonată la nivel internațional, cu sprijinul Agenției Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Justiție Penală (Eurojust).
Au loc percheziții în trei locații din județul Constanța – la domiciliile unor persoane fizice și la sediul unei societăți comerciale. În același dosar, au fost făcute percheziții și în Norvegia și Germania, în Norvegia fiind reținute cinci persoane.
Eurojust: Prejudiciu de peste un milion de euro
Conform Agenției Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Justiție Penală (Eurojust), ancheta vizează o companie şi subcontractanţii acesteia care ar fi transmis facturi frauduloase pentru servicii de asistenţă portuară (servicii esenţiale de sprijin furnizate la ţărm navelor şi echipajelor acestora), prestate pentru nave militare NATO care au făcut escale în porturi din nord-vestul Europei, scrie News.ro.
Eurojust spune că prejudiciul total suferit de statele membre NATO depăşeşte un milion de euro, valoarea exactă a fraudei fiind încă în curs de stabilire.
Acuzaţiile de fraudă includ şi suspiciuni de mituire a unor funcţionari publici străini de către compania vizată, prin intermediul unei alte persoane, în schimbul obţinerii unui tratament preferenţial în relaţiile contractuale cu Agenția NATO de Sprijin și Achiziții (NSPA).
În iulie 2025, Eurojust a sprijinit constituirea unei echipe comune de anchetă (JIT), care a permis autorităţilor din diferite ţări să colaboreze într-un cadru juridic comun şi să facă schimb direct de informaţii şi probe relevante pentru investigaţie. De asemenea, Eurojust a găzduit mai multe reuniuni de coordonare, în cadrul cărora autorităţile au pregătit o operaţiune comună desfăşurată simultan în mai multe state.
G4Media: Firma vizată este administrată de Gabriel Daraban
G4Media scrie, citând surse, că firma vizată de percheziții este Global Defense Logistics SRL, unde Gabriel Daraban este administrator și asociat cu 10,38%.
Gabriel Daraban, director comercial al companiei de stat Oil Terminal, a fost pasager în avionul privat spre Mykonos în care s-au aflat oameni de afaceri, politicieni și doi judecători. Deplasarea a fost organizată și plătită de Camera de Comerț, condusă de Mihai Daraban, fratele lui Gabriel Daraban.